Discurs de primar: “În ziua Înălţării Domnului sărbătorim pe cei ce şi-au vărsat sângeli pentru această frumoasă ţară”

0

sulea-horeaFloreştiul i-a comemorat săptămâna trecută, pe eroii celor două războaie mondiale. Edilul comunei a dat cu băţul în baltă la momentul alocuţiunii sale.

La evenimentul organizat de către administraţia locală, au participat lideri şi membri ai unor partide politice dar şi cetăţeni precum şi elevi ai Şcolii Gheorghe Şincai din Floreşti. Acesta a debutat cu începere de la ora 12,00 la monumentul eroilor din sensul giratoriu, cu intonarea Imnului României urmat de o slujbă religioasă.

Au fost depuse coroane de flori din partea Primăriei şi Consiliului Local Floreşti, din partea Partidului Social Democrat Floreşti, Partidului Democrat Liberal Floreşti şi Partidului Naţional Liberal Floreşti.

Desfăşurarea evenimentul a decurs în condiţii normale până la discursul edilului care probabil din cauza emoţiilor, a rostit câteva propoziţii şi cuvinte fără noimă, încercând pe alocuri să corecteze cele spuse. Redăm mai jos discursul primarului.

„Ne bucurăm ca ziua Înălţării Domnului să fie ziua sărbătoririi, a elogierii, a aducerii aminte pentru toţi cei care şi-au vărsat sângeli, sângele pentru această frumoasă ţară… frumoasă ţară binecuvântată de Dumnezeu. Se spune că niciun metru pătrat dn România noastră dragă nu a fost iertat fără să fie udat de sângele înaintaşilor noştri care în diferite momente ale istoriei, ale evoluţiei noastre pe aceste meleaguri şi-au vărsat sângele pentru apărarea acestor teritorii. Trăim momente complicate din punct de vedere politic, am văzut cu toţii că în imediata graniţă de est a României la nici 400 de km s-a petrecut o invazie barbară şi s-a încălcat teritoriile unui stat recunoscut la nivelul Naţiunilor Unite. Nu vreau să plictisesc, dar vreau să vă spun că avem cu toţii obligaţia să le transmitem copiilor noştri, fiecare după cunoştinţă, faptele de armă, faptele de bravură, faptele de mare român ale înaintaşilor noştri. Glorie eternă ostaşului român. Trăiască România”, a spus Horia Şulea în cuvântul său.

Un astfel de discurs nu a reuşit decât să stârnească zâmbete, dar şi cârcoteli din partea celor prezenţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here