Cristian Bordei: USR PLUS sprijină industriile creative

0

Parlamentarul de Cluj a avut azi o intervenție în plenul legislativului în care și-a exprimat susținerea pentru dezvoltarea industriilor culturale și creative, un sector foarte important pentru viitorul României și al Europei.

Am ajuns în momentul în care trebuie să luăm în serios industriile culturale și creative, rolul și locul lor în cadrul mediului de afaceri și a economiei în ansamblul său, respectiv modul în care acestea ne influențează stilul de viață.

Activităţile economice incluse în această categorie întrunesc trei caracteristici:
👉sunt dezvoltate pe baza creativităţii umane
👉sunt vehicule pentru mesaje simbolice, dincolo de utilitatea economică
👉conţin potenţiale drepturi de proprietate

📈 În anii recenți, industriile creative din Uniunea Europeană au avut cea mai mare dinamică de creștere în rândul sectoarelor economice ale Uniunii, ajungând să genereze prin companiile active în acest domeniu (11% din totalul companiilor din UE) o valoarea adaugată de peste 600 miliarde de euro și locuri de muncă pentru 12 milioane de persoane.

Reprezintă și un sector cheie pentru competitivitatea Uniunii Europene, menținându-și o cotă de 40% din totalul acestui sector la nivel global. Dincolo de simple cifre, puterea acestui sector la nivel european derivă din vasta diversitate și din interconectarea cu celelalte ramuri ale economiei.

❗Consider că este responsabilitatea noastră să protejăm și să sprijinim industriile culturale şi creative, astfel încât acestea să se poată dezvolta cât mai mult în țara noastră. Ele reprezintă, pe de o parte, un fundament important al construcţiei europene și, pe de altă parte, un pilon important al competitivității României pe termen mediu și lung.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here