Emil Boc, reales / La al 4-lea congres?

1

Sunt unele expresii în cultura populară românească care mă enervează profund. Iată câteva exemple:

  • „bine-i și așa, mai rău să nu fie”
  • „au furat și ăștia, dar măcar au făcut ceva”
  • „votăm cu ăsta că-i de-al nostru și îl știm”
  • „nemulțumitului i se ia darul”
  • „nu da pasărea din mână pe cioara de pe gard”

Aș putea continua, sunt multe astfel de zicale – vechi și noi – care cultivă defetismul nostru mioritic și ne îndeamnă să ne mulțumim cu ce avem (adică cu puțin), pentru că orice pretenție în plus ne-ar putea aduce mai mult rău. E foarte trist modul acesta de gândire!

Să aplicăm cele de mai sus la situația Clujului. Orașul acesta paradoxal pare să aibă o extraordinară inerție. Cum altfel se explică faptul că Gheorghe Funar a avut 3 mandate de primar, iar acum Emil Boc este pe cale să-l obțină pe al 4-lea?

Naționalistul a devenit acum un personaj caricatural, de care fac mișto site-urile satirice. Proaspăt-penelistul însă își păstrează popularitatea la Cluj, după toți acești ani, deși este detestat în restul țării. Să fie clujenii mai speciali – la bine și la rău? Să fie contrastul între Boc și Funar suficient de mare încât electoratul de aici să fie dispus să-i acorde primului oricâte șanse?

Sigur că orașul arată mult mai bine decât în 2004, oricine spune că nu a existat de atunci dezvoltare la Cluj bate câmpii. De asemenea, Clujul este în top la nivel național. Dar cu cine ne comparăm? Cu Craiova condusă de mahalagioaica care e acum la pușcărie? Cu Timișoara unde țărănistul a dat centrul pe mâna mafiei imobiliare, iar penelistul e preocupat mai degrabă de ciori și de coafura sa? Cu Iași, unde oligarhia își construiește mall-uri în centrul istoric, iar populația trăiește în sărăcie?

Nu ar fi mai bine să ne comparăm totuși cu niște orașe similare ca număr de locuitori din nordul Europei, care sunt la ani-lumină distanță de noi ca nivel de trai și calitate a vieții? Nu ar fi mai normal să avem pretenții mai mari, să nu ne culcăm pe o ureche și să ne bucurăm că nu e chiar așa rău ca la Constanța interlopului nazist? De ce să nu ne dorim mai mult, de ce nu am merita mai mult decât acum?

Cine îl poate însă învinge pe Boc? Sau mai bine zis: cine îl poate înlocui și ar face o treabă mai bună decât el? E greu, într-adevăr, să găsești un răspuns la aceste întrebări. Partidele locale trăiesc într-o continuă letargie de mai bine de un deceniu. Unii le acuzau chiar de blat în turele electorale anterioare. Se trezesc doar în ultima clipă, propun candidați cu notorietate relativ scăzută și nu reușesc să-i promoveze suficient până la alegeri. Va fi anul acesta altfel?

Are vreo șansă Octavian Buzoianu, un independent cu o prestanță destul de bună, care este susținut de 6 partide? Dar Liviu Alexa, cu ideile sale non-conformiste și stilul de campanie „grassroots”? Situația e complicată și de problema sistemului de vot, cu un singur tur de scrutin, care-i aduce un mare avantaj primarului actual.

Se va retrage candidata UDMR în favoarea altcuiva decât Emil Boc? L-ar ajuta pe acesta procentele maghiarilor? Sunt ei suficient de disciplinați încât să voteze ce le spune partidul și să nu-l aleagă tot pe edilul curent? A fost discuția despre plăcuțele bilingve suficient de importantă încăt să-i determine să-și schimbe opțiunile? Contează ceilalți candidați în ecuația electorală de la Cluj?

Multe întrebări, puține răspunsuri clare. Singurul lucru care ar schimba cu adevărat șansele competitorilor actuali ar fi un eveniment spectaculos care să-i scada dramatic procentele lui Boc. Ar putea fi vorba de niște dezvăluiri senzaționale (și suficient de credibile) încăt să întoarcă votanții indeciși împotriva lui. De exemplu, un scandal de corupție din perioada când era prim-ministru sau din lungile mandate de primar. Însă timpul este foarte scurt și nu se întrevede nicio acțiune de ultim moment a DNA în această direcție.

La Cluj este „business as usual”. Avem un oraș mai fain decât cel lăsat în urmă de Funar, bine poziționat față de alte orașe din țară. Avem însă și nenumărate proiecte ratate sau amânate, avem proiecte făcute prost la prețuri uriașe, avem datorii publice în creștere. Și mai avem cetățeni care par să fie de acord cu toate acestea și să considere că o schimbare ar aduce mai mult rău.

Chiar să nu existe alternative, chiar nu se poate mai mult? E rațională frica de nou sau e doar vorba de apatie? M-aș fi așteptat la mai multă implicare din partea societății civile din Cluj și când vine vorba de cauze locale, care nu au legătură cu copacii. Peste două săptămăni vom vedea ce decizie vor lua clujenii și cât de mulți dintre ei se vor deranja să meargă până la secțiile de vot.

1 COMENTARIU

  1. Bați câmpii. Emil Boc este cel mai bun primar pe care Clujul l-a avut vreodată. Nu am auzit să fie implicat în ceva scandaluri de corupție. E un om curat care a adus Clujul unde este el azi. Un oraș cu numeroase investiții, mai ales în domeniul IT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here