Alexandra Oană, despre Hotelul Cristian: „Când vrei să ascunzi ruina după gard, dar nu reușești decât să atragi atenția asupra ei”

0

Consilierea locală din partea USR PLUS este revoltată de decizia autorităților de a ridica / autoriza construirea unui gard metalic lângă hotelul construit ilegal în Piața Mihai Viteazu, care încurcă și mai mult circulația pietonilor din zonă:

Când vrei să ascunzi ruina sub preș, sau după gard în cazul acesta, dar nu reușești decât să atragi atenția asupra ei.
Peste noapte, lângă Hotelul Cristian, a apărut un gard metalic pe latura dinspre Piața Mihai Viteazul, închizând cu totul gangul dintre hala pieței și zona din fața hotelului.
Nu îmi dau seama la ce s-au gândit cei care au ridicat acest gard sau cei care l-au autorizat. Desigur, în eventualitatea în care are autorizație. Gardul nu rezolvă nimic, ba chiar perturbă și mai mult libertatea de mișcare a pietonilor ce sunt acum obligați să ocolească hotelul pe carosabil.
În ședința Consiliului Local din 22 februarie a fost adoptat un proiect de modernizare a Liceului Bălcescu și de reabilitare a străzilor adiacente, inclusiv a străzii Argeș, în valoare de 18.3 milioane de euro.
Am solicitat atunci ca tema concursului de soluții pentru reamenajarea zonei să includă și clarificarea situației Hotelului Cristian. Răspunsul Primăriei la acel moment a fost că nu există cadrul legal pentru demolarea hotelului.
Nu putem însă investi aceasta sumă și nu putem deschide un șantier de asemenea anvergură fără să rezolvăm problema hotelului construit în mijlocul trotuarului.
Trebuie să folosim toate pârghiile pe care le avem la dispoziție pentru a îndepărta această construcție aberantă ce, de 20 de ani, sfidează orice regulă urbanistică și orice normă de siguranță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here