Liviu Pop și Călin Popescu Tăriceanu iau apărarea conducerii liceului care l-a scos afară pe elevul cu părul lung

1

Ministrul Liviu Pop a declarat că  nu este un abuz în ceea ce îl privește pe elevul din Cluj-Napoca, de la liceul „Inochentie Micu” care a fost scos de unul dintre profesori  de la ore pe motiv că avea părul lung. De asemenea Ministrul susține că fiecare unitate de învățământ are propriul regulament și acesta trebuie respectat.

Noi avem un regulament de organizare a unităţilor de învăţământ, un regulament cadru. Dacă la nivelul unităţilor şcolare se stipulează în acest regulament şi alte elemente de drepturi şi obligaţii evident aceste drepturi şi obligaţii trebuie să fie respectate de către toţi profesorii şi elevii acelei unităţi şcolare. Fapt pentru care, eu personal nu ştiu regulamentul acelei şcoli şi nu cred poate să ştie cineva toate regulamentele celor şase mii şi ceva de unităţi şcolare din România. În interiorul unităţii şcolare, am discutat şi cu inspectorul şcolar, am văzut şi punctul de vedere al conducerii liceului respectiv, se vor face în continuare dezbateri. Am înţeles că elevul respectiv chiar a semnat un acord că vizavi de regulamentul de ordine interioară din acea unitate şcolară. Atâta timp cât acest regulament se respectă nu cred că putem discuta de abuz sau de altceva. E un regulament pe care trebuie să-l respecte şi elevii, şi profesorii, şi chiar părinţii în unele situaţii,a declarat Liviu Pop.

Călin popescu Tăriceanu, Președintele Senatului a declarat că este de acord cu cele spuse de Ministrul Educației.

Sunt de acord cu domnul ministru al educaţiei, Pop. Ce a spus acum are sens şi anume acel liceu are un regulament de ordine interioară, pe care, potrivit legii, poate să şi-l stabilească. Acesta nu e un liceu obşnuit, e un liceu teologic, confesional, greco-catolic, „Inochentie Micu” – episcopul de Făgăraş şi Blaj, o mare personalitate religioasă şi luptător pentru drepturile românilor, din Ardeal, înfiinţat de cardinalul episcop Iuliu Hossu, în 1945, deţinut politic şi mare personalitate religioasă. Nu l-a obligat nimeni pe acest băiat să se ducă acolo. Dacă ar fi fost la un liceu de arte plastice sau de muzică, nu i-ar fi spus nimeni nimic pentru că vine cu părul mai lung. Dar aici este un liceu, acest liceu a fost interzis din 1948 până în 1989, fiind închis de autorităţile comuniste. Mulţi dintre cei care termină acest liceu urmează facultatea de teologie, dar dovada deschiderii pe care o arată liceul – acolo pot veni elevi de alte confesiuni, religii sau naţionalităţi, dar li se cere acest lucru, să aibă să aibă o anumită ţinută în legătură cu care iau la cunoştinţă prin contractul cu liceul pe care îl semnează părinţii. Corect e să te duci să te tunzi dacă vrei să mergi la Liceul Teologic „Inochentie Micu”, înfiinţat de Iuliu Hossu. Dacă nu, te duci la alt liceu.Este un fals exemplu de încălcare a libertăţii de manifestare a elevului, sper ca toţi elevii din acel liceu să înţeleagă acest lucru şi să vină aşa cum cere conducerea liceului. Nu mi se pare un regulament deplasat având în vedere profilul liceului” a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

1 COMENTARIU

  1. Ar trebui sa stie onoratul si distinsul domn CTP ca la la cele 2 seminarii de profil din Cluj-Napoca respectiv greco-catolic si ortodox , elevii sunt conditionati la inscriere de semnarea unui regulament , care contine cele mai abuzive clauze posibile , din evul mediu incoace , respectiv elevii sunt fortati sa lipseasca de la seminar si sa fie prezenti la slujbele oficiate de catre preasfintitii ORE IN SIR !!! , neavand voie sa aiba pauza , sa manance , sa bea apa sau SA MEARGA LA TOALETA !!! , inclusiv fetele din clasele nonvocationale , nu au voie sa vorbeasca sa se miste sau sa stea jos , etc. , orele pierdute nefiind recuperate niciodata .
    Tot in aceste seminarii profesorii , inclusiv de geografie sau istorie , propovaduiesc religia si ostracizeaza teoria darwinista , astfel ca suntem curiosi ce o sa scrie elevii la BAC , la subiectele pe aceasta tema . De asemenea nu au voie sa aiba haine mulate , de culorii vii , doar negre , nu au voie sa li se vada pielea partilor corpului de la gat in jos , intrucat pot constitui ispite pentru colegii lor ( apropo la ortodox li se spune ca Pomohaci e un martir infierat pe nedrept de catre presa ca sa discrediteze biserica ) iar la greo-catolici acelasi lucru despre preotii pedofili descoperiti la Vatican . La cantinele acestor seminarii elevii nu au voie sa manance produse din carne si nici nu au voie la BAC , la subiectele pe aceasta tema . De asemenea nu au voie sa aiba haine mulate , de culorii vii , doar negre , nu au voie sa li se vada pielea partilor corpului de la gat in jos , intrucat pot constitui ispite pentru colegii lor ( apropo la ortodox li se spune ca Pomohaci e un martir infierat pe nedrept de catre presa ca sa discrediteze biserica ) iar la greo-catolici acelasi lucru despre preotii pedofili descoperiti la Vatican . La cantinele acestor seminarii elevii nu au voie sa manance produse din carne si nici nu au voie sa iasa din incinta pentru a-si procura alimente
    sau lichide . Aproape totii profesorii cu mici exceptii , injosesc femeia , ca fiind inferioara dpdv uman , ea trebuind sa fie o sluga supusa barbatului , un executant al ordinelor acestora si nimic mai mult , fiindu-le tinute cursuri obligatorii extrascolare sub amenitarea exmatricularii din seminar , de catre persoane cu functii necunoscute din afara sistemului de invatamant in care sunt dusi la manifestari impotriva avortului , altfel vor arde in iad . Si ne mai miram de islamisti . Intrebam totusi , institutiile statului , cand vor lua masurile legale impotriva acestui stat in stat ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here