Dohotaru: „Păduri parc, nu păduri de exploatare!”

0

Deputatul independent Adrian Dohotaru susține ideea amenajării a mai multor parcuri-pădure la marginea marilor orașe. El dă ca exemplu pădurile Hoia și Făget de lângă Cluj, care ar putea deveni spații verzi deschise publicului cu minime eforturi, locuri unde clujenii să se plimbe pe alei naturale, în mijlocul copacilor.

Susțin ideea ca pădurile din preajma marilor orașe să dobândească statutul de pădure-parc. Exploatările pe care le-am văzut în Cluj, la două minute de blocuri, în pădurea Făget, sau la câteva sute de metri de case în Pădurea Hoia produc disconfort locuitorilor marilor orașe care în lipsa parcurilor folosesc pădurile în scop de recreere și agrement.

I-am transmis Ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, o serie de întrebări pentru a afla care sunt mecanismele legale și instituționale pentru a realiza o astfel de schimbare la nivel național.” spune politicianul.

Dohotaru vine și cu o veste bună legată de Parcul Iulius: acesta va rămână zonă verde, nu se va mai construi aici o clădire de birouri, cum se dorea la un moment dat, pentru că PUZ-ul pentru aceasta a expirat. Împreună cu alți activiști ecologiști, deputatul susține Parcul de Est, care să unească porțiunea de verdeață de lângă lacul din fața mall-ului cu spațiile verzi din spate, adică lacurile, pepiniera și complexul sportiv.

Hai să dăm o veste bună! Clădirea gândită de mall în Parcul Iulius nu se mai face. Cei din grupul Societate Organizată Sustenabil (SOS) ne-am bătut pentru spații verzi în zonă. Acum vrem să le legăm între ele pentru a crea parcul pentru dimensiunile de secol XXI ale orașului. Cei doi prieteni, Adrian Costina și Adrian Dohotaru, propun clujenilor prin campania „SOS Parcul Est” un spațiu verde unitar, care leagă primul lac de ultimele și baza sportivă de pepinieră și stufăriș. Această ultimă parte o dorim o arie naturală urbană care păstrează biodiversitatea bogată a zonei.” scriu reprezentanții grupului SOS Parcul Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here