Angajați vs. angajatori, o falsă problemă

0

Oi fi visat eu în anii de după revoluție sau pur și simplu nu pot să accept acest „război” dintre angajatori și angajați. O falsă problemă la care statul stă ca la cinema cu popocorn în brațe, rânjind la capodopera pe care a realizat-o. Mă limitez la a discuta despre cei din sectorul IMM, pentru că restul funcționează pe alte principii și reușesc să atragă pe cei mai buni.

Dar să o luăm de la coadă la cap, pentru că peștele se împute de la, ați ghicit, cap. Psihologia angajatului e simplă. Cei care erau pricepuți au îndurat cât au îndurat și ori au plecat ori, dacă au rămas în țară, și-au deschis mici afaceri care supraviețuiesc de pe o zi pe alta. Cei care nu erau atât de pricepuți, au rămas angajați și trăiesc cu convingerea fermă că angajatorii sunt niște hoți pentru că îi plătesc prea puțin. Acest segment are partea lui de vină. Sunt suficienți angajați care au așteptări nerealiste când vine vorba de salarizarea raportată la productivitate, dar e, cum voi explica mai jos o vină care nu e doar a lor. Și dacă au avut opțiunea de a-și valorifica munca de 5 sau 10 ori mai mult în altă țară, firește că nu au rămas și nici nu se vor mai întoarce, cu mici excepții.

În tabăra opusă, se află angajatorii care sunt disperați că nu mai au angajați cică și îi învinuiesc pe aceștia că nu vor să învețe sau să lucreze. Acuma nu știu dacă această ofensă e una reală sau e doar o strategie a statului de a crea conflicte externe lor pentru a se spăla pe mâini și a avea în permanență o oaie neagră pe care să o hulească. Și spun asta pentru că atunci când am fost în poziția de a avea nevoie de angajați, am avut următorul conflict de natură moral-economică. Pentru că IMM-urile nu erau și în continuare nu sunt sprijinite de stat printr-o relaxare fiscal-birocratică până ajung să se dezvolte, nu îmi permiteam să ofer decât salariul minim. Da, aveam un nivel de trai mediu, sau mă rog, mediu în interpretarea românească, dar era unul care îmi permitea să mai și gândesc pe lângă doar a munci. Dar salariul minim era și este o mizerie iar mizeria nu este pentru că e prea mic, ci pentru că efectiv nu se poate da mai mult. Vorbesc aici de cei care doresc să aibă afaceri oneste, pentru că altfel intrăm în alte discuții. Ei bine, un astfel de salariu ar fi însemnat ca nivelul de calitate pe care îl ofeream să fi scăzut, pentru că nu puteam pretinde eficiență unui angajat care efectiv nu poate trăi de la o zi la alta, mă puteam aștepta la situația în care aparatele pe care le aveam în inventar să se deterioreze sau pur și simplu să dispară, ori ca angajații să aibă un fel de afaceri pe la spatele nostru, așa cum se întâmplă în altele, cu sau fără știința superiorilor. Și așa am fost forțată, pentru a-mi păstra principiile morale și de calitate, pentru a mă proteja de situații în care ar fi trebuit să recurg la anchete polițienești, de a nu angaja și a rămâne o afacere mică, la fel ca foarte multe din România.

Dacă s-ar renunța la această gâlceavă între salariați și angajatori, poate ar exista și un respect reciproc. De pildă în România, extrem de puține firme oferă date aproximative asupra nivelului de salarizare în anunțurile de angajare. Odată pentru că este prea mic și știu că dacă o vor face nu va veni nimeni să lucreze iar pe de altă parte, multe salarii sunt fictive iar pe hârtie e trecut doar o parte din valoarea totală, pentru că povara fiscală e prea mare.

Dar oameni buni, așa cum am spus, conflictul e unul fals. Statul nu a dorit de nici un fel, indiferent de culoarea politică, să aibă o politică consistentă pe termen mediu-lung de a susține IMM-urile, niciodată de la revoluție încoace. Taxele mari mențin un procent foarte mare al economiei în subteran și astfel blochează dezvoltarea afacerilor. Băncile nu ar trebui privite ca niște teroriști ai economiei. Dacă afacerile și-ar permite să plătească taxe și ar avea o dovadă a activității plus profit, ar apela fără probleme la credite de dezvoltare. Acest lucru nu se întâmpla. Statul român, în loc să dezvolte această țară, insistă să o țină în mizerie, ambiguitate și corupție. Insistă să prezinte date false a dezvoltării, când creșterea e doar pe consum iar datoria publică crește vizibil, aflându-ne la trei pași de nivelul Greciei.

Și pe lângă blocarea dezvoltării IMM-urilor, eu îmi amintesc că am fost printre ultimele generații care au dat bacalaureatul pe sistemul vechi. În învățământ, după revoluție, când oamenii au decis că absolut tot ce era comunist era rău și deci trebuia schimbat, nu le-a luat mult până să descopere că dacă vor menține populația într-o stare semi-tâmpă, nu va putea nimeni să le ia puterea din mână. De prin anii 97-98, au început să lucreze cu spor la distrugerea sistemului de învățământ. Da, el trebuia modernizat, dar să nu vă faceți iluzii că ăsta a fost scopul lor și, ca prin minune, au obținut exact opusul. Erau ani în care nimeni nu știa ce materii vor intra la BAC, cât vor avea de învățat, care note vor conta sau nu ș.a.m.d. Iar soluția lor a fost scăderea nivelului de triere pentru a da mai bine în statistici. Avem manuale cu greșeli și o deficiență în rândul profesorilor pentru că salariile de mizerie nu pot da dispoziția necesară unui dascăl de a educa pe alții. Aceeași tactică de promovare în scopul menținerii statisticilor de promovabilitate se practică și în universități. De aceea avem mulți studenți. Mulți și degeaba. Nici nu mai vorbesc de dispariția școlilor profesionale, pentru că e firesc ca, dacă un tânăr poate intra și termina ușor o universitate, el o va face, în lipsa unui ghid care să îi explice că o face degeaba și nu e o rușine în a avea o meserie, din care se poate descurca foarte bine în viață.

Această ură îndreptată spre cei care au o meserie e o reminiscență a comunismului, când toți erau plătiți în mod egal, cei cu studii superioare erau nemulțumiți și aveau o aură de superioritate față de restul iar acea aură este atractivă. A avea azi studii superioare e un fel de dovadă a unei superiorități, care deseori are ca dovadă doar diploma de absolvire, nu și bagajul de cunoștințe.

Statul însă, sau mai exact cei care au fost angajați ai statului, au fost singurii beneficiari ai acestei piese de teatru prin firmele care au căpușat și o fac în continuare, firme prin care se deturnează fonduri publice, care nu sunt interesate să ofere calitate pentru că nu au competiție și pe care nu are cine să le tragă la răspundere pentru că sunt prea adânc înfipte în aparatul de stat și justiție.

Deci domnilor și doamnelor angajați și angajatori, decât să dați vina unii pe alții, propun să vedeți care a fost păpușarul adevărat în tot acest „război”. Poate vă amintiți migrațiile politice dintr-un partid într-altul, faptul că partidele mai sunt de dreapta sau de stânga doar prin nume, nu și ideologie sau că rata de recuperare a daunelor aduse statului prin fapte de corupție e ca inexistentă.

Putem noi sparge acest cerc vicios în care cei care au interes direct să îl mențină au și pârghiile politice necesare? Putem. Dar cu altă clasă politică. Nu mai fiți confuzi și nici naivi. Se iese în stradă și se protestează dar prea puțini înțeleg că degeaba vor schimba guvernul sau partidul cu altul dintre cele care s-au plimbat pe coridoarele de la Cotroceni. Ei o vor face rânjind că li s-a mai dat o șansă iar noi tot la fel o vom duce. Și nu vreau să instig la violență, poate doar să vă fac să înțelegeți că dacă nu vedem adevărații vinovați, suntem sortiți a repeta istoria la nesfârșit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here