Clujenii nu mai au încredere în „bugetarea participativă” făcută de Primărie

1

Anul trecut, când Primăria Cluj-Napoca a lansat procesul de bugetare participativă, a fost o premieră în țara noastră, lăudată de presă, organizații civice și chiar de personalități din străinătate.

În acest an însă, entuziasmul clujenilor pentru acest proces a scăzut foarte mult, după ce majoritatea proiectelor votate în urmă cu un an nu au fost realizate. Între timp însă, alte orașe au preluat modelul Clujului și au lansat propriile sisteme de bugetare „democratică”, cu mai mult sau mai puțin succes.

Iată bilanțul pentru 2017 la Cluj-Napoca: au fost depuse 338 de proiecte, din care 126 au fost declarate eligibile. Clujenii și-au făcut 21.142 de conturi pe site-ul bugetareparticipativă.ro, iar numărul de voturi exprimate, în cele două faze ale programului, a fost de 40.637.

În 2018, cifrele stau mult mai prost: 164 proiecte depuse, 47 eligibile și 4847 voturi date pe tot parcursul procesului. Practic, numărul de voturi a scăzut cu 88% față de anul trecut!

Lipsa de entuziasm poate fi pusă și pe seama obișnuinței: cetățenii au fost mult mai interesați când era o noutate, iar acum când devine deja tradiție, programul mai prezintă la fel de mult interes. Rămâne de văzut cum va evolua implicarea oamenilor în următorii ani, când/dacă proiectele anterioare vor fi deja implementate.

1 COMENTARIU

  1. Titlu de tabloid, articol sumar.
    Eram curios care e argumentatia din care rezulta ca s-a pierdut increderea in Bugetarea Participativa.
    Am deschis articolul si am citit ca „cetățenii au fost mult mai interesați când era o noutate”.
    Cifre exacte copiate de pe site despre numarul de proiecte depuse (pe care le gaseam si eu daca le cautam) si ideea ca „majoritatea nu au fost implementate” (fara cifre, fara sa stim cate sunt finalizate sau in curs de implementare). Oameni buni, daca sa faci un proiect de casa, sa iei avize si sa il autorizezi dureaza un an, credeti ca proiecte cu impact major propuse ca principiu se pot realiza peste noapte?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here