Am trăit câţiva ani în perioada comunistă, numită de propaganda oficială „epoca de aur”. Îmi amintesc şi acum scene din viaţa de zi cu zi a românului din anii ’80: cartelele pentru pâine (se dădea „cu raţia”); cozile imense pentru orice aliment, încă de la primele ore ale dimineţii; benzina pe bază de cupon şi maşinile care aveau voie să circule în weekend alternativ, în funcţie de număr („cu soţ” sau „fără soţ”); magazinele goale şi vânzătoarele nervoase; curentul care se lua aproape în fiecare seară, revenind doar în perioada ştirilor despre realizările regimului; tristeţea bunicii care nu reuşea să adune toate ingredientele necesare pentru o prăjitură…
Ţin minte toate acestea şi sunt conştient în acelaşi timp că eram un copil privilegiat: părinţii mei lucrau „în sistem”, asta însemnând că mai primeam din când în când câte un pui, un pachet de unt sau o ciocolată – lucruri absolut banale azi, dar adevărate delicatese pe atunci; banane am văzut doar după Revoluţie. Pentru alţii de vârsta mea, copilăria a fost chiar şi mai dură.
Văd sondaje făcute recent în care foarte mulţi tineri (dintre majoritatea nici nu erau născuţi în vremea aceea) consideră că se trăia mai bine înainte de schimbare din 1989. Să fie influenţa părinţilor şi bunicilor? Aceştia ar mai avea o justificare: e o tendinţă normală pentru toţi oamenii să idealizeze trecutul, chiar şi când condiţiile erau dificile, pentru simplul motiv că erau mai tineri şi au nostalgia acelei vârste.
Să fie vorba de vreo convingere ideologică? Mă îndoiesc că sunt mulţi (chiar şi dintre cei cu Che Guevara pe tricou) care să cunoască doctrina comunistă şi să ştie ce a însemnat ea în practică: milioanele de morţi, foametea, dezumanizarea. Nici măcar hipsterii colecţionari de vechituri ceauşiste sau adepţii conceptului “Venus Project” nu au scuza asta.
Ce să fie atunci? Lehamitea faţă de situaţia actuală? Asta o resimţim cu toţii, dar nu ne putem imaginea o alternativă mai bună decât întoarcerea la dictatură? Să fie dorinţa de a scăpa de responsabilitate, de a primi de la statul-tătuc tot ce au nevoie (apartament şi slujbă) fără a se obosi să mai producă ceva sau să se auto-perfecţioneze?
Motivele diferă probabil de la o persoană la alta. Mă întreb ce le-aş putea spune acestor oameni. Chiar nu-şi dau seama că aproape nimic din ceea ce fac ei acum nu era posibil în România socialistă? Nu ar fi avut mâncare şi băutură la fiecare colţ de bloc, la non-stop, nici cluburi de noapte, nici cărţi sau emisiuni TV, nici dreptul la a spune ce gândesc, nici n-ar fi putut ieşi din ţară, niciun control asupra propriului destin…
Dar mă vor asculta oare? Am văzut mai demult un film interesant: “The Devil’s Arithmetic”. Este vorba despre o fată evreică de doar 13 ani, din Statele Unite, care desconsideră poveştile de groază povestite de bunicii ei despre holocaust. Într-o zi, printr-un fenomen paranormal, se întoarce în timp şi ajunge într-un lagăr din Polonia nazistă, unde poate experimenta pe propria piele acele vremuri. Oare doar o astfel de experienţă i-ar putea trezi pe cei care încă mai regretă azi comunismul?
Am fost pentru o scurtă perioadă pionier, am fost nevoit să recit poezii cretine despre liderii iubiţi şi să învăţ texte scrise în limbaj de lemn despre cât de multe realizări a avut “era Ceauşescu”, cât de minunată a ajuns ţara noastră, pe cele mai înalte culmi ale progresului… Când ieşeam însă în lumea reală, nu vedeam oraşele futuriste descrise în manuale, ci clădiri dărăpănate, străzi murdare şi fabrici împuţite, din fier ruginit.
Eram spălaţi pe creier că ne aflăm în epoca de aur, dar trăiam în epoca de tinichea.
Inainte de 1975 in Rominia se traia bine. Alimentarile erau pline de marfa de calitate buna. Erau o multime de feluri de mezeluri bune, de pateuri adevarate nu ca cele de acum facute din te miri ce , erau haseuri de care acum nici macar nu mai exista. Erau feluri de ciocolata romineasca dar si nemteasca,ceheasca, chinezeasca. CE mai , cine are amintiri dinainte de 75, stie ce spun. Atunci putea sa-si faca concediu de 2 saptamini la mare chiar si un muncitor necalificat. Atunci tiganii au fost obligati sa munciasca si copii lor sa mearga la scoala si cersitul era interzis, mai ales ca cei care se tineau de munca primeau si locuinta.(de aceea sunt multi tigani care din acea perioada s-au integrat in societate si nu-i mai deosebesti de romini.) La scoala aveam manuale gratuite si rechizitele erau ieftine ca parintii care intradevar doreau puteau sa cumpere si produse foarte bune (pelikan sau faber-castell )normal erau mai scumpe dar puteai cumpara la copil. Transportul in comun era ieftin. Orice scoala terminai primeai un loc de munca in functie de nivelul studiilor . Birocratia era mai mica decit acum. Ar fi multe de spus, dar nu vreau sa va plictisesc.
E perfect adevarat ca dupa75 viata s-a schimbat in rau, de aceea amintirile dv. din copilarie nu sunt prea roz.
Dar pentru cei de virsta parintilor dv. cred ca amintirile copilariei sunt mult mai placute.
De aceea sunt multe persoane nostalgice dupa anii 60-75.
Oare cind s-au nascut si cind au copilarit cei mai mari sportivi (Nadia, Hagi,Nastase si multi altii) si cei mai mari actori si savanti romini? Atunci inteligenta , talentul, studiile si munca erau la loc de cinste. Acum hotia ,minciuna, curvasaria sunt la loc de cinste…
VAI…….
Deci va rog stimate domn, sa nu mai fiti asa de aspru si de neintelegator cu cei care au nostalgia trecutului comunist , care nu a fost asa negru in toata perioada lui dupa cum credeti dv.
P.S.
DA Epocat de aur deoarece atunci am cistigat cel mai mult aur in cultura, arta, muzica,sport si inovatii.
E interesant cum acesti sportivi si oameni de stiinta au profitat de prima ocazie pentru a fugi din tara. Oare nici lor nu le-a placut epoca de aur, desi erau apreciati si o duceau mult mai bine decat omul de rand? Si-n fond, cu ce-i incalzea pe romani faptul ca gimnastele castigau cateva medalii daca rabdau in continuare de foame si frig?
Sigur ca a fost mai buna situatia in anii ’60-’70, atunci s-au acumulat datoriile externe care au fost platite in anii ’80…