Ioan Florin Mureșan: „Îmi doresc ca cetățenii din Baciu să nu simtă că trec de la oraș la sat când vin din Cluj”

0

Primarul comunei Baciu ne vorbește despre proiectele sale, progresele făcute în ultimii ani, colaborarea cu autoritățile din oraș și județ, precum și planurile de viitor.

Presa Locală: Care este bilanțul dumneavoastră după 2 ani de la alegeri?

Ioan Florin Mureșan: Este un bilanț bun, pentru că proiectele începute în primul mandat încep să se concretizeze în cel de-al doilea. Mă refer în primul rând la proiectele finanțate de Uniunea Europeană, care din păcate sunt tergiversate de un an din cauza licitațiilor, dar vor fi finalizate, deoarece nu mai pot fi contestate. Extinderea rețelei de distribuție a apei potabile în cele 3 sate unde nu exista, unul din cele mai importante proiecte pentru comuna noastră, a avansat: lucrările în Mera sunt aproape finalizate, au mai rămas lucrările la bazinul de apă, care ar putea fi dat în funcțiune la sfârșitul lunii iunie, după spusele constructorilor.

Mă bucură faptul că am primit finanțare prin PNDL, pentru că am avut proiectele gata făcute, deja le-am scos la licitație prin SEAP, care se referă la terminarea canalizărilor în localitatea Baciu, precum și introducerea canalizării la Suceagu, Popești, Corușu și Săliștea Nouă. Sunt lucrări de utilități publice importante pentru comuna noastră, dacă dorim să fim o localitate europeană, cu apă și canalizare. În mandatele mele se va pune accentul pe lucrări de infrastructură: apă, canalizare, gaz, drumuri, tot ceea ce ține de confortul cetățenilor din această localitate, pentru ca ei să nu simtă că trec de la oraș la sat când vin din Cluj.

Pe partea de agricultură mai avem câteva probleme, pentru că mai există puțini fermieri, iar cei care își cultivă terenurile trebuie să treacă peste terenurile celor care practică agricultura doar ca hobby. Există acest disconfort, ciobanii nu respectă contractele de arendare a terenurilor și circulă peste proprietățile altor oameni.

Sunt și lucruri la care nu stăm bine. De exemplu, nu stăm bine cu partea birocratică legată de construcții, lucrurile se mișcă foarte încet. Unde au existat deja lucrări începute, nu s-au respectat întotdeauna proiectele propuse inițial, dezvoltatorii nu au creat suficiente locuri de parcare, parcurile promise nu sunt realizabile, iar scurgerea apelor pluviale nu este încă pusă la punct.

Presa Locală: Există vreo soluție pentru rezolvarea problemei traficului din Baciu?

Ioan Florin Mureșan: Am avut multe discuții în ultimii 4 ani în acest sens, avem proiectul drumurilor de ocolire, care trebuie realizat împreună cu reprezentanții municipiului Cluj-Napoca, rămas deocamdată fără rezultat. Așteptăm să finalizăm proiectul pe finanțare europeană, care va decongestiona toată zona dealului, șoferii vor avea posibilitatea să intre direct în drumul din Valea Seacă. Acesta ar fi primul pas pe care dorim să-l facem.

Avem o problemă cu semaforizarea drumului național, proiectul este blocat la municipiul Cluj-Napoca, problema nici nu este de fapt a comunei Baciu. Toți suntem deranjați de traficul din Baciu, și eu ca persoană fizică simt asta. Municipiul Cluj-Napoca, prin hotărârile limitelor de hotar, a stabilit că terenul intravilan al Clujului este inclusiv drumul național, până la Napolact, pe sensul de mers înspre oraș. Pe celălalt sens de mers, este o diferență de 30 metri. Noi nu putem face nimic pe acest drum, pentru că nu este al nostru. Inclusiv 5 metri pe marginile drumului național aparțin municipiului. Proprietarii din această zonă, între benzinărie și Napolact, au o parte de proprietate în administrarea orașului și restul în cea a comunei. Din punct de vedere legal, deci, e complicată orice lucrare în această zonă.

Sunt însă date în lucru, așteptăm avizele de la Compania de Drumuri Naționale, sperăm să-și urmeze cursul pentru a le pune în aplicare cât mai repede. O mare problemă este cea a contestațiilor la licitații, o poate rezolva doar Parlamentul, nu este normal ca populația să aștepte 1 sau 2 ani pentru că cineva se luptă pentru niște lucrări. Ar trebuie cerute daune interese celor care împiedică mai mult de 3 luni aceste lucrări. Nu e normal să se conteste de mai multe ori, oamenii trebuie lăsați să-și facă treaba, să muncească.

Presa Locală: Cum progresează proiectul legat de exploatarea turistică a pădurii Hoia-Baciu și a Cheilor Baciului?

Ioan Florin Mureșan: Deja lucrările sunt începute, va fi un proiect interesant inclusiv pentru municipiul Cluj-Napoca, vom avea un parc natural în aer liber, într-o pădure unde se presupune că ar exista fenomene paranormale și vin mulți turiști. Mi-era jenă când mă întâlneam cu străini și vedeau că nu există drum, nu există rigole, nu există iluminat public, nu există bănci sau coșuri de gunoi… Dacă dorim să deschidem această zonă, în primul rând trebuie să creăm niște condiții, ceea ce am și început să facem, în măsura posibilităților financiare pe care le are comuna noastră.

Și aici am întâmpinat multe probleme. Să nu uităm că am plecat aproape de la zero, a trebuit să începem cu întăbularea drumurilor și a terenurilor, care trebuia făcută acum vreo 15 ani. Sunt lucruri pentru care nu câștigi capital electoral, pentru că nu se văd, dar trebuie făcute.

Era bine dacă puteam lega acest proiect de cel care vizează extinderea Parcului Etnografic, dar depindem de decizia Primăriei Cluj-Napoca și a Consiliului Județean Cluj, cele 67 de hectare care se cuveneau comunei noastre au fost luate de către municipiu, noi nu mai avem niciun drept asupra acelor terenuri. E greu când îți dorești un lucru și nu poți să-l faci. Dar se pare că pentru municipiul Cluj-Napoca există alte priorități.

Cel mai important lucru de care ar trebui să se preocupe municipiul este inelul de centură al orașului, pentru că din localitatea Baciu toți cei care circulă spre Moldova trec prin Cluj spre Apahida, majoritatea fiind trafic greu. Nu avea aceste probleme cu traficul fără aceste mașini grele. În fiecare luni dimineață suntem invadați de sute de tiruri, se creează un disconfort și pentru cetățenii care stau la strada principală, casele așezate la marginea drumului sunt destul de vechi, au început să crape din cauza trepidațiilor.

Presa Locală: Mulți băceni sunt nemulțumiți de felul în care s-au construit în trecut blocuri în comună. Se mai poate face ceva în privința asta? S-au schimbat regulile de urbanism?

Ioan Florin Mureșan: Situația PUZ și PUG a fost stabilită în 2010. Am încercat sub diverse motive să blochez expansiunea unor construcții, dar am fost amenințați cu procese și daune cerute în instanță dacă refuzăm să-i lăsăm. Presiunile sunt enorme și din păcate nu prea avem ce face, suntem pe proiectele din 2010

Noi am schimbat o parte din PUG, erau blocuri prevăzute până la intrarea în Baciu, inclusiv pe partea stângă unde acum sunt case. Am schimbat destinația acestui teren, acum sunt permise maxim duplexuri, foarte greu am reușit. Sunt interese mari, oameni puternici cu bani care doresc să construiască, iar dacă legea e de partea lor nu ne putem opune, nu noi am făcut legislația.

Nu poate nici domnul Boc și nici vreun alt primar să oprească evoluția acestui domeniu, acestea sunt legile, dacă omul și-a cumpărat un teren poate să facă pe el orice îi permite legea.

Presa Locală: Care este stadiul asfaltărilor în Baciu?

Ioan Florin Mureșan: 15 km de drumuri se fac doar cu fonduri europene. Tocmai a fost asfaltată strada Spitalului, spre clinica Polaris. Mai sunt încă 10 km care se realizează în comuna Baciu, deci pot spune că stăm foarte bine. Demersurile durează, e nevoie de proiect, finanțare, licitație, există mereu contestații care nu depind de noi. Se lucrează și acum, la drumul din Cheile Baciului (1,25 km), sunt segmente care se fac cu costuri destul de mari.

Drumurile din zonele unde se construiește se fac în măsura în care se finalizează construcțiile și în funcție de posibilitățile noastre. Normal că ne dăm interesul, dar nu poți asfalta și sparge de mai multe ori un drum, scade calitatea acestuia, nu mai este ca la început. Știu că există un disconfort și îmi cer scuze de la locuitorii aflați în această situație. La fel, nu putem asfalta străzi pe care urmează să fie introduse utilități, sunt costuri mari.

Îmi doresc o comună cu infrastructura bine definită, cu școli pentru educația copiilor, cu curățenie și cu o populație sănătoasă. Normal că și mie îmi place să trăiesc într-un mediu cât mai curat și natural.

Presa Locală: Cum colaborați cu autoritățile locale din Cluj-Napoca și cu cele județene, care au altă culoare politică?

Ioan Florin Mureșan: Probabil că aceste autorități au alte oportunități, alte criterii, au prevăzut bani pentru alte lucruri, nu cred că este vorba de rea voință în relația cu noi. Îl consider pe domnul Boc o emblemă a Clujului, a fost și prim ministru, nu doresc să îl critic, dar nici nu pot să nu remarc când face greșeli. I-am răspuns doar când a lansat acuzații la adresa mea. Eu nu doresc să mă leg de nimeni.

Nu găsesc un motiv de ceartă politică, noi ar trebui să fim uniți și să ne ocupăm de necesitățile comunităților, pentru că ele sunt comune, atât în Baciu cât și în Cluj, să nu uite nici dânsul că mulți clujeni locuiesc în Baciu, că primește la buget 4,5 milioane euro din zona industrială care a fost a comunei, măcar un procent din acești bani ar trebui să se întoarcă aici.

Cu domnul Tișe am o colaborare instituțională bună, aș putea să critic doar partea cu gestionarea deșeurilor menajere. Am colaborat extraordinar și cu domnul Boc pe partea de zonă metropolitană, am putut face împreună lucruri comune.

Presa Locală: Aveți planificate evenimente legate de centenar?

Ioan Florin Mureșan: Sunt mai multe evenimente, cel mai important este cel programat pe 1 decembrie, unde se vor aduna mulți oameni. Am redenumit școala din Baciu, dându-i numele lui Constantin Brâncuși. Am organizat ceremonii de Ziua Eroilor, avem monumente dedicate în cele 5 sate. Pe 13-14 iulie avem Zilele Baciului, unde cu siguranță nu va lipsi tema centenarului. Mai sunt 3-4 acțiuni de mai mică amploare, de exemplu am realizat niște calendare cu comuna Baciu cu această ocazie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here