Cluj Symphony Experience: 20-23 septembrie 2018

0

Cluj Symphony Experience, un festival dedicat armoniei și muzicii, are loc anul acesta în perioada 20-23 septembrie și propune publicului noi experiențe, menite să trezească emoții, să aducă împreună oameni diferiți, să bucure suflete. Fidel misiunii asumate, de a celebra creativitatea și inspirația, festivalul oferă și la a doua ediție senzații muzicale unice în cadrul unor evenimente neconventionale, pe parcursul celor 4 zile.

Cluj Symphony Experience începe și se încheie cu două evenimente inedite. În primele două zile clujenii sunt invitați în Piața Unirii, între orele 10-18, să simtă muzica așa cum ar fi fost cântată acum 100 de ani. VR Symphony 100, proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, este o experiență virtuală unică, în care trecătorul vede prin ochelarii speciali cum s-ar fi cântat hituri de azi cu intrumentele de atunci. Trecutul, prezentul și viitorul se îmbină armonios într-un concept plin de inspirație, în care muzica își dovedește atemporalitatea.

Duminică, 23 septembrie, festivalul se încheie cu o propunere cel puțin la fel de captivantă: Symphony of Colours și Flashmob, în Piața Unirii, începând cu ora 19. În timp ce 100 de muzicieni interpretează “Rapsodia Română” a compozitorului George Enescu, tânărul artist plastic Rareș Kerekes alături de un grup de 10 tineri talentați din Cluj pictează ceea ce muzica le trezește în simțuri. Totul se întâmplă live, artisti și public lăsându-se deopotrivă purtați de acordurile unice ale orchestrei Bigg Dimm`A Band, condusă de profesorul Răzvan Metea. Lansate acum 115 de ani, celebrele miniaturi simfonice inspirate din folclor, piese precum Am un leu și vreau să-l beau , Hora lui Dobrică, Văleu, lupii mă mănâncă sau Ciocârlia, vor fi transpuse în imagini de către artiști pe o pânză de 15 mp. Pictura va fi expusă pe rând în mai multe locuri și instituții din Cluj și din țară, și va ajunge în tabere de creație din Turcia și Bulgaria, unde va servi ca sursă de inspirație și model de creativitate. Cu melodii pline de viață, inspirate din muzica lăutărească a secolului 19, dar și din melodiii țărănești sau patriotice, “Rapsodia Română” va cuceri publicul prin emoția pe care Enescu a imprimat-o muzicii sale. Provocarea lansată de Cluj Symphony Experience este una îndrăzneață, aceea de a surprinde în sunet și imagine esența sufletului romanesc, așa cum au făcut-o înainte Enescu, Grigorescu sau Toniza.

Muzica este o călătorie, o călătorie dincolo de destinațiile fizice. Asta propune Cluj Symphony Experience într-un flasmob neconvențional, ce transformă autobuzele și tramvaiele, dar și aeroportul sau mall-urile în veritabile scene muzicale. „Vă mulțumesc că, după 20 de ani, e prima oară când uit să cobor la stația mea!” a fost reacția unei doamne anul trecut, când SymphonyCity, aflat la prima ediție, cucerea inimile clujenilor. Și anul acesta, vineri, 21 septembrie, tineri muzicieni, studenți și absolvenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, îi vor surprinde pe călători cu muzică instrumentală live, evergreen-uri românești și internaționale, menite să le trezească vibrații pozitive, și să îi aducă aproape unii de alții.

Același crez face posibilă intâlnirea clujenilor cu festivalul în cele mai frumoase locuri ale orașului, în prima zi de festival, începând cu ora 16. Pentru că invitatul special de anul acesta, muzicianul norvegian Aksel Kolstad va susține un recital mobil la pian pe străzile Clujului timp de trei ore. Aflat “la înălțime”, la propriu, pe o platformă mobilă, performerul, însoțit de câțiva spectatori selectați printr-un concurs pe pagina de facebook a festivalului, va descoperi orașul și oamenii într-un show unic.

Supranumit de conaționalii săi “Tarantino al pianului clasic”, compozitorul, dirijorul, pianistul și comediantul Aksel Kolstad va susține tot joi un masterclass cu studenții de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” despre “Cum să cânți simfonic în secolul 21”. Din 2009 muzicianul a înființat în Oslo propriul atelier de muzică, numit „Cafe de concert”, unde tot mai multa lume interesată vine să descopere noutățile propuse de complexul artist. Punctul de pornire al acestui concept de succes va fi și tema workshop-ul de la Cluj, și anume modalitățile creative prin care îi putem „citi” azi pe compozitorii clasici.

Nu există mai multă armonie și iubire decât între o mamă și bebelușul ei. Cluj Symphony Experience celebrază puritatea acestei legături într-o premieră ce nu poate fi ratată. Baby Yoga Symphony invită părinții împreună cu bebelușii lor, sâmbătă, 22 septembrie, începând cu ora 14.00, în Parcul Central – zona Chios, la evenimentul de lansare al programului Baby Yoga. Programul de sănătate și dezvoltare personală pentru mămici și bebeluși, introdus în România de Mirela Buzilă, instructor autorizat în Marea Britanie de către Academia “To Baby and Beyond”, va aduce încă de la evenimentul de lansare multă distracție și energie pozitivă, prin demonstrațiile interactive pe muzica lui Mozart, practicile și jocurile în grup, cadourile și surprizele pregătite. Sunt cunoscute efectele pozitive ale muzicii clasice asupra stării de bine a copilului și dezvoltării sale armonioase, precum și efectele calmante și relaxante de care se pot bucura și mămicile, care, combinate cu tehnicile străvechi yoga, gimnastică pentru bebeluși și noile descoperiri din pediatrie aduc și mai multă armonie interioară și exterioară, întăresc conexiunea mămicilor cu bebelușii lor și oferă o excelentă oportunitate de socializare.

Copiii mai mari sunt și ei așteptați la festival incepând de joi, de la ora 10.00, la un spectacol interactiv “Mozart pentru copii” o piesă muzical umoristică susținută de invitatul special Aksel Kolstad despre viața genialului compozitor A G Mozart. Creatorul a numeroase opere muzicale, între care și “Flautul fermecat”, “Nunta lui Figaro”, “Răpirea din Serai” sau “Requiem”, Mozart și-a început cariera componistică la doar 5 ani, cu câteva piese pentru pian. Cluj Symphony Experience își propune să îi inspire pe copiii de acum să se exprime muzical și artistic și să îsi dezvolte creativitatea și spontaneitatea.

Programul festivalului va cuprinde, pe lângă aceste evenimente inedite, spectacole oferite de invitații festivalului, renumiți muzicieni români, alături de orchestra Bigg Dimm’a Band, în cadrul “Rock the Symphony”.

Cluj Symphony Experience a luat naștere din dragostea Asociației Cultural-Artistice HARA pentru muzică, unicitate și frumusețea diversității, în toate formele ei.

Mai multe detalii gasiți pe clujsymphonyexperience.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here