Mândria politică a tinerilor clujeni: Maria Forna a fost aleasă președintele executiv al TNL!

0

Tinerii din Partidul Național Liberal au participat, în perioada 8-11 septembrie, la Eforie Nord, la Şcoala Politică de Vară a Tineretului Naţional Liberal. În cadrul școlii aceștia tinerii liberali și-au ales noua conducere, clujeanca Maria Forna fiind desemnată președinte executiv la nivel național, iar în organizația județeană Cluj a preluat funcția de președinte unic al tineretului liberal.

Şcoala Politică de Vară a Tineretului Naţional Liberal a avut ca tema „Tradiţie versus Oportunism Politic”. Au fost prezenți la eveniment peste 400 de tineri liberali din toată țara. De la nivelul TNL Cluj a fost prezentă o delegaţie formată din 30 de tineri care au luat parte la dezbaterile susţinute de co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, co-preşedinţii TNL, Sorin Moldovan şi Costel Alexe, deputaţii Mihai Voicu, Florin Alexe şi Cezar Preda, precum şi rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea.

„Încrederea acordată de colegii mei mă onorează şi mă responsabilizează iar poziţiile dobândite în cadrul organizaţiei de tineret se datorează echipei de tineri. Mă bucur că la nivel judeţean am reuşit să realizăm fuziunea completă a celor două foste formaţiuni de tineret şi sunt convinsă că noul biroul al TNL Cluj va da măsura valorii sale în cel mai scurt timp, prin proiecte şi acţiuni politice prin care tinerii din judeţul Cluj se vor identifica”, a declarat Maria Forna.

Cine este Maria Forna?

Maria Forna este unul dintre cei mai vechi și mai fideli colaboratori ai președintelui PNL Cluj, Daniel Buda. Maria s-a remarcat prin activitate încă din anii în care PD, apoi PDL Cluj câștiga toate alegerile în oraș și în județ. Nu a fost implicată în niciun scandal major din organizația județeană, are un CV impecabil și a parcurs etapizat toate etapele unui membru de partid.

În prezent lucrează pentru europarlamentarul Daniel Buda și este soția unui director competent din primăria Cluj-Napoca, Călin Forna.

Nominalizarea Mariei Forna este cea mai importantă pentru tineretul politic al Clujului din ultima perioadă. În anii trecuți, TNL Cluj (vechiul TNL) a mai avut în conducerea națională un reprezentant, actualul consilier local Rareș Ferdean iar recent tinerii social-democrați clujeni l-au avut pentru șase luni purtător de cuvânt al TSD pe actualul președinte al PSD Cluj, Horia Nasra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here