Să ajutăm o copilă minunată să-i ajute în continuare pe cei din jur

0

Pe când alți copilași de vârsta ei se jucau, bucurându-se de copilăria lor inocentă, Virgilia învăța să fie o luptătoare, înfruntând ca o eroină o boală care este un obstacol greu de trecut chiar și pentru un adult în toate puterile – leucemia.

Fiind un suflet bun și puternic, a reușit să alunge norul ce venise să-i umbrească copilăria – o victorie care a motivat-o să împartă cu ceilalți personalitatea ei caldă și luminoasă, devenind, în adolescență, voluntar al asociației Little People România. Astfel, eroina noastră s-a reîntors în spitalul de oncologie pentru a-i încuraja pe micuții pacienți oferindu-le sprijin și prietenie, insuflându-le curaj, speranță și optimism prin propriul exemplu. I-a învățat pe mulți să spună apăsat ”Nu mi-e frică!” în fața bolii.

Virgilia este o fire artistică și energică, pe lângă orele de la liceu – unde este o elevă foarte bună și activitățile pe care le face în cadrul programului de voluntariat, ea mai urmează cursuri de teatru la compania independentă de teatru și film Create.Act.Enjoy din Cluj-Napoca, participă la ateliere de pictură, cântă la chitară, a frecventat școala de dans și câte și mai câte alte activități dragi firii ei efervescente care împrăștie veselie peste tot în jur.

Tot ce își dorește Virgilia este să continue să-și urmeze visele, să facă în continuare nenumărate fapte bune și să ajute cât mai mulți oameni să se bucure de viață.

Însă, momentan, este nevoită să ia o mică pauză, pentru că, de această dată, a revenit în secția de oncologie în calitate de pacient, cu un nou diagnostic de leucemie… Cu siguranță, va reuși și de această dată să înfrunte boala, nimic nu poate sta în calea unui om puternic, hotărât și optimist cum este ea. Are însă nevoie de puțin ajutor din partea unor medicamente speciale, care, din păcate, sunt destul de scumpe – tot tratamentul costă în jur de 50.000€, o parte dintre ele fiind decontate de casa de asigurări, însa o mare parte vor trebui cumpărate de familie, care din păcate nu dispune de această sumă.

Dacă dorești să o ajuți pe Virgilia să se facă bine cât mai repede, să ajute în continuare și să dăruiască bucurie celor din jur, poți face donații în conturile de mai jos:

Banca Transilvania Romania, Cluj Napoca, SWIFT: BTRLRO022

RO62BTRLRONCRT0364522601 RON titular cont Madan Maria-Virgilia

RO92BTRLRONCRT0214662202 RON titular cont Toncu Veronica – sora Virgiliei

RO42BTRLEURCRT0214662202 EUR titular cont Toncu Veronica – sora Virgiliei

RO73BTRLUSDCRT0214662201 USD titular cont Toncu Veronica – sora Virgiliei

Click aici pentru donații prin intermediul platformei GoFundMe

Dacă nu ai posibilitatea să contribui financiar, o poți sprijini pe Virgilia cu un like și share la pagina Și Eroii Au Nevoie de Ajutor, care a fost creată pentru cauza ei. Prin share-ul tău, povestea ei poate ajunge la cineva care are posibilitatea să ajute financiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here