FlixBus reia cursele cu autocarul Cluj-Napoca spre Ungaria și Austria începând cu 25 iunie. Conexiunile internaționale vor fi disponibile din peste 15 de orașe din vestul țării, inclusiv Miercurea Ciuc, Brașov, Târgu Mureș, Sibiu, Oradea sau Timișoara. Odată cu repornirea activității, furnizorul de mobilitate a implementat și noi măsuri de igienă pentru siguranța pasagerilor.
Autocarele verzi vor opera din nou curse directe spre Budapesta și Viena. Călătorii din orașe precum Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Sighișoara, Târgu Mureș, Turda, Cluj-Napoca și Oradea vor avea la dispoziție 5 curse pe săptămână pentru a călători spre Budapesta și Viena.
Tot din 25 iunie, operatorul cu cea mai mare rețea de autocare pe distanțe lungi din Europa va relua cursa de noapte directă din București spre Budapesta și Viena la care vor avea acces și călătorii din orașe precum Ploiești, Brașov, Făgăraș, Sibiu, Deva, Timișoara și Arad. Pentru început, cursa va circula de trei ori pe săptămână, urmând ca frecvența să fie crescută la începutul lunii iulie.
Din 2 iulie, rețeaua verde va continua să se extindă cu reînceperea curselor spre Cehia. Autocarele FlixBus vor opera 5 curse pe săptămână din Timișoara spre Praga.
FlixBus va continua să își extindă oferta pentru călătorii din România în perioada următoare. Până la finalul lunii iunie, startup-ul de mobilitate va relua cursele internaționale spre aproape 50 de destinații din Europa printre care se numără și orașe precum Budapesta, Innsburck, Zurich, Geneva, Lyon, Grenoble, Dortmund sau Frankfurt. În baza cererii clienților, rețeaua de rute este extinsă treptat. Deoarece operațiunile furnizorului de servicii de autocar sunt reluate în tot mai multe țări din Europa, pasagerii pot călători către și mai multe destinații cu doar o singură interconexiune. Biletele pentru curse cu autocarele verzi pot fi deja cumpărate online.
„După o pauză de 3 luni, suntem încântați să ne întoarcem în sfârșit pe șosele din România. Sperăm să îi putem aduce pe călătorii din vestul țării cât mai aproape de viața lor de zi cu zi, oferindu-le oportunitatea de a ajunge spre destinații europene în mod accesibil și în siguranță. Anul trecut, Budapesta și Viena s-au numărat printre destinațiile favorite ale pasagerilor români”, a declarat László Arany, director regional. „În ultimele săptămâni echipa noastră a dezvoltat un nou concept de igienă care va permite pasagerilor să călătorească cu autocarul pe distanțe lungi în siguranță, chiar și în situația actuală”, menționează acesta.
Măsuri ample de igienă pentru o călătorie în siguranță
Odată cu reluarea operațiunilor, FlixBus lansează noi măsuri complete de igienă și siguranță, care vor fi adaptate situației actuale, în strânsă cooperare cu experții în domeniul sănătății și cu autoritățile.
Astfel, toate autocarele vor fi dezinfectate complet după fiecare călătorie. Controlul digital al biletului și prezența dezinfectantului pentru mâini în autocar sunt alte două proceduri care au fost implementate de către FlixBus. În zonele de așteptare, precum și în timpul îmbarcării și debarcării, trebuie menținută distanța de siguranță de 1,5 metri, care a devenit o practică standard. Purtarea unei măști care să acopere nasul și gura este obligatorie în momentul îmbarcării, debarcării și pe durata întregii călătorii. Toaletele la bordul autocarului, din motive de siguranță, vor fi inchise temporar.
Pasagerii FlixBus primesc instrucțiunile de siguranță împreună cu biletul atunci când achiziționează biletul online. De asemenea, soferii de autocar vor explica aceste măsuri înainte de începerea călătoriei. Mai multe detalii despre măsurile de siguranță implementate pot fi accesate în avans aici. FlixBus continuă să urmeze sfaturile autorităților din domeniul sănătății și a celor guvernamentale. Măsurile introduse de FlixBus sunt aliniate cu cerințele oficiale.
„Îndemnăm pasagerii să respecte aceste măsuri preventive, să urmeze indicațiile oferite la bord și, cel mai important, să călătorească numai atunci când nu prezintă simptome. Politiciile noastre de anulare a biletului permit o modificare flexibilă a călătoriilor„, menționează László Arany.