Rectorul UMF `DUMNEZEUL` Irimie Alexandru nu are publică DECLARAȚIA de AVERE în ultimii trei ani!

0

Rectorul UMF `DUMNEZEUL` Irimie Alexandru nu are postată pe site-ul instituției pe care o conduce DECLARAȚIA de AVERE din 2014, chiar dacă publicarea acestui act este obligatorie.

Practic, ”DUMNEZEU” nu respectă legea Nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, lege care prevede obligaţii de integritate şi transparenţă în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Cu siguranță că explicația conform căreia pe site s-a uitat publicarea ei nu ține, sau în acel caz, Irimie Alexandru este un foarte prost manager.

Dar în fond ce mai contează și acest aspect, dumnealui este universitar, rector, chiar poate să facă orice 🙂 aproape orice sănduc…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here