Lansare de carte: Alina Mungiu Pippidi – „În căutarea bunei guvernări. Cum au scăpat alte țări de corupție?”

0

Centrul Rațiu pentru Democrație (CRD), Rațiu Family Foundation (RFF)  și Asociația “Ține de Noi”, în cooperare cu Societatea Academică din România (SAR) și Centrul pentru Studiul Democrației (CSD), vă invită să participați în data de 10 mai 2018, ora 14.00 la lansarea cărții În căutarea bunei guvernări. Cum au scăpat alte țări de corupție? de Alina Mungiu-Pippidi.  Lansarea va avea loc la Facultatea de Științe Politice (str. Minerilor, nr.85), Sala T1.

Întâlnirea va fi deschisă de Indrei Rațiu. Sunt invitați să vorbească despre carte prof. Gabriel Bădescu și Péter Eckstein-Kovács. În cadrul evenimentului va putea fi văzută o expoziție cu documente din Arhiva Rațiu, precum și fotografii inedite ale omului de stat.

Alina Mungiu-Pippidi a analizat două sute de țări contemporane, un mare număr de studii de caz istorice și șapte țări care au evoluat spre o bună guvernare în timpurile noastre (Estonia, Georgia, Chile, Uruguay, Botswana, Taiwan si Coreea de Sud) pentru a răspunde la două întrebări: De ce unele societăți reușesc să controleze corupția astfel ca aceasta să fie doar o excepție, pe când alte societăți rămân sistematic corupte? Cine a reușit să evolueze de la o societate coruptă sistematic la una transparentă și responsabilă, și cum poate fi emulat acest exemplu.

Despre Autor:
Alina Mungiu-Pippidi (n. 1964), doctor în psihologie socială al Universităţii din Iaşi, este o personalitate academică recunoscută peste hotare, cu peste 2.000 de citări academice, dar şi activist din anul 1989 al societăţii civile din România, iniţiatoare a Contractului cu România şi a Contractului cu Clasa Politică (1996), lider al Coaliţiei pentru un Parlament Curat (2004) şi fondatoare a României Curate (2010). În paralel a dezvoltat o carieră academică, fiind în prezent profesor de studii de democraţie la Hertie School of Governance din Berlin, unde conduce ERCAS, centru de cercetare dedicat bunei guvernări, fiind frecvent invitată să conferenţieze la universităţi ca Harvard, Oxford, Stanford şi LSE. Este preşedinte fondator al Societăţii Academice din Romania şi consultant pentru mai multe instituţii şi guverne europene (Olanda, Suedia, Austria), precum şi pentru Banca Mondială, NATO şi FMI. Printre cele mai importante cărţi ale sale se numără: A Tale of Two Villages (CEU Press, 2010), Ottomans into Europeans (cu Wim van Meurs, Columbia University Press, 2010) şi Românii după ’89 (Editura Humanitas, 1995). La Editura Polirom au apărut, între altele: Doctrine politice. Concepte universale şi realităţi româneşti (1998), Introducere în politologie. Manual opţional pentru liceu (2000), Secera şi buldozerul. Scorniceşti şi Nucşoara. Mecanisme de aservire a ţăranului român (cu Gerard Althabe, 2002), De ce nu iau românii premiul Nobel (2012, 2014) şi Tranziţia. Primii 25 de ani (cu Vartan Arachelian, 2014).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here