Cristian Bordei: „Laserul de la Măgurele, un nou spectacol tragic al incompetenței instituționalizate”

0

Senatorul USR PLUS de Cluj afirmă că este rușinos felul în care a eșuat proiectul celui mai puternic laser din lume, care trebuia construit în România, fiind un caz unic în istoria Uniunii Europene.

Am susținut o declarație politică pe subiectul excluderii Laserului de la Măgurele din programul ELI-ERIC.
Este pentru prima dată în Uniunea Europeană când un stat fondator al unui proiect nu face parte din unitatea ERIC constituită ulterior.
Din cauza unor greșeli pe care nu încetăm să le facem, am ajuns să pierdem o oportunitate unică. Chiar dacă găzduim cel mai puternic laser din lume, sistem ce a ajuns să dezvolte a zecea parte din puterea totală a Soarelui, România a ajuns un simplu observator într-un proiect în care s-a numărat printre cele trei state inițiatoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here