Aur la Euroinvent, adus de UTCN, pentru betonul pe bază de cenușă, fără ciment

0

Una din cele mai mari competiții de invenții din Europa, Euroinvent, a trimis la Cluj – Napoca, prin unul din concurenții de la UTCN, Adrian Lăzărescu, o medalie de aur, pentru lucrarea lui de doctorat, în care studentul doctorand a arătat cum se poate face betonul fără a folosi cimentul, ci doar cenușa rezultată în urma arderii cărbunilor. Acesta a declarat că își dorește în continuare să facă cercetare în domeniul  cercetării ingineriei civile, în România.

Vreau să creez un beton alternativ, un beton fără ciment, pentru că industria  producătoare de ciment poluează. În acelaşi timp, pentru a crea energie, termocentralele trebuie să ardă cărbune, iar cenuşa, deşeul rezultat în urma arderii, nu este folosită, ci este depusă în halde unde poluează. La materialul pe care noi îl facem, practic iei deşeul, îl combini cu un anumit lichid şi atunci îţi rezultă un material care are performanţe la fel de bune ca betonul, uneori mai bune, în funcţie de mai mulţi parametrii pe care eu îi studiez acum”, a declarat Adrian Lăzărescu.

La ora actuală cenușa este doar un adaos în producția de beton, dar noutatea adusă de Lăzărescu este eliminarea completă a cimentului, proiectul său fiind oarecum diferit de alte proiecte similare, cenușa având altă compoziție chimică.

În betonul obişnuit ai ciment, ai cenuşă, apă şi agregate. Noi am scos cimentul de tot şi atunci practic se produce un beton mai ecologic decât cel obişnuit”, a spus el.

Adrian Lăzărescu face. În momentul de față, cercetare doctorală în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă URBAN-INCERC din Cluj-Napoca, iar din echipa de cercetare mai fac parte  dr. ing Henriette Szilagyi, director INCD URBAN, prof. dr. ing. Adrian Ioani, de la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca şi dr. ing. Cornelia Baeră de la INCD URBAN-INCERC.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here