Speologii de la SpeoZarand Brad: În Peștera Cizmei din Apuseni există desene pe pereți făcute în urmă cu zece mii de ani!

0

46Peştera Cizmei a fost descoperită în 1975 de un grup de speologi. Are o galerie superioară de 14 metri şi se termină cu un puţ. Peștera se întinde pe o suprafaţă de 1 ha pe teritoriul comunei Bulzeştii de Sus.

„Atunci când s-a descoperit peștera la baza puțului de 35 de metri, s-a descoperit un schelet de femeie, alături de un craniu de urs. S-au făcut anumite studii pe aceste fosile și sunt mai multe presupuneri: una ar fi că acea femeie ar fi fost sacrificată în unele rituale, lăsată apoi la baza puțului sau aruncată sau a doua, că femeia respectivă a căzut accidental după ce a umblat prin zonă” a declarat speologul Mihai Vlad.

„Peștera Cizmei este situată în zona carstica Grohot din cadrul Munților Metaliferi, la nord-vest de orașul Brad în apropierea satului Ribicioara, comuna Ribița (jud. Hunedoara) (1-4). Ea o fost descoperită în anul 1975 de F. Tosca si P. Chirila și cartată în același an de M. Nedopaca și P. Chirilă, toți membrii ai Clubului de speologie Zarand-Brad. După o vizită pe care am facut-o în anul 1987, împreună cu M. Nedopaca, gravurile rupestre din peștera Cizmei aveau să fie exploatate știintific în anul urmator – (marincarciumaru.ro)

Cele 13 gravuri se concentrează pe peretele din stânga (5; 11), unde au fost realizate într-un „montmilch”, azi fosilizat și foarte casant, dar care la timpul respectiv se caracteriza printr-o plasticitate suficient de mare pentru a permite efectuarea gravurilor. Gravurile parietale (6-9; 12) constau din cercuri simple, uneori având marcate centrul, cercuri concentrice, cercuri care se intersectează, cercuri intersectate de linii verticale sau orizontale, cercuri cu arcuri de cerc în interior, dispuse uneori făra o anume ordine și un cerc50 (1) din mijlocul căruia pornește în sus o linie verticală, slab înclinată spre dreapta, care se termină aproximativ sub forma unei crose (7/6). Sub aceasta reprezentare, puțin în
dreapta (5/7; 7/7) a fost gravată o siluetă umană, a cărei reprezentare, în regiunea capului pornește tot de la un cerc al cărui centru este marcat printr-un punct.
 

Cercurile gravate în peștera Cizmei frapează prin regularitatea cu care se repetă cercul cu variantele sale, fără a da impresia de monotonie, ele constituind de fapt un mod de figurare frecvent întâlnit în arta schematică preistorica din Europa, specific mai ales pe așa zisele „petroglife”, cum ar fi cele din Scoția (datate începând cu 3.200 B. C.), pe dolmenii din Irlanda (cu varste intre 2.310 ± 160 si 1.930 ± 150) sau din Munții Pirinei valea Ossau), ca și în Jura elvetiana (la Pregny pe marginea lacului Leman, datate între 2.500 ;i 800 B.C.). Peste tot pe coasta atlantică, din Portugalia până în Marea Britanie ele sunt interpretate ca simboluri solare” descrie peșterea Marian Carciumaru.

Peştera Cizmei a fost cândva în administrarea Romsilva. De când zona a fost declarată arie
protejată, oficial, nu se mai ocupă nimeni de grotă. În realitate, o îngrijeşte clubul SpeoZarand Brad.

„S-a mai intrat autorizat sau neautorizat în această peșteră. În momentul actual peștera este clasată în categoria A. Peștera se protejează și singură deoarece este foarte greu
accesibilă, până la gura ei, atât și înăuntrul ei. Noi încercăm să ținem departe de ea publicul larg, pentru a nu se deteriora
” a precizat speologul Alexandru Lupea, situația peșterii.

Clubul SpeoZarand Brad a fost înființat în 1977. În prezent din SpeoZarand Brad fac parte speologi, alpiniști, fotografi și antropologi: Președinte de Onoare: Traian Bebe Bosdoc; Președinte: Andrei Ștefan Giurgiu; vicepreședinte: Alexandru Valentin Lupea; secretar: Gabriel Horia Nasra; membrii: Mihai Vlad, Mihaela Oprean, Alexandru Olaru, Fabian Oprea, Adrian Berar;

sursă video: INFOHD

sursă foto: marincarciumaru.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here