Președintele Comisiei Europene: Cel mai rău scenariu ar putea fi că nu vom avea niciun guvern funcțional în Italia

0

Cetățenii Italiei sunt așteptați la urne duminică pentru desemnarea membrilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, iar un rezultat neconvingător al alegerilor riscă să genereze o amplă criză politică în Italia.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a anunțat de curând că în Italia există riscul izbucnirii unei crize politice grave din cauza eventualului rezultat neconcludent al scrutinului parlamentar.

„Vom avea un început al lunii martie foarte important pentru Uniunea Europeană. Avem referendumul Partidului Social-Democrat în Germania şi alegerile din Italia, iar eu sunt mai preocupat de rezultatul scrutinului italian decât de referendumul din cadrul SPD pe tema acordului de coaliţie cu Uniunea Creştin-Democrată, partidul cancelarului Angela Merkel”, a declarat Jean-Claude Juncker.

„Trebuie să ne pregătim de cel mai rău scenariu. Cel mai rău scenariu ar putea fi că nu vom avea niciun guvern funcţional în Italia”, a atras atenţia preşedintele Comisiei Europene.

Potrivit sondajelor de opinie, formaţiunea antisistem Mişcarea 5 Stele se va poziţiona pe primul loc în scrutinul din 4 martie, fiind creditată cu peste 26-28% din intenţiile de vot, urmată de Partidul Democrat (centru-stânga), cu peste 21-22%.

Însă o coaliţie formată din partidul Forza Italia (centru-dreapta, condus de fostul premier Silvio Berlusconi, 16-18%) şi din formaţiunea radicală Liga Nordului (extremă-dreapta, 13-15%) probabil va încerca să elaboreze viitorul guvern al Italiei. Partidul Liber şi Egali (LeU) este creditat cu 5-6%, iar formaţiunea Fraţii Italiei (FdI) cu 4,5-5%.

Silvio Berlusconi s-a declarat încrezător că formaţiunea sa, Forza Italia (centru-dreapta), va putea alcătui o coaliţie guvernamentală cu formaţiuni de dreapta şi extremă-dreapta după scrutin.

„Toate sondajele de opinie în zona centru-dreapta arată că pragul de 40% poate fi atins. Sunt convins că putem ajunge şi la obiectivul de 45%, mizez pe contribuţia conaţionalilor noştri din străinătate”, a declarat Silvio Berlusconi într-un interviu acordat site-ului de ştiri America Oggi.

„Coaliţia noastră, cu forţele de centru-dreapta, este solidă, deoarece se bazează pe idei şi proiecte comune, precum şi pe o istorie de colaborare pozitivă de zeci de ani”, a subliniat Silvio Berlusconi.

Silvio Berlusconi, la vârsta de 81 de ani, nu mai poate deține, pentru moment, funcția de premier al Italiei deoarece are o condamnare care nu îi permite acest lucru. El a evocat posibilitatea desemnării pentru funcția de prim-ministru a lui Antonio Tajani, actualul preşedinte al Parlamentului European, care s-a declarat onorat de propunere.

Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, a semnalat că este dispus să accepte funcția de premier al Italiei în cazul victoriei coaliției conduse de Silvio Berlusconi în scrutinul parlamentar de duminică.

Îi mulţumesc lui Silvio Berlusconi pentru gestul de stimă faţă de mine. I-am semnalat disponibilitatea mea de a fi în slujba Italiei. Acum, orice decizie ulterioară le aparţine cetăţenilor italieni şi preşedintelui Italiei”, a transmis Antonio Tajani prin Twitter.

Silvio Berlusconi, care a condus în mai multe rânduri Guvernul Italiei, a declarat că în cel mult un an este dispus să devină din nou prim-ministru, în contextul expirării condamnării prin care i se interzice să dețină funcții publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here