Matematica nu minte: există județe unde este IMPOSIBIL un lockdown!

0

Auzim de câteva luni cât de „răi” sunt oamenii din unele județe, cum nu respectă ei regulile și a crescut rata de infectare cu COVID-19, iar în altele sunt „buni”, au stat cuminți acasă și numărul de bolnavi cu coronavirus este scăzut. Problema este că toată această statistică are la bază un număr de teste foarte diferit de la un județ la altul.

În ultima săptămână (1-7 martie 2021), sunt județe unde s-au făcut și de 10 ori mai multe teste decât în altele. În top stau București (46.883), Timiș (12.817), Cluj (9.570), Iași (8.215) și Brașov (7.220). La polul opus se situează Giurgiu (1.111), Buzău (1.258), Covasna (1.580), Călărași (1.697) și Harghita (1.714).

Practic, cu cât faci mai multe teste, cu atât ai mai multe cazuri și apari mai „neserios” și „nesimțit” în relatările presei. Dacă faci puține teste, te laudă toată lumea, ai respectat măsurile și ai evitat epidemia!

Problema este însă că scenariul roșu și carantina se aplică în funcție de rata de infectare, iar acestea afectează atât firmele cât și persoanele fizice, care nu se mai pot deplasa și nu mai pot lucra ca înainte. Este o discriminare și o prostie impunerea unor restricții doar în zonele unde se fac multe teste, în timp ce în restul țării, unde nu se cunoaște exact câți sunt de fapt bolnavi, totul este deschis.

Având datele despre numărul de teste din ultimele 7 zile și populația județelor țării, putem calcula care este rata de incidență maximă la 14 zile care ar putea fi atinsă în fiecare dintre acestea (presupunând că nu cresc sau scad brusc numărul testărilor).

Rata maximă înseamnă că 100% din teste ar fi pozitive, ceea ce evident că nu se va întâmpla niciodată, dar putem face acest exercițiu de dragul matematicii, pentru a demonstra cât de incorect este acest mod de calcul actual.

Rezultatele nu sunt deloc surpinzătoare: județele unde se fac multe teste pot ajunge la rate maxime extrem de mari, deci pot intra cu ușurință în scenariul roșu sau în lockdown:

  • București – 44,19‰
  • Timiș – 34,09‰
  • Sibiu – 26,93‰
  • Alba – 26,69‰
  • Cluj – 26,22‰

În schimb, alte județe fac atât de puține teste, încât este foarte greu să intre în scenariul roșu, iar instituirea carantinei este aproape imposibilă. Iată ratele maxime din acestea:

  • Buzău – 5,38‰
  • Giurgiu – 8,14‰
  • Vrancea – 9,25‰
  • Dâmbovița – 9,31‰
  • Teleorman – 9,96‰

Deci dacă ești locuitor al Buzăului, poți sta liniștit: chiar dacă absolut toate testele COVID-19 din județ ies pozitive timp de 14 zile la rând, nu va fi carantinat județul, pentru că se fac atât de puține încât acesta va sta mereu bine în statistici.

O posibilă soluție ar fi cea propusă de Emil Boc: să se utilizeze media ponderată în locul mediei aritmetice când se calculează ratele de incidență pe județe. Adică să se țină cont și de numărul testelor efectuate și de populația județului, nu doar de procentul celor pozitive. Însă în acest caz, aproape toată țara ar intra în scenariul roșu sau în lockdown, deci probabil că ar trebui schimbate și limitele peste care se impun aceste restricții.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here