Acasă Advertoriale Protecția mediului – costuri sau beneficii?

Protecția mediului – costuri sau beneficii?

0

Protejarea mediului este un subiect extrem de actual și din ce în ce mai multe măsuri sunt luate la nivel guvernamental, european și mondial pentru a combate efectele nocive ale acțiunii omului asupra resurselor naturale vitale.

Având în vedere că pentru multe business-uri este dificil să gestioneze intern această problemă, tot mai mulți antreprenori aleg să externalizeze serviciile de protecția mediului prin contracte cu firme de consultanță, apelând la specialiști în domeniu.

Un astfel de specialist în protecția mediului este Daniela Șerban, fondatoarea companiei Șerban și Asociații, o societate formată din consultanți cu o experiență de peste 10 ani în domeniul protecției mediului, pe care am abordat-o pe acesta temă.

Presa Locală: De ce apelează antreprenorii la un consultant pentru protecția mediului?

Daniela Șerban: Datorită legislației greoaie, a faptului că există o mulțime de modificări legislative, că procedurile sunt uneori prea complicate, alteori vagi sau inexistente. Unii vin la noi deoarece află că au anumite obligații de mediu și nu știu cum să le îndeplinească, alții pentru că vor să-și minimize costurile aferente obligațiilor de mediu. Atunci când nu știi care sunt obligațiile de mediu ale companiei tale e foarte ușor să încalci regulile și să te trezești cu sancțiuni și costuri neprevăzute legate de mediu.

Presa Locală: Care sunt câteva dintre problemele cu care se confruntă antreprenorii atunci când vine vorba de respectarea legislației referitoare la protecția mediului în activitatea pe care o desfășoară?

Daniela Șerban: Știați, de exemplu, că legislația din România prevede că orice companie este obligată să desemneze un angajat responsabil de managementul deșeurilor? Sau că cei care nu respectă aceste reglementări pot fi sancționați cu o amendă cuprinsă ȋntre 15.000 şi 30.000 de lei? Știați că amenda asta o poate da inclusiv Poliția Locală, nu doar Garda de Mediu?

Presa Locală: Daniela, care crezi că este un serviciu pe care îl oferă firma voastră și îl consideri de neratat?

Daniela Șerban: Auditul de conformare cu legislația de mediu. Consider că fiecare antreprenor ar trebui să se afle în posesia unui raport privind obligațiile de mediu ale firmei sale, pentru că există situații în care, dacă nu ții cont de costurile de mediu ai pierderi mari, pentru că există companii pe piață care nici măcar nu știu că au activități autorizabile, pentru că necunoașterea acestor obligații de mediu ar putea duce la amenzi usturătoare sau la închiderea firmei de către reprezentanții Gărzii de Mediu.

Presa Locală: Ce sfat le dai antreprenorilor?

Daniela Șerban: Să țină sub control componenta de mediu din propriul business, pentru că astfel nu vor fi niciodată luați prin surpindere că trebuie să plătească sume mari de bani către autoritățile de mediu sau să riște să le fie închisă firma deoarece nu s-au conformat cu legislația de mediu. Să știe ce obligații de mediu are firma pe care o conduc și să o administreze în cunoștință de cauză.

Presa Locală: Cine sunt clienții firmei tale de consultanță?

Daniela Șerban: Producători care desfășoară activități autorizabile, importatori, dezvoltatori imobiliari și administratori de clădiri, hoteluri, spitale, universități…

Pe Daniela am cunoscut-o la BNI Cluj, unde ne-a spus că se află acolo datorită filozofiei BNI: „Dăruind vei dobândi”.

Am găsit în BNI Cluj un mediu pozitiv, un mediu suportiv, un mediu de creștere. E o comunitate de oameni de afaceri care se bazează pe această filozofie. Unde să-ți crești afacerea, daca nu intr-un astfel de mediu?” ne-a spus Daniela.

BNI mi-a adus vizibilitate în comunitate, mi-a oferit suport în primii ani de business, mi-a dat încredere că pot continua și dezvolta o afacere, m-a înconjurat de oameni faini cu care îți e drag să faci business”, a adăugat ea.

Pe lângă faptul că este un antreprenor de succes și expert în probleme de mediu cu o experiență de peste 10 ani în domeniu atât în țară cât și în străinătate, care și-a format o echipă de profesioniști a căror cunoștințe teoretice și practice duc la soluționarea promptă și eficientă a problemelor de mediu cu care se confruntă clienții firmei Șerban și Asociații, Daniela este o persoană energică, pozitivă, care susține că echilibrul dintre viața profesională și viața familiară este cheia succesului ei.

Pentru orice probleme legate de protecția mediului, apelați cu încredere la echipa de profesioniști care formează compania Șerban și Asociații:

Adresă: Cluj-Napoca, str. Ciresilor, nr. 57
E-mail: office@serbansiasociatii.ro
Telefon: 0740547170; 0743277424.
Website: http://serbansiasociatii.ro/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close