Vernisaj de pictură la Cluj: Unitate. Dualitate. „Qui suis-je?”

0

Joi 23 august ora 17:00 vă invităm la Galeria Cinema Mărăști, la vernisajul expoziției de pictură prezentată de artista Sonia Al Abdalla (Brazilia). Expoziția va fi deschisă din data de 23 august pană în data de 26 august.

Cine este Sonia? Sonia are o poveste fascinantă. Născută în Iordania unde a crescut pana la vârsta de 8 ani, a trăit în România până la 15 ani, apoi în Franța până aproape la 22 de ani, pentru ca în prezent să numească acasă de 10 ani Rio, Brazilia. A lucrat 7 ani la AirFrance Brazil, până anul trecut când a decis cu curaj să se dedice un an sau doi să creeze artă, proiecte, instalații etc. Prima ei expoziție a fost în Franța, deoarece și-a dorit să înceapă în Europa expunerea artei sale, pentru a se simți mai ,,acasă”.

Îmi place să privesc stilul personal de pictură ca un stil de meditație, o căutare de sine și poate chiar o pace interioară a unei vieți cu multe culturi, limbi, stiluri și oameni diferiți. Ceea ce caut să transmit prin picturi e delicatețe și liniște; un drum făcut de mine în mine, căutarea Eu-lui echilibrat și în armonie. Titlul în sine „Unitate.Dualitate.Qui suis-je?” reprezintă dificultatea „Dualității” mele care la sfârșit se armonizează și devine o „Unitate” în liniște și eleganță, prin artă și meditație Zen…

Pe Sonia o puteți întâlni joi, 23 august , la vernisajul care va începe la ora 17:00 la Galeria Cinema Mărăști sau pe pagina ei web (www.soniaalabdalla.com) sau pe Instagram (Sonia Al Abdalla).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here