Luna ianuarie a adus creșteri pentru Bursa de Valori București

0

Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat în ianuarie 2018 o creștere de aproape 8%, după ce indicele BET, principalul indice al pieței de capital locale, a închis luna la un nivel de 8.370 de puncte.

Astfel, aceasta este cea mai bună lună ianuarie din ultimii șase ani pentru indicele BET. Avansul consemnat de bursa de la București este al doilea cel mai mare din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, un ritm mai mare de creștere fiind înregistrat în ianuarie 2018, la bursa de la Atena, potrivit datelor Reuters.

Adrian Tănase, CEO BVB, declară: „Avem un drum în față de parcurs pentru a ne atinge potențialul maxim de lichiditate. Pe de altă parte suntem optimiști, tot mai multe companii fiind interesate să se listeze la BVB.”

Indicele BET-TR, care include și dividendele acordate de companiile din BET, a avansat luna trecută tot cu 8% și a ajuns la un nivel de 11.256 de puncte.

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a depășit nivelul de 200 milioane de euro în ianuarie, pe fondul intensificării activității investitorilor. Valoarea medie zilnică de tranzacționare pe segmentul de acțiuni a fost de 10,4 milioane euro în ianuarie, cu aproape un milion de euro peste media anului anterior,” a declarat Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB.

Este un început puternic, însă nu suficient, pentru a duce piața locală spre potențialul maxim de lichiditate, care poate fi atins pe măsură ce vom implementa noi măsuri care să susțină dezvoltarea acesteia. Suntem optimiști pentru că, pe plan intern, tot mai multe companii sunt interesate să se listeze la BVB,” a susținut Adrian Tănase, CEO al BVB.

Capitalizarea bursieră a companiilor românești a depășit 21 de miliarde de euro la finalul lunii trecute, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piața reglementată a BVB a ajuns la aproape 38,5 miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here