Politica românească la finalul anului 2016

0

În spațiul media de la noi, mai ales în bula online în care trăiesc eu, alegerile din Statele Unite au fost mult mai dezbătute în ultimele luni decât evoluțiile politicii autohtone, deși ultimele ne influențează mult mai mult și mai direct viețile. De alegerile din Republica Moldova nici nu mai are rost să vorbim, au trecut aproape neobservate.

Alegerile locale din iunie și mai ales cele parlamentare din noiembrie 2016 au fost cele mai anemice consultări populare din perioada post-1989. Au fost probabil și cele mai curate, ceea ce e totuși un lucru bun. Însă lipsa de informare a publicului și absenteismul masiv au fost evidente, având drept cauze haosul politic local (generat în parte și de arestările DNA din rândul liderilor politici), apatia cetățenilor, precum și regulamentul electoral mult mai strict care nu mai permite deviațiile din trecut.

Schimbarea legii electorale a permis apariția multor partide noi, dar unul singur (USR), împins serios de la spate, a reușit să facă performanță la vot, restul fiind insignifiante. În privința persoanelor neafiliate politic, situația stă chiar mai prost: acesta e primul parlament de după revoluție cu zero independenți. Deși noua lege părea să fie mai permisivă pentru grupurile noi, în realitate nu s-a văzut deloc asta la scrutin.

Deși populația a votat masiv PSD, atât la locale cât mai ales la legislative, dominația social-democraților nu este atât de clară pe cât pare. PSD are avantajul de a fi singur pe culoarul de stânga, de mult timp. PSR, ex-comuniștii, nu contează practic în sondaje, ecologiștii la fel, iar restul partidelor se aliniază de la centru spre dreapta. Președintele Klaus Iohannis provine din PNL și poate tempera excesele pesediste din parlament și guvern, iar DNA continuă să aresteze oameni cu probleme din acest partid. Lui Dragnea nu-i va fi ușor să rămână președinte cât timp nu este prim-ministru, are o condamnare penală și rezultate (economice și politice) tot mai proaste în Teleorman.

PNL continuă să fie în degringoladă, fuziunea cu PDL a fost un eșec major, leadershipul Alinei Gorghiu la fel, reforma internă e minunată dar nu există, iar numărul arestaților pentru diferite acte de corupție începe să se apropie de cel al pesediștilor. Oamenii de dreapta abandonează acest partid, care a demonstrat orice, doar liberalism nu, în ultimii 12 ani. Fără o schimbare radicală și profundă PNL nu își poate reveni, iar soluția personajelor providențiale care remorchează partidul și-a atins limita istorică.

USR a apărut de nicăieri și a ajuns la rezultate uimitoare peste noapte. Marketat ca partid al societății civile, dar susținut intens de “structuri”, această adunătură pestriță de persoane cu convingeri foarte diferite este de fapt doar un vehicul electoral, o soluție pentru creșterea procentelor așa-zisei drepte, la fel cum a fost în urmă cu 4 ani PPDD-ul domnului Dan. USR nu are cum să reziste prea mult în forma actuală, are ca variante fie fuziunea cu un partid existent (care să aibă și structuri în teritoriu), fie o scădere abruptă (după cum s-a întâmplat și cu partidul otevist), fie afilierea la un curent european și asumarea unei orientări clare.

ALDE, partidul anti-liberalului penal Tăriceanu, a reușit să ajungă la guvernare, luând locul rezervat în trecut varanului, ca anexă a PSD-ului. ALDE nu poate pretinde că este de dreapta cât timp rămâne aliat al social-democraților. A reușit un scor bun acum doar conjunctural, din cauza slăbiciunii profunde a celorlalte partide pretins-liberale, lucru care probabil nu se va mai repeta în viitor. ALDE poate rezista doar sub forma de partid-parazit, pe modelul PC, dar nu are perspective prea clare.

PMP-ul lui Băsescu a reușit să treacă pragul electoral și va avea probabil o creștere în următorii ani, știute fiind abilitățile de organizare și manevre politice ale marinarului. Dacă PNL își continuă deriva, PMP ar putea chiar să devină principalul partid de dreapta, dacă reușește să recruteze personalități vizibile și credibile. Are ca atu atitudinea pro-Basarabia, dar o problemă serioasă de resurse umane.

PRU, coloana a 5-a rusă din politica românească, este formațiune politică care a reușit să acapareze o partide din votanții naționaliști, frustrați și conspiraționiști care votau Funar-Vadim-Becali în trecut, dar cu un mesaj mai modern, mai puțina nostalgie comunistă și mai mult anti-occidentalism și ortodoxism. Momentan nu este un pericol la adresa democrației românești, dar poate deveni, dacă situația economică s-ar înrăutăți.

UDMR a reușit să facă un scor peste așteptări, prin alianța cu celelalte partide maghiare, disciplină la vot, cartea șovinismului românesc și pledoaria pro-regionalizare. Deși mulți maghiari sunt nemulțumiți de uniune, acest partid pare să rămână în continuare cel mai stabil de pe scena politică românească.

După luptele interne și moartea lui Vadim, PRM nu mai contează. ANR-ul lui Marian Munteanu a avut un rezultat slab. Ambele partide au mizat pe aceeași nișă electorală ca PRU, însă gruparea lui Bogdan Diaconu se află în cea mai bună poziție pentru a crește și e posibil să le asimileze în viitor.

Următorii 4 ani de coabitare vor fi interesanți. Dacă nu apar crize economice internaționale, România va avea creștere economică, aflându-se pe o traiectorie bună. Războiul dintre partide și mai ales cel din interiorul lor va continua însă și e posibil din nou să vedem o cu totul alta configurație politică înainte de 2020, mai ales că în 2019 vor avea loc alegeri prezidențiale. Interesul țării este ca mediul economic să fie cât mai independent de cel politic, iar legislația să rămână relativ stabilă, pentru ca progresul să nu fie influențaț de scandalurile mioritice, firești și perpetue.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here