Construirea Centrului Regional de Excelență pentru Industrii Creative se amână de la an la an

0

Primăria Cluj-Napoca promite începând din anul 2013 și până în prezent, construirea Centrului Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC).

Primul termen de finalizare a lucrărilor la Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative din Lomb a fost dat pentru mai 2015, dar nu a fost respectat. Al doilea termen a fost decembrie 2016 și nici acesta nu a fost respectat. Al treilea termen a fost în primăvara lui 2017 și nici atunci nu s-a făcut nimic.

De când au început lucrările, în fiecare an, primarul Emil Boc îl notează pe lista priorităților pentru anul în curs iar la sfârșit de an proiectul tot nu e gata. În aceeași situație o să fie și la sfârșitul acestui an dacă lucrurile continuă așa.

Proiectul CREIC se află de o bună perioadă de timp tot la stadiul de 95%. Dacă anul trecut în ianuarie, Ovidiu Cîmpean, managerul de proiect declara că CREIC a ajuns la stadiul fizic de construcție de 80%, în septembrie ajunsese la 95%, iar acum este tot la 95%.

Ovidiu Cîmpean, responsabilul de proiect din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a declarat, anul trecut, că nu se poate face nimic pentru finalizarea construcție din cauza drumului de acces deoarece apar des alunecări de teren.

„Depindem de drumul de acces și de conectarea la utilități, dar va fi undeva în primăvară,dar trebuie precizat că acest termen de finalizare este fără utilități”, a precizat Ovidiu Cîmpean.

În acest an termenul limită pentru finalizarea construcției a fost dat pentru luna mai așa că șefii Cluj Innovation Park (compania creată de municipalitatea clujeană pentru a administra și a dezvolta CREIC) se încumetă și anul acesta, la fel cum fac de patru ani încoace, să estimeze venituri care sar de 1 milion lei.

Alexandru Coroian, directorul Cluj Innovation Park, a declarat că în acest an întregul buget estimat va fi folosit pentru CREIC însă consilierul local PSD, Dan Morar, l-a contrazis spunând ca aceste estimări se află doar pe hârtie și că nu se va lua nici o măsură exact ca în alți ani.

„Pe 2015 a fost un buget asumat de 1.630.000 lei și s-au realizat venituri de 2.600 lei, după ce s-a vândut un telefon. În 2016 venituri asumate, 1.964.000 lei și realizat, 5.460 lei. Bugetul pe 2017, 1.481.000 lei, venituri 101.000 lei din producția vândută. În fiecare an s-a asumat un grad de funcționare, un grad mediu de ocupare. În 2015, de la 62% la până la 72%, în 2016 de la 70% la 72%, în 2017, 80% cu 85%, iar pe anul acesta aflăm că nu se va mai deschide al doilea centru ci vom avea doar CREIC cu un grad de ocupare de 80%. În același timp, se estimează venituri de 1.395.000 lei  pentru opt luni de funcționare, iar anul trecut se estimau venituri de 374.000 lei pentru cinci luni de activitate. Tot venim și ne asumăm cifre în fiecare an. Anul trecut, domnul Șurubaru își asuma chiar dacă nu se va finaliza acest drum, măcar va fi viabil în sensul că se va asigura accesul. Domnul Coroian, cum să vă mai credem dacă de patru ani auzim aceeași poveste cum că aceste centre vor deveni funcționale între 60-80%  în fiecare an, cum că aceste centre vor genera venituri în fiecare an și de fapt ceea ce ne prezentați la fiecare final de an sunt nimicuri”, a afirmat Dan Morar.

Viceprimarul Dan Tarcea este de aceeași părere ca și Coroian și consideră că alunecările de teren sunt problema principală a întârzierilor din Lomb.

„Este o estimare bugetul pe baza unor lucruri care se vor realiza, în al doilea rând, în fiecare an au fost alunecări de teren, independente de voința celor de CREIC. De unde să știe în 2015 că vor fi alunecări de teren în 2017?”, a precizat Tarcea.

Totodată, și primarul Emil Boc l-a apărat pe directorul Cluj Innovation Park care încasează un salariu important an de an ca să conducă o societate care administrează nimic.

„Nu putem controla noi situația terenului, din nefericire. A avea patru alunecări după ce s-au făcut lucrările de consolidare și faptul că avem această configurație a terenului necesită lucrări ample. Nu ne putem permite decât ca lucrările să se facă pe bază de expertiză  și licitații, conform procedurilor legale. Știu că durează, știți ce greu s-a realizat și centura, aceasta este situația Clujului, din nefericire. V-aș invita la calm la o discuție în teren și dacă aveți soluții, idei mai bune, noi le luăm în considerare. Noi dorim să realizăm cât mai repede cu putință lucrările”, a spus Boc.

În fiecare an se fac promisiuni noi legate de proiectul CREIC și nu sunt îndeplinite iar cu toate acestea un alt an vine cu o nouă estimare de buget și venit.

„Eu spun că timp de patru ani de zile știau și dânșii că nu vor funcționa din iulie-august, dar în schimb au venit în fața Consiliului Local cu aceste bugete pe bază la ce? Când dânșii știau ne-au mințit în fiecare an cum că vor încasa aceste sume”, a adăugat Morar.

Conducerea Cluj Innovation Park menționează că nimic din ce au anunțat minciună, și pur și simplu despre niște estimări normale.

„Noi nu am mințit niciodată în ceea ce privește datele pe care le prognozam, ca dovadă că la fiecare analiză, la fiecare prognoză am atașat adresele primite de la Primărie privind finalizarea lucrărilor respective. Faptul că pe parcurs au apărut probleme, că a intrat în insolvență o firmă, apoi a apărut o alunecare, apoi a doua și a treia alunecare noi ne bazam pe o prognoză”, a afirmat Alexandru Coroian.

Primele probleme cu Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative au apărut în 2014, odată cu intrarea în faliment a constructorului, firma Valve International. Deși a anunțat că va duce lucrările la capăt, evident că nu a putut respecta promisiunea. Așa s-a ajuns la organizarea unei noi licitații, în 2015, pentru desemnarea unei alte firme care să facă lucrările rămase „restante” de la Valve International.

La licitația pentru  lucrări au depus oferte ACI, TCI Contractor General, Construct Perom – Decorint, Electroplus – Victor Construct. A fost desemnată câștigătoare TCI Contractor General. Ulterior, Victor Construct a depus contestație, dar a fost respinsă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și în februarie 2016 Primăria a semnat contractul cu TCI Contractor General, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de zece luni. Restul de lucrări rămase de la Valve International sunt în valoare de aproximativ 42 milioane lei. Și de atunci în fiecare an apare câte ceva nou care împiedică finalizarea construcției.

La finalizarea proiectului CREIC va trebui să aibă patru corpuri, fiecare cu un număr diferit de niveluri. Structura pe verticală este următoarea: trei niveluri de subsol, parter și patru etaje. Suprafața utilă va fi de peste 13.000 metri pătrați, birourile vor ocupa 2.230 metri pătrați, atelierele de creație se vor întinde pe aproape 1.000 metri pătrați, iar spațiile multifuncționale vor depăși 1.000 metri pătrați.

De asemenea, CREIC va avea 125 de locuri de parcare în interior și 209 în exterior.

În cadrul Centrului de Industrii Creative vor exista spații de birouri, ateliere de creație, spații de producție audio-video (de unde și numele de Buftea de Cluj și Hollywood-ul Pitic), spații pentru organizarea de evenimente (conferințe, expoziții, spectacole). Va exista și un amfiteatru verde pentru organizarea de manifestări în aer liber.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here