Un PSDist, `ambasador` al Țării Lalelelor în Cluj-Napoca, vrea în Consiliul Local

0

Tânărul PSDist Mihnea Stoica este de trei săptămâni, cel mai recent ambasador al Țării Lalelelor în Cluj-Napoca. După ce a aplicat pentru un program masteral oferit de VU University Amsterdam, tânărul a hotărât să rămână aproape de Olanda, fondând Centrul Cultural şi Academic Olandez la Cluj.

Mihnea Stoica a explicat într-un interviu pentru DISPERSIE, de ce olandezii au ales tocmai Clujul pentru o astfel de investiție, atât din perspectiva mediului academic, cât și din cea de business: „Înființarea Centrului Cultural și Academic Olandez este legată de Cluj-Napoca, din nou, din mai multe motive, care se adaugă celor pe care le-am menționat anterior. Primul este acela că, în regiunea noastră, cred că se simte mai pregnant această prezență olandeză. Am văzut anul trecut o hartă a ONG-urilor olandeze din România și majoritatea dintre acestea sunt concentrate în zona Transilvaniei, ceea ce este, fără îndoială, un element important care se adaugă factorului economic de care am amintit adineauri. Mai mult decât atât, din 2010 funcționează, la Cluj, Consulatul Onorific al Olandei, care facilitează legătura diplomatică dintre Cluj și Olanda. Nu mai spun de cât de important e factorul universitar, cu legăturile foarte bune care există și care se dezvoltă între universitățile din Cluj și cele din 12744155_183586312011276_3350412574842149276_nOlanda. Toate acestea au contribuit, iată, la punerea bazelor acestui proiect în România și cu precădere la Cluj”.

Mihnea Stoica este unul dintre lupii tineri ai PSD-ului, propuși de Aurelia Cristea, în echipa sa de consilieri locali pentru alegerile din iunie. Mihnea Stoica declara acum câteva zile, că își propune împrospătarea clasei politice, conform jurnalistei Cosmina Fernoagă de la Actual de Cluj „Cetățenii cer o împrospătare a clasei politice iar eu vreau să demonstrez că acest lucru este posibil. Consider că în acest moment societatea clujeană e extrem de fărâmițată. Or, eu vin cu un proiect care are ca scop tocmai acest lucru, de a-i readuce pe clujeni laolaltă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here