Zilele comunității 2012, la Mihai Viteazu

0

Vineri, sâmbătă și duminică, 10–12 august, locuitorii comunei Mihai Viteazu și nu numai sunt invitați să participe la Zilele Comunei. Manifestările vor debuta vineri după masa, de la ora 17.00, la Căminul Cultural din comună, cu sărbătorirea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Sâmbătă de la ora 14, manifestarea se va derula cu o defilare pe traseul Căminul Cultural, Primăria comunei, unde se vor depune coroane de flori la bustul Marelui Voievod Mihai Viteazu, iar punctul terminus este la modernul stadion din comună.

Tot sâmbătă de la ora 15, pe scena amenajată în incinta stadionului din comună, vor începe manifestările cultural artistice, care vor fi susținute de formații artistice din localitate și cele invitate. Începând cu ora 17, vor intra în scenă cântăreții de muzică populară: Alexandru Făgădar, Gyuri Balla, Maria Pârțilă, Maria Lazea și alți invitați.

Invitatul de onoare a zilei de sâmbătă este vestita interpretă de muzică populară Veta Biriș, care își incepe programul artistic în jurul orei 19.

De la ora 20, pe aceiași scenă va debuta programul pentru tineret, susținut de formația de dansuri moderne din Mihai Viteazu, completat cu interpreții de muzică ușoară Marina din Câmpia Turzii și Joko junior.

Programul zilei de sîmbătă se încheie în jurul orei 22, cu un foc de artificii.

Duminică dimineața de la ora 9, pe terenul stadionului comunal, echipa de rugby în 7 va susține un joc demonstrativ.

De la ora 9.30, echipa de juniori E a Clubului Sportiv Arieșul Mihai Viteazu susține o partidă de fotbal în compania celor de la SportLine Turda.

Începând cu ora 10.30, tânăra echipă de seniori a clubului din Mihai Viteazu susține un joc de verificare în compania echipei de liga a IV-a din comuna Unirea, județul Alba.

Aceste manifestări se desfășoară sub egida și îndrumarea Primăriei și Consiliului Local al comunei Mihai Viteazu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here