“Naţiunea este proiecţia ȋn concret a unei ideologii. Este o comunitate imaginată.”, afirmă ȋncrezător Lucian Boia. Suntem ȋnvăţaţi să credem că ţara, a cărei parte suntem, a fost pregătită de cursul istoriei, că limba, etnia, religia ne leagă ȋmpreună ȋntr-un spaţiu geografic determinat. Dar aşa să fie oare?
Lucian Boia vine cu o descriere surprinzătoare a naţiunii şi a apariţiei acesteia ȋn sfera civilizaţiei umane. Afirmând că naţiunea este o construcţie imaginată ce a luat naştere prin voinţa unor oameni şi că, odată construită, ea şi-a creat propria istorie şi, uneori limba, ca să se justifice, Boia vine cu o teorie care să ne scuture prejudecăţile şi credinţele cu care am fost ȋndoctrinaţi.
La ȋnceputul evoluţiei noastre, ne-am desprins din necunoscuta şi ameninţătoare natură grupându-ne ȋn familii, triburi, clanuri. Aici fiecare individ se simţea protejat ȋn mica sa lumea ȋnchisă, dar plină de sens. Dar iată că soseşte modernitatea, plină de revoluţii şi schimbări care pun ȋn mâinile individului libertăţi şi drepturi, smulgându-l de pe drumurile trasate de tradiţie şi oferindu-i o mulţime de altele potenţiale. Ȋn acest vârtej al dezorientării, se cere apariţia unei noi forme de grupare care să ne ofere o nouă identitate şi noi sensuri. ‘’Ca şi religiile tradiţionale, religiile moderne (comunismul, naţionalismul) predică armonia şi ȋnfrăţirea.”
Franţa este invocată pentru a aminti caracterul artificial al naţiunii. Chiar ȋn timpul revoluţiei franceze, limba franceză era vorbită de un număr foarte mic de persoane, de elite, ea fiind declarată ulterior limbă oficială pentru a solidifica principiul unificator al naţiunii. Un caz mai relevant ar fi cel al Nigeriei ȋn care se vorbesc peste 200 de limbi, amalgan de la care se aşteaptă fabricarea unei naţiuni.
Privim acum ȋn istoria noastră şi observăm că putem vorbi despre acelaşi lucru. Dacii şi mai târziu, principatele române probabil nici nu s-au gândit la posibilitatea ȋnfăpturii unei ţări. Pentru Miha Viteazul, succesul din 1600 s-a referit doar la o cucerire a sa şi nu la un vis de unire. Această din urmă idee a aparţinut intelectualilor, fabricarea ei producându-se intenţionat ȋn 1859 pentru a ne alinia cu tendinţa din Occident a conturării naţiunilor.
“Naţiunea este aşadar prin excelenţă o formula de solidaritate şi de identitate prorprie epocii moderne.”, este concluzia la care ajunge Lucian Boia. Multe i se pot reproşa acesteia, dar există şi avantaje care merită menţionate şi pe care le puteţi afla numai citind extravaganta carte a istoricului român Lucian Boia.
