Consilierii locali ai PSD Cluj-Napoca solicită o dezbatere publică cu privire la trecerea imobilului Cluj Arena din patrimoniul Județului Cluj în cel al municipiului Cluj-Napoca

0

Consilierii locali ai PSD Cluj-Napoca susțin sportul clujean și cea mai bună soluție în privința stadionului Cluj Arena, de aceea solicită o dezbatere publică pe tema trecerii imobilului Cluj Arena din patrimoniul Județului Cluj în cel al municipiului Cluj-Napoca.

Dacă PNL nu și-a asumat managementul defectuos din ultimii ani și datoriile de peste 15.000.000 lei și nu a explicat opiniei publice de ce s-a ajuns în această situație și cine este direct responsabil pentru aceste datorii, măcar în situația prezentă, Emil Boc și Alin Tișe sunt  datori să expună public motivele și condițiile trecerii stadionului din patrimoniul județului în cel al municipiului.

dan morar

„Solicităm o dezbatere publică cu privire la trecerea imobilului Cluj Arena din patrimoniul Județului Cluj în cel al municipiului Cluj-Napoca, unde să fie prezente toate autoritățile implicate în acest transfer: reprezentanți ai primăriei, reprezentanți ai Consiliului Județean Cluj. Trebuie prezentate opiniei publice și discutate toate aspectele patrimoniale și financiare ale tranzacției.

Considerăm că trebuie explicate și sursele actualului faliment al S.C. Cluj Arena S.A,  ce efecte produce transferul, dacă în viitor se va mai plăti impozit și ce se întâmplă cu datoria respectivă. De asemenea, considerăm util un punct de vedere al ANAF Cluj raportat la recuperarea TVA pentru investiție către fosta regie RAADPP.

Suntem de acord în principiu cu trecerea imobilului Cluj Arena din patrimoniul Județului Cluj în cel al municipiului Cluj-Napoca, dar trebuie să cunoaștem răspunsul cel puțin la aceste întrebări, de aceea solicităm dezbatere publică” a declarat dl. Dan Morar, liderul de grup al consilierilor locali PSD Cluj-Napoca.

corina croitoru

Consilierul local Corina Croitoru a mai precizat că PSD susține toate soluțiile viabile pentru sprijinirea sportului clujean, însă solicită depolitizarea structurilor de conducere: „Așteptăm ca, în cazul încadrării obiectivului în proiectul Sălii Polivalente, să se conștientizeze nevoia unui management performant realizat de oameni a căror expertiză în domeniu să fie reală, nu tributară unui carnet de partid.

Cât despre înființarea unui centru regional de sport în Cluj-Napoca, este o idee care se dezbate de câțiva ani, cu șanse mari de materializare. Un exercițiu de onestitate ne-ar putea reaminti tuturor că înființarea de centre regionale de sport în România a fost un proiect al guvernului social-democrat, ce prevedea plasarea centrului pentru Transilvania la Cluj”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here