PRO România Cluj: „Urmașii Brătienilor dezertează la prima criză socială majoră, le cerem să renunțe la guvernare”

0

Remus Lăpușan, lider județean al partidului PRO România Cluj, lansează un atac dur la adresa PNL, în condițiile în care Florin Cîțu și-a depus ieri mandatul de premier desemnat, cu câteva ore înainte de votul de învestitură din Parlament:

Este inadmisibil ce a făcut acum PNL cu România! O mascaradă și un circ ieftin, care pun în pericol o țară întreagă! Este a doua oară când PNL își sabotează propriul guvern. În contextul în care ne confruntăm cu pandemia de Coronavirus, acest lucru este o meschinărie și o iresponsabilitate cruntă; în condițiile în care se impune luarea unor măsuri urgente prin care să combatem și să limităm efectele acestei crize, noi nu avem un guvern legitim care să facă asta! Guvernele interimare nu pot emite ordonanțe de urgență, singurele măsuri se pot lua doar de către Parlament, și vedeți cât este de greu!

Partidului Național Lichea (PNL) i s-a văzut acum nasul de Pinocchio! Nu binele acestui popor îi interesează, ci cum să își conserve mai bine sinecurile. Guvernul Mandolină are propria agendă, fiind pur și simplu indiferent la situația extrem de gravă în care ne aflăm. Prin lipsa de măsuri concrete, ne condamnă pur și simplu la moarte! Ungaria și-a închis deja granițele cu mai puțin de 20 de cazuri confirmate, în timp ce noi la peste 45 de cazuri confirmate, nici măcar nu știm cu exactitate câte persoane din zonele de risc au intrat în țară!

Din punctul nostru de vedere, PNL a dezertat din România, iar dezertorii au o singură soartă: moartea prin împușcare! – simbolică, desigur. Le cerem prin urmare să renunțe la orice tentativă de a mai guverna România!” se arată în comunicatul partidului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here