Paradoxul românesc: firmele nu găsesc angajați, dar există o jumătate de milion de șomeri

0
Compania japoneză Fujikura nu găsește angajați pentru fabricile sale de la Cluj și Dej

Economia românească a ajuns într-o situație ciudată. În câteva zone din țară (București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Alba, Prahova etc.) e criză de forță de muncă. În același timp, în alte zone (Oltenia, Moldova), șomajul e ridicat.

Companiile mari încep să aducă lucrători străini, iar muncitorii români pleacă să lucreze în Europa. Suntem pe ultimele locuri în topurile populației active și avem la fel de mulți pensionari ca angajați. Dar avem cea mai mare creștere economică din U.E.

Cum se pot întâmpla toate acestea simultan? Cauzele sunt mai multe și țin în mare parte de specificul românesc, această expresie pe care am ajuns să o detestăm. Iar rezolvarea nu e deloc simplă și ar dura mulți ani, plus că ar avea nevoie de consecvență în politicile publice.

În primul rând, e problema dezvoltării pe mai multe viteze a României. Bucureștiul crește în principal pentru că e capitala unui stat hiper-centralizat. Ne putem compara doar cu țări din lumea a 3-a la nivelul de centralism economic și administrativ. Deci aici ar fi o soluție simplă, dar care nu e pe placul politicienilor: descentralizare și regionalizare.

În al doilea rând, celelalte câteva zone care cresc o fac oarecum în pofida statului, nu datorită lui. Clujul crește pe IT, singurul domeniu unde există infrastructură. Celelalte regiuni mai prospere sunt aproape de granița de vest sau sunt de-a lungul viitoarei autostrăzi spre vest. Soluția e și aici simplă în teorie, dar grea în practică: infrastructură în toată țara, adică drumuri bune, căi ferate rapide și alte utilități.

De ce nu există migrație internă a forței de muncă, de ce nu vin șomerii din Vaslui și Teleorman în Ardeal și Banat? Vin, dar nu destui. În ultimii ani fenomenul s-a amplificat, dar încă e departe de cum ar trebui să fie. În occident, cetățenii sunt mult mai dispuși să-și schimbe reședința în funcție de job. La noi există o inerție foarte mare, românii încă trăiesc cu impresia că este datoria statului să le facă o fabrică în spatele blocului.

Oportunități există, e mai mult o problemă de schimbare a unor mentalități. Oamenii sunt mai dispuși să plece la muncă în străinătate decât să se deplaseze dintr-un județ în altul. Este adevărat că diferă mult și sumele oferite de angajatori, însă salariile sunt pe un trend ascendent în țară, chiar mai rapid decât creșterea economică, iar cheltuielile cu chiria sunt oricum mult mai mici. Plus nu există bariera lingvistică, care e importantă pentru cei fără studii.

Ar mai fi și problema lipsei calificării. Facultățile produc specialiști în aberații teoretice care nu se cer pe piața muncii, iar școli profesionale nu prea mai există. Șomerii noștri sunt fie „intelectuali” care nu se pricep la nimic, dar au pretenții, fie persoane fără niciun fel de calificare, care nu prea sunt dispuse să se perfecționeze. Schimbarea sistemului educațional ar produce oricum efecte doar peste mulți ani, iar problema există acum.

Numărul mare de pensionari este cauzat de numeroasele pensionări anticipate, unele făcute pentru a masca șomajul, altele pe pile și șpăgi. Nu prea se mai poate schimba ceva în privința asta, se poate doar evita continuarea fenomenului și în viitor. Este necesară creșterea procentului populației active însă, pentru a putea susține numărul mare de pensionari până la dispariția fizică a acestora.

Revenirea românilor plecați să lucreze pe afară se poate produce doar când nivelul de trai de aici (raportat la paritatea puterii de cumpărare) se va apropia de cel din vest. Asta înseamnă un orizont de timp de 5-10 ani cel puțin. Fenomenul se produce oricum treptat. Iar aducerea de muncitori străini nu prea se justifică într-o țară unde doar un sfert din populație lucrează.

Integrarea în muncă a șomerilor și asistaților social e o chestiune foarte dificilă, deoarece mulți dintre ei au ajuns să fie dependenți de stat și nu mai doresc să aibă o viața productivă. Dacă ar fi dorit, ar fi ales calea diasporei sau s-ar fi mutat deja în zona mai bogate din țară. Doar o minoritate a lor, care nu sunt în această situație de mulți ani și nu au ajuns alcoolici sau infractori, pot fi recuperați. Pentru restul nu prea există o perspectivă realistă.

Pentru a ameliora aceste probleme serioase, nu e suficientă continuarea creșterii economice în următorii ani, ci și alte măsuri pe care trebuie să le ia guvernările ce vor veni: reducerea contribuțiilor sociale pentru a stimula angajările, simplificarea legislației muncii, atenuarea birocrației în privința migrației forței de muncă, susținerea mediului antreprenorial românesc – prin taxe decente și reguli puține și clare, nu prin pseudo-programe de finanțare destinate clientelei politice.

România se află într-un context favorabil, avem acum șansa de a recupera accelerat diferențele de dezvoltare față de vestul continentului. Ar fi păcat să o ratăm din cauza „originalității mioritice”, care nu e altceva decât demagogie politică și ignoranță colectivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here