Senatorul Cristian Bordei a îmbunătățit forma legii consumatorului vulnerabil de energie, prin adăugarea unor amendamente

0

Parlamentarul USR PLUS care reprezintă județul Cluj a depus 4 amendamente la legea 85 din 2021, legate de modul de stabilire și acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței.

În ultima lună de zile, Legea 85/2021 și anume “Proiectul de lege privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie”, a fost discutată intens în cadrul ședințelor comune ale comisiei de energie, infrastructură energetică și resurse minerale și comisiei economică, industrii și servicii.
Prin acest proiect de lege se propune reglementarea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil din sistemul energetic în scopul prevenirii și combaterii sărăciei energetice.
În forma inițială, venită de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, legea se concentra aproape exclusiv pe măsurile de tipul ajutoarelor pentru încălzire, fără să pună deloc accentul și pe măsurile de eficientizare și de reducere a necesarului de energie al acestor consumatori vulnerabili.
După ore întregi de analiză și polemici, legea a plecat spre Camera Deputaților într-o formă îmbunătățită, suferind o serie de modificări de natură să creeze cadrul și pentru acest tip de măsuri ce privesc eficiența energetică.
Sunt bucuros că am contribuit și eu la aceste modificări, obținând sprijinul transpartinic al tuturor colegilor pentru introducerea în textul legii a patru amendamente preluate dintr-o listă de propuneri trimisă de Asociația Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România și Societatea Auditorilor și Managerilor Energetici din România, propuneri foarte bine fundamentate pe baza unor studii ale Academiei Române, ANRE și Centrului pentru Studiul Democrației din Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here