Claudiu Turcuş (Demos): „Revoltele populare din Franța sunt lansate și coordonate de jos în sus, de la noul proletariat”

0

Copreședintele platformei Demos, viitor partid de stânga, consideră că canalele media mainstream dezinformează în privința protestelor din Paris, care sunt de fapt, în opinia sa, acțiuni autentice ale noii „clase muncitoare”, nemulțumite de politicile sociale europene din prezent.

Presa „liberă”, „democratică” din România fie tace, fie etichetează revoltele populare din Franţa ca fiind:
– manifestări ale extremei drepte (împotriva imigrației);
– rezultatul manipulărilor putiniste;
– deturnări ale unor proteste pașnice de grupuri violente (pregătite sau nu de forțe iliberale).

Totuşi, indiferent cum le instrumentalizeazā politic extrema dreaptā, şi o face, trebuie spus cā, în fapt, aceste proteste sunt lansate și coordonate de jos în sus, de la noul proletariat.

Acei oameni – ‘vestele galbene’ – contestā scumpirea prețului combustibilului – asta e doar scânteia pentru nemulțumiri acumulate în timp din cauza dezinteresului față de solidaritatea socială, dezinteres acutizat sau măcar oficializat odată cu alegerea lui Macron, resimţit ca politicianul bāncilor, al celor bogaţi în principiu.

Revendicārile protestatarilor sunt tipice și minimale pentru funcționarea unui stat social:
1. impozit progresiv mai accentuat (în România, în afarā de #DEMOS nimeni nu discută serios despre existența unei taxări progresive, nicidecum de intensificarea ei la nivelul veniturilor mari);
2. salariul net minim garantat: 1300 de euro (În România, acesta va ajunge în 2019 la suma asta, DAR …în lei & NIMENI nu pare dispus sā protesteze!).
3. sistemul de pensii să urmeze principiul solidarității, nu al contributivității; renunțarea la punctul de pensie; pensia minimă: 1200 de euro (nici asta nu e deloc pe agenda din ţara noastrā).
4. abolirea fenomenului homeless (cine ar potesta în România pentru aceşti oameni?).
5. taxe mai mari pentru marile corporații, reducerea taxelor pentru cele mici (asta e de-a dreptul exotic sā afirmi pe la noi);
6. renunțarea la construcția mall-urilor și a hipermarket-urilor, dezvoltarea micilor magazine la sate și la orașe.

Sunt revendicāri pentru care MERITĂ protestat şi în România. Fie si pentru 100 de euro în plus, mārunţişul promis de înspāimântatul Macron, care în România ar însemna fix 40% din salariul minim !

În România lui 2018 se pare cā protestām doar pentru principii înalte & abstracte. Nimeni nu se indigneazā cā nu-i ajung banii de la o lunā la alta, că mănâncā prost, cā lucreazā de la 9 dimneaţa la 7 seara.

Nu, pierzātorilor tranziţiei pare cā le este suficient „statul de drept”. Dar oare Europa nu înseamnā şi stat social, oare nu existenţa lui e motivul pentru care au plecat 5 milioane de români în Occident?

#România meritā mai mult !” scrie politicianul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here