Se întâmplă la Kaufland: am așteptat peste 5 minute și am primit 5 lei

1

Am fost de multe ori la Kaufland. Și, aproape de fiecare dată, am auzit, în boxele din supermarketuri, mesajul „Ați așteptat mai mult de 5 minute și nu sunt toate casele deschise? Primiți un bon în valoare de 5 lei”. Jur, întotdeauna mi s-a părut o mare, mare aberație chestia asta. N-am crezut că e pe bune și, ce-i drept, nici nu m-am gândit vreodată să verific dacă într-adevăr e. Cu toate că nu o dată mi s-a întâmplat să aștept mai mult decât cele 5 minute la casele de marcat, iar în jur să văd doar case de marcat închise.

Cu toate astea, n-am avut, până astăzi, gândul să mă prezint la Biroul de informații al magazinului și să-ntreb și eu ce anume vrea să fie „Garanția rapidității la case” și pe ce criterii se acordă bonurile respective. Și probabil că n-aș fi făcut-o nici astăzi, dacă nu aș fi devenit extrem de enervată că, mă așez, ca tot omul, la o casă de marcat unde văd că sunt mai puține produse pe bandă, în speranța că, automat, voi aștepta mult mai puțin. Ei bine, încep să-mi așez și eu cumpărăturile frumos pe bandă, înaintea mea fiind alte două persoane. Îmi aștept rândul, așadar, fiind convinsă că o să vină foarte repede. Casierița devine agitată dintr-o dată. Mă gândesc că o fi încasat un produs de mai multe ori, cum am mai văzut că se întâmplă, motiv pentru care începe să dea telefoane disperată, pentru ca probabil șeful de magazin să se prezinte la casa de marcat respectivă și facă o stornare – ceea ce, sinceră să fiu, mi se pare o mare pierdere de timp – dar de data asta nu asta a fost problema.

Touchscreen-ul casei de marcat unde mă așezasem se blocase pentru câteva clipe, fapt pentru care câțiva angajați ai magazinului s-au prezentat acolo. Ne spune casierița că, din păcate, va trebui să reseteze sistemul, ceea ca va dura câteva minute. Asta după ce așteptasem deja mai mult de cinci minute, timp în care dânsa a vorbit la telefon cu ceilalți colegi, care au venit ulterior s-o ajute. Gândindu-mă că n-ar avea sens să-mi așez cumpărăturile iar în coș și să mă mut la o altă casă de marcat, rămân acolo. După vreo două minute în care angajata apasă – efectiv apasă – nedumerită pe ecranul tactil al casei de marcat, ne spune zâmbitoare „O, ce bine! Și-a revenit! Merge acum.” și începe să scaneze produsele aflate pe bandă. Oamenii răsuflă ușurați că nu sunt nevoiți să mai stea încă 5 minute ca să se repare casa de marcat. Așadar, problema se rezolvase relativ ușor.

Între timp, casierița care se afla pe cealaltă parte îi cere ajutorul angajatei care scana produsele unde mă aflu eu. Nu știa „cum naiba funcționează POS-ul ăsta?”. Se face, astfel, o rocadă între cele două. Într-un moment foarte prost, de altfel, pentru că, după ce așteptasem noi să se rezolve problemele cu casa de marcat, vine o altă casieriță, care aveam pare foarte plictisită. Ia tanti produsul de pe bandă, îi caută codul de bare, îl așează pe scanner și tot așa până ce termină de scanat produsele așezate înaintea mea.

În fine, greul a trecut, ajung și eu la casa de marcat după vreo 10 minute de așteptare și, din fericire, revine casierița de dinainte, deci lucrurile încep să meargă mai rapid. Așteptând eu atât de mult la casă, îmi vine în minte că, de nenumărate ori, am auzit, prin stațiile din magazin, mesajul „Ați așteptat mai mult de 5 minute și nu sunt toate casele de marcat deschise? Primiți un bon în valoare de 5 lei”. Și zic să-ncerc și eu, că doar n-am nimic de pierdut.

Așa că mă prezint la Biroul de informații, hotărâtă fiind să cer informații despre așa numita garanție a rapidității – Kaufland oferă mai multe garanții, printre care și asta. Nu apuc bine s-o întreb pe doamna de acolo că-mi spune „Da, da. Sigur. Bonul vă rog.”. Îi dau bonul fiscal și notează câteva date de pe el. Între timp, o sună (cred) pe casierița „cu pricina” și-i spune „Rapiditate la casa 3, mersi!”. Deschide doamna casa de marcat și-mi întinde atât bonul fiscal, cât și bonul în valoare de 5 lei, ce poate fi folosit în magazinele Kaufland până peste… 3 ani. Sper să mă pot hotărî până atunci ce o să cumpăr de 5 lei. 🙂

12434527_10205673416099013_119461585_n

1 COMENTARIU

  1. NU se mai acorda!! Acuma te trimit la seful de magazin sa te certi cu ala pana ti-or da garantia… Oricum Kaufland sunt handicapati…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here