Să fie Mihai Tudose ofițerul acoperit nominalizat de Victor Ponta?

0

Vineri, 21 aprilie, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul”. La câteva ore după, fostul președinte al PSD, Victor Ponta, a postat pe Facebook un anunț surprinzător.

Victor Ponta a dat de înțeles că există ofițeri sub acoperire care doresc să preia conducerea PSD: „Ca să răspund tuturor celor care mă întreabă: cred că Liviu Dragnea NU trebuie să își dea demisia din funcția de Președinte al PSD! Trebuie să țină Partidul unit, să câștige alegerile locale și parlamentare și să ferească PSD de toți „ofițerii” acoperiți sau descoperiți care vor să îl preia! Clar?”.

După un  timp, premierul Victor Ponta a făcut o precizare privind identitatea: „ofițerilor. „Update – pentru că am văzut interpretările din presă vreau să precizez că atunci când am scris de „ofițerii” care vor să preia puterea în PSD NU mă refeream la Valeriu Zgonea – ci la un vicepreședinte PSD, fost ministru în Guvern (dacă va fi nevoie le voi spune colegilor mei despre cine este vorba)!”.

În această situația se regăsesc mai multe nume: Rovana Plumb, Nicolae Bănicioiu, Ioan Vulpescu, Mihai Tudose, Ecaterina Andronescu și Doina Pană sunt vicepreședinți PSD care au fost și miniștri. Surse din PSD afirmă că fostul premier ar arăta cu degetul spre Mihai Tudose.

Mihai Tudose a precizat în urma acelui anunț, că nu el este persoana despre care vorbește Victor Ponta: „Nu poți să fii în Parlament și să fii ofițer. Este incompatibil statutul de deputat cu ofițer. Cine face chestia asta își asumă belele mari. Ce spune Victor e problema lui, să spună el cu subiect și predicat despre cine vorbește și cu asta-basta. Nu poți să fii ofițer decât lăsând urme, cu plăți, cu indemnizații, cu pensie ulterior și chiar dacă nu se află acum se aflăm mai târziu. Când se află, te supui rigorilor legii, că ai încălcat legea în perioada respectivă. Cine-și asumă lucrul acesta? Este inconștient.

Mai e ceva. Victor Ponta e avocat. Dacă el știe despre o situație ilegală în care se află un coleg din PSD și nu o face publică și nu o sesisează, înseamnă că e complice”, a explicat Mihai Tudose, citat de b1.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here