Veterinarii din Cluj învață să echilibreze energetic vaca

0

Facultatea de Medicină Veterinară a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca organizează pe 5-6 martie 2021 a doua cea de-a doua ediție a Congresului Internațional de Medicină Complementară. Prima ediție a fost făcută anul trecut, tot de universitatea clujeană. Evenimentul pare interesant la prima vedere, până când aflăm ce înseamnă de fapt medicina complementară în context veterinar.

Conform comunicatului emis chiar de USAMV: „Medicina complementară și/ sau alternativă cuprinde acele practici de îngrijiri de sănătate care nu sunt integrate în sistemul principal al serviciilor medicale și sunt folosite ca terapii adjuvante sau pot înlocui terapiile clasice. Ea include mai multe categorii distincte – presopunctura, acupunctura, electroacupunctura, aromoterapia, homeoterapia, hipnoza, masajul, osteopatia, reflexologia etc. În ultima perioadă, deținătorii de animale sunt tot mai interesați de forme mai naturale de terapie, care singure sau în asociere cu metodele convenționale, să rezolve diverse afecțiuni.

Practic este vorba de o serie întreagă de domenii pseudo-științifice, de tehnici și terapii care nu au la bază medicina (veterinară) bazată pe dovezi, adică nu sunt validate experimental, conform unui protocol strict, de către specialiștii din domeniu.

Unele se bazează pe efectul placebo (care este însă mai dificil de indus unui animal decât unui om), altele sunt interpretări moderne ale unor practici antice, iar altele sunt pur și simplu niște păcăleli pentru naivi.

De exemplu, homeopatia este o escrocherie inventată în secolul XIX, care se bazează pe ideea că poți trata un pacient cu o doză extrem de mică de substanță activă. Diluția în cazul pilulelor homeopate fiind atât de mare, efectul preparatului este zero, dar unii pacienți raportează rezultate pozitive, datorate auto-sugestiei. Nu este clar cum poate fi convins un câine sau un porc că pilula homeopată o să-i facă bine…

Acupunctura este o pseudoștiință care datează din China antică. În medicina tradițională chineză se considera că, prin introducerea unor ace în anumite puncte specifice ale corpului (în cazul celui uman cică ar exista 361 de locații, de-a lungul „meridianelor energetice”), se poate echilibra „energia vitală Qi” a organismului. Probabil vaca are mai multe astfel de puncte, deci va fi mai greu de optimizat „fluxul energetic pe marele circuit cosmic” în cazul ei.

Electroacupunctura este la fel ca mai sus, doar că se folosește și curent electric. Presopunctura folosește presiune în loc de înțepături cu ace, reflexologia se bazează pe masaj, iar osteopatia pe manipularea mai dură a anumitor părți ale corpului.

Aromaterapia este o altă practică amuzantă, bazată pe ideea că anumite arome (cum sunt cele de la celebrele „uleiuri esențiale”), ar avea efecte benefice asupra organismului. Probabil și în acest caz procedura de lucru cu animalele este mai dificilă, se recomandă scoaterea porcului din grajd înainte de aprinderea bețișoarelor parfumate, pentru ca aromele să nu interfereze cu mirosul de balegă.

Probabil că ați înțeles ideea generală, nu are rost să continuăm, sunt sute astfel de pseudoștiințe cu pretenții care mai de care mai fantastice. Le urăm succes participanților la conferință, sperăm să fie cel puțin la fel de utilă ca și cursul de numerologie pentru profesorii de liceu, desfășurat recent în mai multe județe ale țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here