Emil Boc: Clujul va putea accesa direct fonduri europene prin programul Europa Digitală

0

Primarul Clujului, Emil Boc, a anunţat joi, pe pagina sa de socializare, după întâlnirea cu comisarul european Mariya Gabriel, că oraşul său va putea accesa direct de la Bruxelles fonduri europene în cadrul programului Europa Digitală.

„În întâlnirea bilaterală cu comisarul european responsabil pentru economie şi societate digitală, dna Mariya Gabriel, am discutat despre posibilitatea de atragere şi finanţare din fonduri europene a unor importante proiecte din domeniul inovării. Programul Europa Digitală ne va permite, în perioada 2021-2027 să atragem fonduri europene pentru dezvoltarea abilităţilor digitale, inteligenţă artificială, blockchain, securitate cibernetică şi pentru dezvoltarea ecosistemelor de inovare”, a declarat Boc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here