Planuri mari: poduri noi și poduri renovate peste Someș, în Cluj-Napoca

0

Podurile și pasarelele peste Someș în Cluj au fost întotdeauna importante în dinamica urbană. Din acest motiv administrația locală a început deja demersuri de reabilitare și renovare în cazul multora dintre ele, și, totodată, planuri pentru construirea unui nou pod.

Clujenii propun un proiect pentru construire unui nou pod între strada Răsăritului și Decebal peste Someș, pe site-ul bugetareparticipativa.ro, așteptând ca în urma voturilor să și vadă ceva realizat.

„Prin realizarea acestui pod cu cel putin 1 banda pe sens (ideal 2 benzi) s-ar crea o legătură directă între zona Industrială Clujana str. Răsaritului și zona Garii. Acest lucru ar decongestiona Piata Abator, care oricum, prin viitoarele constructii va fi foarte aglomerata. Acest pod ar facilita și transportul în comun pe ruta Plevnei – Câmpina – Clujana – Gară. Dezvoltarea orașului este strâns legată de dezvoltarea rețelelor de transport”, a spus Dorin Suciu

Pasarela pietonală de pe râul Someșul Mic din apropierea Parcului „Iuliu Hațieganu”, care face legătura între cartierele Grigorescu și Plopilor, a fost reabilitată. Lucrările la partea de suprastructură au fost finalizate în 21 iulie 2017.

După numeroasele plângeri ale cetățenilor referitor la starea deplorabilă a pasarelei pietonale vechi de 82 de ani au determinat ca, în cele din urmă, primăria să demareze procedura de reabilitare a podului.

În 29.03 2017 a fost eliberată de către Primăria Cluj-Napoca autorizaţia de construire cu numărul 334 pentru „Inervenţia în primă urgenţă-reabilitare pasarelă pietonală peste râul Someşul Mic”. Valoarea investiţiei a fost estimată la 469.000 de lei.

Podul Nemților care era destinat exclusiv garnizoanei imperiale și făcea legătura între zona actualei Case Tranzit și Cetățuie a fost refăcut pentru prima dată în anul 1801 și, apoi, în urma distrugerilor cauzate de inundații, în anul 1840. Pe parcurs, și-a pierdut rolul militar, însă datorită stării avansate de degradare a fost scos din uz în anul 1926. Autoritățile locale au adus în discuție, încă de prin 2015, o eventuală reconstruire a podului însă nu s-a făcut nimic până în prezent.

Podul de lângă Grand Hotel Napoca, unul dintre cele mai populare și frecventate, fiind deschis atât traficului rutier, cât și pietonilor, a fost supus mai multor reabilitări de-a lungul vremii însă cea mai recentă a avut loc în 2008.

Podul Traian, în perioada august 2016 – iunie 2017, a fost complet demolat și a fost construit altul nou în locul lui. Acesta a fost redeschis circulației rutiere și pietonale pe 30 iunie 2017. Lucrările de construcție la Podul Traian din Cluj-Napoca au demarat în data de 22 august 2016.

Proiectul a fost realizat de firma SC DIFERIT SRL, iar valoarea contractului încheiat a fost de de 6,5 milioane de lei + TVA.

Caracteristicile podului:

  • are lungimea de 31,85 m, iar lățimea a crescut de la 12,40 m la 25 m și are 4 benzi circulație (3,5m lățime), 2 piste bicicliști (1,6 m lățime), 2 trotuare (cu lățime variabilă 2,25 – 3,5 m)
  • suprastructura alcătuită din 11 grinzi prefabricate cu înălțimea de 1,82 m;
  • hidroizolația utilizată este o soluție nouă, inovatoare cu termen de garanție 20 ani, asigură grad de protecție ridicat, în condiții de diferențe de temperaturi mari (iarnă- vară).

Primarul, Emil Boc, a cerut constructorilor să stea sub pod la trecerea primelor mașini, ca metodă de testare a rezistenței podului.

„A fost o modalitate originală de a testa noul Pod Traian şi îl vom generaliza în viitor acest procedeu la alte lucrări similare. Constructorul şi-a asumat calitatea lucrărilor şi a fost prezent sub pod la trecerea primelor maşini, iar podul a rezistat cu bine. Să sperăm că podul va rezista 100 de ani, aşa cum a rezistat peste 85 de ani vechiul pod. Lucrările la noul Pod Traian au costat 6,5 milioane de lei şi au început în august 2016. Podul are patru benzi de circulaţie, piste pentru biciclete, trotuare pietonale cu loc de promenadă. De sâmbătă se va relua pe pod şi circulaţia mijloacelor de transport în comun”, a spus Boc.

Podul de pe strada Căpitan Grigore Ignat, cel mai nou pod dintre cele 15 pe care le are Clujul a fost construit între anii 2000-2002, în locul unui pod de lemn, fiind renovat în 2014 și reprezintă o cale de acces și punte de legătură între Someșeni și zona industrială a orașului, precum și între Mărăști / Bulgaria și zona în care se află, de exemplu, compania Emerson.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here