Cum să depășim teama de a vorbi în public

0

Teama de a vorbi în public este una dintre cele mai des întâlnite și mai puternice frici cu care se confruntă oamenii. Sunt studii care arată că 3 din 4 persoane simt o teamă de un anumit nivel atunci când sunt în situația de a ține un discurs sau o prezentare. În cazuri extreme, cercetătorii au arătat că teama de a vorbi în public poate fi chiar mai puternică decât teama de moarte. Dar de unde izvorăște această teamă? Identificarea cauzelor care ne produc aceste temeri, poate fi un prim pas în a le depăși.

Oamenii pot avea temeri legate de vorbitul în public generate de mai multe gânduri negative:

  • voi tremura și/sau mă voi bâlbâi
  • voi face sau voi spune ceva rușinos
  • mă voi bloca sau voi uita ce am de spus
  • voi pierde ideile și voi spune lucruri fără sens
  • voi primi întrebări dificile sau încuietoare
  • oamenii își vor face o părere proastă despre mine
  • rușinea și frica de penibil
  • nu voi fi luat în serios
  • voi fi criticat și judecat
  • oamenii vor râde de mine
  • oamenii din sală se vor ridica și vor pleca etc.

Aceste temeri nu ne-au fost caracteristice dintotdeauna, sunt niște emoții pe care am învățat să le simțim. Poate din cauza unor experiențe din trecut în care cineva ne-a demotivat sau a râs de noi, poate din cauza propriilor noastre așteptări referitoare la performanța din timpul unui discurs sau a unei prezentări.

Este important să analizăm fiecare gând negativ pe care îl avem despre vorbitul în public și să ne întrebăm cât de mare este, de fapt, acest bau-bau? Ok, s-ar putea să mă bâlbâi, și ce? Care ar putea fi cele mai grave consecințe? Cât de grave sunt ele în realitate? Astfel, explorând temerile pe care le avem și încercând să le înțelegem, intensitatea lor va începe să scadă.

O altă metodă de a gestiona aceste temeri, este de a ne ajusta așteptările pe care le avem de la noi, la nivelul de cunoștințe și experiență pe care le-am dobândit până în acest moment. Nu avem cum să ne dorim doar să fim niște oratori buni și acest lucru să se întâmple pur și simplu. Este ca și cum ne-am dori să putem ateriza un avion în prima zi de școală de pilotaj, sau să facem o operație pe creier încă din prima zi la facultatea de medicină. Vorbitul în public, la fel ca orice altă abilitate, se învață treptat, practicând. De aceea, nu te aștepta să ții un discurs perfect, așteaptă-te să ai emoții sau să te bâlbâi și încearcă să accepți că acest lucru este normal.

Expunerea treptată la situațiile de care ne este frică, ne ajută să ne desensibilizăm, să le percepem mai puțin negativ și să le evaluăm mult mai obiectiv. Începe prin a ține un discurs sau o prezentare scurtă în fața membrilor familiei sau a câtorva prieteni, apoi în fața colegilor de la școală, facultate sau job, apoi în fața unei audiențe puțin mai mari, de exemplu la un eveniment mai mare de familie. Pe lângă faptul că ai ocazia să exersezi vorbitul în public, persoanele apropiate îți vor da feedback pozitiv și constructiv, astfel încât discursul tău se va îmbunătăți de la o prezentare la alta.

Un aspect esențial în ameliorarea temerilor de a vorbi în public, la fel ca în orice alt domeniu în care urmărim succesul, este pregătirea temeinică în prealabil. Trebuie să cunoști foarte bine conținutul prezentării tale, să ai în minte o structură clară a ei și principalele teme pe care te vei axa. Repetă prezentarea singur, acasă, în fața oglinzii sau filmează-te. Observă-ți volumul și intonația vocii, mimica, postura și gesturile – vezi dacă ar fi ceva de îmbunătățit.

În timp ce repeți, cronometrează-te pentru a fi sigur că te încadrezi în timpul alocat prezentării tale. Dacă nu – acum este cel mai bun moment să o ajustezi.

Pune-te în locul publicului tău – gândește-te ce ai vrea să afli în urma acestei prezentări și ce întrebări ai putea avea cu privire la subiectul abordat. Găsește câteva întrebări care ar putea să apară din partea publicului și pregătește câte un răspuns scurt la fiecare.

Vorbitul în public este o abilitate care ne poate fi de mare ajutor în foarte multe situații din viață. Chiar dacă nu ne-am propus să devenim speakeri profesioniști, este bine să fim capabili să ținem discursuri scurte în fața altor oameni. Deși poate părea terifiant la început, cu timpul aceste abilități se dezvoltă, feedback-ul devine din în ce în ce mai pozitiv și s-ar putea chiar să înceapă să-ți placă această activitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here