PSD continuă lupta cu investitorii străini

0

După ce ministrul transporturilor s-a declarat convins că multinaționalele vor pleca dacă facem autostrăzi, iar ministra muncii dorea să le oblige să-și deschidă fabrici în județe sărace, iată că și parlamentarii PSD intră în joc, dorind să impună condiții restrictive pentru companiile care vor exploata gazele din Marea Neagră.

Camera Deputaților a adoptat, luni, în calitate de for decizional, proiectul care stabilește măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, cu 175 de voturi pentru, 30 împotrivă și 30 de abțineri.

Am asistat ieri, în Parlament, la niște șcene greu de explicat, minunându-mă de câtă ipocrizie și susținere pe față acordă deputații USR și PNL firmelor care vor exploata gazul din Marea Neagră. Mai clar, ei nu susțin această lege deoarece prin ea taxăm prea mult și ei ”mor” de grija investitorilor care vor pleca pentru ca nu acordăm facilități. Halal economie în interesul României mai știu să facă cei de dreapta. Mai mult, toți acesti parlamentari nu mai pot de grija tratatelor internaționale care, în opinia lor, vor fi încălcate pentru ca ne-am permis să obligăm investitorii ca minim 25% din angajați să fie români.” , a precizat deputatul Marius Sorin Bota.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here