Mărirea sânilor la Cluj: ce ar trebui să știi despre asta

0

Tot mai multe clujence sunt interesate de mărirea sânilor cu implant de silicon, unele din rațiuni estetice, altele din motive medicale. Am discutat cu medicul chirurg plastician Dinu Dumitrașcu („BeautyDoc.ro”) despre această procedură și am aflat multe detalii interesante.

Reporter: Ce implică intervenția de mărire a sânilor?

Doctor: Marirea de sâni este o procedura sigură prin care se introduce un implant din silicon medical cu scopul de a mări și a remodela sânii.

Reporter: Cum suportă pacientele recuperarea după o astfel de operație?

Doctor: Contrar a ceea ce se crede, este o intrevenție cu o recuperare ușoară. Este nevoie de o singură noapte de spitalizare, după care urmează o perioadă de 6 săptămâni în care pacienta trebuie să poarte o bustieră medicală și să nu facă efort fizic. După aceaste 6 săptămâni, se poate întoarce la un regim de viață normal, iar activitatea fizică se poate relua gradual, după 8 săptămâni. Majoritatea pacientelor se reîntorc la servici la câteva zile de la operație. Plajă se poate face doar după 3 luni de la operație, iar în primele 6-12 luni cicatricea trebue ferită de radiațiile ultraviolete (atât la plajă cât și la solar). Operația se face de obicei sub anestezie generală, rareori se optează pentru anestezie locală cu sedare.

Reporter: Poate să facă oricine această operație? Există contra-indicații?

Doctor: Înainte de intervenția de marire de sâni, pacienta beneficiază de un consult amănunțit și de analize de laborator pentru a-i evalua starea de sănătate fizică și psihică. Totuși contraindicațiile sunt puține și includ unele boli automiune, boli ale sângelui, medicamente care pot interfera cu anestezia sau operația, boli psihiatrice (dismorfism corporal). Evident sarcina este și ea o contraindicatie, precum și primele 6-9 luni după încetarea alăptarii.

Reporter: Ați avut persoane pe care le-ați refuzat?

Doctor: Da, există și astfel de situații.  Cauza refuzului are mai multe motive. Unul ar fi așteptările nerealiste ale pacientei. În alte cazuri pacientele nu sunt sigure că vor asta, nu sunt bine documentate, sau vin la mine în urma insistențelor altcuiva, de obicei a partenerului. În aceste cazuri le las o perioadă de gândire, pentru a cântări informațiile primite în urma consultației.

Reporter: Ce procent din paciente vin la medic doar din motive estetice?

Doctor: Profilul clinicii unde lucrez este de chirurgie estetică. De aceeamajoritatea pacinetelor noastre se prezintă pentru intervenții estetice. Totuși practic în continuare, cu mare plăcere, chirurgie reconstructivă.  În acest caz cele mai multe persoane apelează la noi în urma unui cancer, a traumatismelor sau pentru revizii chirurgicale.

Reporter: Aveți și pacienți bărbați?

Doctor: Da, am și pacienți bărbați, mai ales cu ginecomastie. Ginecomastia este reprezentarea exagerată a sânului la bărbat. Aici pot fi două cauze: grăsimea, situație în care se practică liposucția, sau dezvoltarea țesutului glandular, iar atunci e nevoie de o intervenție mai amplă, cu o excizie a acestui țesut.

Reporter: Cum evoluează în timp o pacientă care a avut o intervenție de mărire a sânilor?

Doctor: În mod normal, implanturile sunt garantate pe viață. Pacienta poate să le păstreze pe parcursul întregii vieți. În caz că apar complicații, cum ar fi ruptura implantului sau contractura capsulară, implantul trebuie schimbat. Unele paciente aleg însă să își schimbe implanturile de silicon din motive estetice. Odată cu vârsta, după 15-20 de ani de la operație, după sarcini și variații de greutate, forma sânului se modifică. Atunci se poate alege efectuarea unei intervenții de schimbare a implanturilor mamare.

Reporter: Se poate alăpta cu implantul?

Doctor: Da. De obicei efectuez doar o mică incizie sub sâni; operația nu interferează deloc cu alăptarea, implantul fiind situat sub glanda mamară și sub mușchiul pectoral. Pentru cazurile limitate în care este necesar un abord în jurul areolei, este posibil ca pacienta să nu poată alăpta.

Reporter: Care este motivul principal pentru care femeile doresc mărire de sâni?

Doctor: Sânii sunt un aspect important al feminității. Unele paciente doresc pur și simplu să arate mai bine. Altele doresc să își îmbunătățească imaginea proprie și încrederea în sine. Avem și paciente care doresc să își corecteze o asimetrie de sâni prin augumetarea mamară și nu în ultimul rând există pacientele care doresc să revina la forma ințială a sânilor din tinerețe sau de dinainte de  sarcină.

Dr. Dinu Dumitrașcu
Telefon: 0723 948 812
E-mail: drdinu@beautydoc.ro
Web: https://www.beautydoc.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/Dr-Dinu-Dumitrascu-1681311225263852/
Instagram:https://www.instagram.com/beautydoc.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here