PSD: „Sunt oraşe în Bulgaria care au reuşit să atragă mai multe fonduri europene decât cei din primăria Cluj-Napoca.”

0

Președintele PSD Cluj îl acuză pe primarul Emil Boc că nu este capabil să aducă bani europeni la Cluj, municipiul nostru fiind depășit la acest capitol de orașe mai mici din România și chiar din țara vecină de la sud de Dunăre.

Deputatul susține că Primăria Cluj-Napoca are mari întârzieri la două dintre cele mai mari proiecte finanţate cu fonduri europene: Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative – CREIC (Buftea de Cluj) și Centrul de Sprijinire a Afacerilor T.E.A.M (Tehnologie, Evoluție, Antreprenoriat, Microîntreprindere), situate pe dealul Lomb, în condiţiile în care ambele trebuiau încheiate până la sfârșitul lui 2016.

Sunt oraşe în Bulgaria care au reuşit să atragă mai multe fonduri europene decât cei din primăria Cluj-Napoca. De asemenea, Emil Boc poate să ia meditaţii chiar de la colegii săi de partid, primarii din Oradea şi Alba Iulia care au reuşit atragă fonduri pentru mai multe proiecte europene în perioada 2012-2016” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Social-democraţii clujeni îi solicită primarului Emil Boc un punct de vedere: „Domnule primar, când veţi prezenta concluziile acestui eşec administrativ şi ce măsuri veţi lua în viitor pentru ca municipalitatea să atragă mai multe fonduri europene” a mai spus șeful pesediștilor clujeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here