Review: Creion de ochi marca Cien de la Lidl

0

Într-una din vizitele mele la Lidl, am observat ascunse pe un raft, câteva creioane de ochi colorate, în culori vii. Nu prea folosesc eu creioane de ochi, dar culorile deschise, de vară, şi prețul – 6,99 lei – m-au făcut să achiziționez unul să văd cum este. Am ales culoarea 06 – Darling, un roz deschis delicios. Creioanele erau toate în culori deschise, pastelate: portocaliu, albastru, verde menta, roz cum am ales eu. Marca este Cien, marca proprie Lidl, pentru cosmetice.

Şi acum impresiile: culoarea! Ador culoare aceasta rozulie, perfectă pentru vară. Abia aştept să mă bronzez puţin. Bine, nici acum nu arată rău, dar cred ca pielea bronzată o să scoată mai bine în evidenţă rozul. Miros nu are deloc, eu una nu am simţit şi e valabil 12 luni după ce e deschis. Un minus ar putea fi faptul ca e gros, nu toată lumea are ascuţitoare pentru creionele groase.

 

imediat după aplicare

Pe ochi se întinde uşor, e cremos şi culoarea se păstrează. Ce am observat însă e că se întinde pe arcada puţin. Drept e că nu am folosit nici primer nici pudră pentru a-l fixa. Am retuşat rapid neajunsul şi apoi nu s-a mai întamplat. Se poate observa şi în poze cum s-a întins.

De rezistat mi-e mi se pare că rezistă foarte bine. Nu-l simt pe pleoapă, nu-mi simt ochii încărcaţi.

la 3 ore după aplicare

Per total, îmi place, eu l-am cumpărat pentru a-l folosi ca fard pe toată pleoapa la vară, când nu am chef de un machiaj complicat, dar nici nu aș ieși cu faţa ,,dezbrăcată” afară. Şi să nu uităm preţul: e foarte ieftin, cred ca durează destul de mult și la modul în care se comportă, are un raport calitate-preţ excelent. Lidl e recunoscut pentru faptul că promovează produse de o înaltă calitate la preţuri accesibile și deşi am fost reticentă – mai ales datorită prețului– se pare că şi creioanele de ochi se încadrează în aceste produse. Prin urmare, dacă banii nu vă dau afară din casă – şi să fim serioși, cine are destui? – și le vedeți la raft, încercați-l cu încredere.

Voi alte produse, ați mai încercat?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here