Sfaturi pentru patriotul român

2

Relaţia românului cu naţiunea este un subiect delicat, pe care poţi fi sigur că, dacă îl abordezi, te vei alege cu înjurături, atacuri la persoană şi acuzaţii de trădare. Dacă o faci totuşi, fii conştient că e un act de masochism, nu vei schimba nimic în mentalul colectiv, vei fi doar privit cu suspiciune, chiar şi de către persoanele apropiate.

Nici nu e clar de ce ţi-ai pune o asemenea întrebare. În fond, dacă n-ai ajuns încă la concluzia că statul, ţara sau naţiunea sunt pure abstracţiuni, înseamnă că dai dovadă de infantilism; eşti carne de tun, numai bun de manipulat de lideri, pentru a stoarce bani de pe urma ta şi – în cel mai tragic scenariu – a te trimite să mori în numele unui simbol imaginar, luptându-te cu alţi fraieri din alte zone ale Pământului, manipulaţi la fel ca tine.

Oricum, războiul direct nu prea mai e la modă, cel puţin în zona noastră, aşa că ai şanse mari să scapi de ocazia de a deveni erou necunoscut. Eşti un privilegiat, toate generaţiile dinaintea ta n-au avut această alegere. Acum nici măcar recrutarea nu mai e obligatorie. Poţi doar băga la maţ mici şi bere de sărbători, cinstind prin râgâială faptele de glorie ale strămoşilor.

Dar îţi poţi face datoria faţă de ţară folosind surogate ale luptei cu invadatorii. Te poţi duce, de exemplu, pe stadion, să strigi adversarilor „vă dăm muie”.  Nu-i băga în seamă pe nenorociţii ăia care susţin că faci asta din cauza frustrărilor sexuale. Ce ştiu ei! Sentimentul de satisfacţie pe care îl ai după ce stai cu burta la soare câteva ore şi spargi seminţe, în timp ce nişte oameni mai tineri decât tine sunt plătiţi cu milioane de euro ca să fugă după o minge de plastic, este unic! Dacă „ai noştri” au câştigat, bucură-te: eşti şi tu un învingător!

Dacă nu găseşti niciun meci suficient de interesant, poţi intra pe net. Ăsta e un loc foarte bun pentru a-ţi descărca nervii. În spatele ecranului eşti anonim, poţi face orice! Nimic nu e mai sublim decât să înjuri necunoscuţi pe forumuri. Arată-le că eşti cel mai tare, fir-ar mama lor…! Se leagă de credinţa ta, de etnia ta, de zona ta geografică? Cu siguranţă sunt nişte spioni plătiţi de forţe oculte care vor să ne distrugă spiritul şi fiinţa naţională!

Nu te intimida dacă eşti acuzat că nu scrii corect în limba română. De ce ar avea voie doar marii autori să folosească licenţe poetice?  Limba este vie, evoluează odată cu noi. Şi tu, cel din generaţia Minune-Guţă-Salam-Vijelie, poţi aduce contribuţia ta la progresul ei. Făra număr!

Ok, te-ai revoltat. Îmi zici că nu te reprezintă deloc ceea ce spun, că tu practici o forma superioară de patriotism. Felicitări! Te-au îndoctrinat atât de bine încât ai ajuns să crezi în ceea ce faci şi chiar să răspândeşti la rândul tău „dreapta credinţă”. Du-te plăteşte-ţi taxele. După aceea votează cu cei care vor să le crească. Asta sigur va ajuta. Nimic nu te motivează mai mult să munceşti decât un hoţ care îţi fură lunar jumătate din bani. Şi nu te mai plânge că nu sunt autostrăzi. E lipsit de patriotism să faci asta!

Eşti indignat că vecinul tău Ghoerghe trăieşte din ajutor social? Da, dar e naţionalist. Ştie să cânte „Noi suntem români” şi „Aşa-i românul” chiar şi când e rupt de beat! Nu se compară cu vecinul tău Istvan, cel care munceşte şi-i plăteşte ajutorul social din taxele sale. Ăla nu ştie versuri din folclorul nostru, deci nu valorează nimic. Dacă se plânge, înseamnă că e un porc iredentist care vrea să ne fure Ardealul.

De ce încerci să schimbi sistemul? De ce nu te mulţumeşti cu ceea ce ai? De ce nu stai cuminte în banca ta, fericit că susţii din munca ta nu doar propria familie, ci încă câţiva cetăţeni bronzaţi din celălalt capăt al ţării? Fii altruist, fii bun creştin. Taci şi munceşte. Taci şi plăteşte.

Iar dacă chiar nu te poţi abţine şi vrei să le spui ce ai pe suflet, data viitoare când cineva te acuză că eşti trădator de neam şi ţară, explică-i că cuvântul „neam” vine din maghiară.

2 COMENTARII

  1. „data viitoare când cineva te acuză că eşti trădator de neam şi ţară, explică-i că cuvântul „neam” vine din maghiară.” – în calitatea mea de lingvist și de bun cunoscător în finețuri de genul ăsta, îmi permit să-ți evidențiez că nu este clar 100% de unde provine cuvântul „neam”.

    Unii lingviști insistă că provine din ungurescul „nyam” (sau „nyám”), în vreme ce alții zic că vine din ungurescul „nem”. Prima variantă pare mai probabilă.
    Problema e că „nyam” apare în maghiară mai târziu un pic decât în limba română (cel puțin dacă e să ne luăm după scrierile descoperite până acum). Având în vedere acest aspect, e ceva mai probabil ca și noi și ungurii să fi luat cuvântul dintr-o sursă comună – respectiv slavona. Cuvântul slavon „ньему”(sau „nĕmŭ” cum e reprezentat în multe dicționare) e mai vechi decât ambele. Și, cum cuvântul românesc „neam” apare înaintea celui unguresc și sigur nu este o invenție românească, cel mai probabil și noi și ungurii l-am luat de la slavi.

    Nu e singurul cuvânt care apare în mod eronat prin dicționare ca fiind de proveniență maghiară, când el de fapt e de proveniență slavă. Un alt exemplu e cuvântul „neamț” despre care multe (din fericire nu toate) dicționare spun, în mod eronat, că provine din ungurescul „nemét”. În realitate, și noi și ungurii l-am luat de la slavi, care le ziceau popoarelor germanice „немец” (nemeț).

    Patriot sau nu, hai să ne punem totuși corect cu faptele 🙂

  2. IA MAI LASATI-VA DE CRETINELI!SI DE NATIONALISM!TRAIM INTR-O ROMANIE DE TEROARE,HOTI,CERSETORI,INFRACTORI,SI TOTALA NESIGURANTA!MAI AVETI OBRAZUL SA COMENTATI!EDUCATI-VA,SCHIMBATI-VA MENTALITATEA.ROMANIA TREBUIE RASA DE PE SUPRAFATA PAMANTULUI CA SA SE SCHIMBE VREODATA CEVA!!!ASA CA GURA INCHISA!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here