Ilie Bolojan a prezentat pe Facebook stadiul noului pasaj peste Centura Oradea

0

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a anunțat în cursul zilei de vineri, 20 iulie, stadiul în care se află proiectul pasajului peste Centura Oradea, lângă Cimitirul Rulikovski.

„Azi am avut o întâlnire cu proiectanţii care realizează studiul de fezabilitate a viitorului pasaj suprateran peste giraţia de la intersecţia dintre strada Universităţii şi centură, la ieşirea pe lângă cimitirul Rulikovski. Am definitivat soluţia şi pasajul va fi asemănător celui situat pe Calea Aradului – un pasaj de patru benzi de-a lungul centurii, din grinzi de beton. Sub pasaj va rămâne giraţia existentă, raza acesteia fiind micşorată faţă de cea actuală. Pe partea dinspre Cartierul Europa vor fi montate pe rampa pasajului panouri antifonice. În plus, va fi realizată o traversare pe sub pasaj pentru pietoni şi biciclişti, în aşa fel încât să se asigure un acces sigur spre noul amplasament al Pieţei Obor. Documentaţia urmează să parcurgă procedurile de obţinere a avizelor, etapă care ar putea dura două luni de zile. La sfârşitul lunii septembrie, am putea primi documentaţia, urmând să fie aprobată în prima şedinţă de Consiliu Local. În toamnă, după această aprobare, vom organiza licitaţia pentru proiectarea şi execuţia pasajului. Dacă totul este în regulă, din primăvara anului 2018 vom începe lucrările. În 2019, acest nou pasaj va asigura o circulaţie şi mai bună pe centură şi un acces uşor atât în parcul industrial de la fostul tancodrom, cât şi în zona comercială şi de piaţă de lângă aeroport” a anunțat Ilie Bolojan pe o rețea de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here