Titularizare 2012 – Decât profesor, mai bine… NU!

94

De 5 ani încoace am fost profesor de română la 7 școli din oraș și de la țară. De 5 ani încoace mă gândesc să mă las. Am fost ca acei fumători înrăiți, care știu că țigara îi distruge, îi îmbolnăvește, dar, cu toate că sunt conștienți că le face rău, continuă să fumeze și să găsească o oarecare plăcere maladivă în asta.

După o facultate de Litere de 4 ani, cu peste 10 examene pe sesiune, după o licență pe Nichita Stănescu și un master în lingvistică încheiat cu o disertație pe poetică lingvistică aplicată pe opera aceluiași mare scriitor, după cursuri de didactică în care am fost învățat cum să predau doar unei clase ideale, m-am trezit la o catedră cu un catalog în mână, în fața unor elevi ce credeau că Nichita e o femeie care face circ la tv și că eu sunt un clovn care trebuie să îi distreze pe ei, de care ei trebuie să se distreze în circul din clasă.

Profesorul de astăzi nu mai are absolut niciun statut. Elevii știu cu cât e remunerat cel de la catedră. Unii mi-au spus în față că ei pentru un asemenea salariu derizoriu nu s-ar da jos din pat să vină măcar până la școală… ,,ce să mai și predea la toți nebunii…!”. Și de aici cred că pleacă totul. Dacă stăm să ne gândim, care sunt profesiile ce oferă practicantului un statut social de rang înalt, care te fac să fii bine văzut și respectat? Cele bine plătite. Cu cât o meserie oferă un câștig bănesc mai mare, cu atât sporește și respectul de care se bucură titularul ei. Profesorii câștigă puțin, fapt bine cunoscut, ceea ce le conferă și puțin respect. Puținul respect din partea societății se traduce prin ignorarea lor temeinică și sistematică atunci când vine vorba de orice. Puținul respect din partea superiorilor ierarhici, prin desconsiderare. (Au fost directoare care mi-au spus în prima zi de școală că dacă nu îmi convine salariul din învățământ să mă duc repede, că angajează barman în barul de la colț, nu cumva să pierd postul!) Puținul respect de care se ,,bucură” profesorii din partea elevilor se traduce de multe ori prin batjocură, zeflemisire, miștocăreală, atacuri verbale și – uneori – fizice. Elevul de mijloc din ziua de azi (nu vorbesc despre puținii elevi care au bun-simț și vin la școală pentru ca să învețe), elevul mediu, de rând, nu olimpicul, premiantul sau ,,tocilarul”, vine la școală ca la film. Mănâncă popcorn, scuipă semințe și se așteaptă să se distreze copios de prestația fraierul de la catedră, care e pus acolo pentru deliciul publicului școlar. Ei îi observă actorului-profesor de ,,stand up comedy” orice fel de ,,defect”, pe care îl caricaturizează apoi în tușe groase și lipsite de bun simț, câteodată pe la spate, alteori pe față, spre încântarea profesorului ce trebuie să înghită în sec și să se facă că nu aude și nu vede. Fiindcă, dacă se enervează, audiența se bucură și-și dă silința de a-l scoate din minți, pentru sporirea distracției minților luminate din bănci. Dacă le întoarce vorba batjocoritoare, profesorul este acuzat imediat de jignirea elevului și e sancționat aspru. Dacă raportează mai departe, la diriginte sau director, incidentele sau injuriile, riscă inspecții doveditoare și sancțiuni ulterioare. Fiindcă de tot ce se întâmplă într-o școală, întotdeauna, profesorul este de vină! Dacă elevul nu vine la școală, profesorul este de vină, nu a făcut ora destul de atractivă pentru a-l determina pe bietul elev să se trezească dimineața și să ia drumul școlii. Așadar, profesorul riscă sancțiuni. Dacă elevul vine la școală dar nu învață, din nou vina profesorului, că nu îl determină prin măsuri ,,specifice” să învețe, că nu își impune voința, că nu a predat cum trebuie, ș.a.m.d. Din nou, posibile sancțiuni! Dacă elevul vine la școală și înjură profesorul, își bate colegii, scuipă, distruge, urlă în oră și face ca toți dracii, din nou, e vina profesorului că nu știe să se impună, să controleze clasa. Sancțiuni din nou, sancțiuni! Dacă elevul de la țară plonjează nevinovat în haznaua din curte, profesorul este vinovat, dacă îl doare măseaua sau capul, dacă în curtea școlii e soare sau plouă, dacă e zi sau e noapte, dacă găinile vecine curții școlii cotcodăcesc prea tare sau nu se ouă, profesorul e vinovat și trebuie neapărat sancționat!

În învățământul românesc elevul are numai drepturi, iar profesorul numai obligații. Și, cum nu îți poți duce la bună îndeplinire obligațiile fără a te bucura de anumite drepturi care să îți faciliteze exercitarea îndatoririlor, rezultă că elevii au numai drepturi iar profesorii numai vinovățiile de a nu-și putea îndeplini exemplar obligațiile. Am întrebat la un moment dat o doamnă directoare, dacă elevii au atâtea drepturi, inclusiv dreptul de a ne insulta fără a fi exmatriculați (fiindcă nu mai e permisă exmatricularea, sunt obligatorii 10 clase), dreptul de a trece clasa fără să învețe nimic (fiindcă elevul e trecut pe bază de ochi frumoși pentru a nu se descompleta efectivele claselor, și așa reduse), și toate drepturi imaginabile și inimaginabile, cu bun-simț sau lipsite de orice fel de măsură și bun-simț, atunci, totuși, noi, ca profesori, ce drepturi avem? Și răspunsul a fost sec: ,,Voi aveți dreptul de a vă face treaba exemplar, Florine!” Ei bine, pe salariul în miniatură pe care mi-l scuipă pe card școala românească lună de lună, eu renunț a-mi mai exercita acest drept!

Unui profesor i se cere să dea din el totul, pe lângă cele 4-5 ore de la școală se cer nenumărate ore din zi și din noapte de pregătire temeinică a lecțiilor, a evaluărilor, pentru corectarea lucrărilor și întocmirea vastelor și marilor consumatoare de timp maculaturi școlare, planuri de lecții, planificări anuale, semestriale, calendaristice, pe unități de învățare, pe lună și pe soare. Cadrul didactic trebuie să fie zilnic actor pe o scenă, să ofere o prestație în același timp și doctă și atractivă, iar la finalul spectacolului, primește de la spectatori, nu aplauze și ovații, ci priviri arogante și sfidătoare, aplauzele pot fi înlocuite cu bătăi de pumni în bancă iar ovațiile cu înjurături de mamă. Când ajungi acasă, după câteva ore de școală, tumultul clasei îți mai răsună încă câteva ore în urechea minții. Te culci epuizat și auzi reverberate în somn larma și invectivele de peste zi.

Și pentru toate acestea, primești 7-800 de lei pe card și o postură socială ingrată de profesor, pentru care doar cei mai în vârstă, trecuți prin școala comunistă, te mai respectă, restul, mai tineri, te consideră doar un pierde-vară, ce lucrează 18 ore pe săptămâna, iar vara freacă menta, un incapabil ce altceva mai bun nu poate să facă în viață, decât să se dea profesor!

Ei bine, eu pot mai mult de-atât! Refuz să îmi mai irosesc gândirea și talentul cu oameni care nu au nevoie și nu știu să aprecieze munca și eforturile mele de a le lumina mintea! Mâine e examen de titularizare. De 5 ani, în fiecare an mă gândesc să mă las și de fiecare dată continui. De data asta însă nu voi mai merge. Să predea la clasă Boc și Băsescu pe salariile neînsemnate – 25%! Să predea toți miniștrii învățământului postdecembriști, care au distrus acest sistem! Să predea ei după proasta programă ,,care este”, după proastele manuale alternative ,,care nu este”, după legea și regulamentele din învățământ ,,care este tâmpite”, motiv pentru care școala românească scoate – și oameni deștepți, de obicei autodidacți, dar și mulți tâmpiți!

Refuz să mai duc în spate neplătit sistemul public de învățământ, să fac muncă voluntară la școală în folosul unei comunități care nu-i vede folosul și însemnătatea. Învățământul românesc e un sistem ruinat ce scoate minți ruinate… sau tâmpite (după cum spunea ,,intelectualul” nostru președinte ce tocmai a primit un vot de blam de la 7 milioane și-un pic de români). Dar adevărații tâmpiți nu sunt cei scoși de școală, ci aceia care generează sistemul, adevărații tâmpiți sunt cei de la vârf! Peștele de la cap se-mpute iar eu m-am săturat să lucrez într-un pește împuțit! Decât profesor, mai bine…nu!

94 COMENTARII

  1. Din pacate,cele scrise mai sus descriu intr-un mod veridichaosul din sistemul de invatamant romanesc care nu ofera statutul bine meritat al unei persoane care reprezinta pionul principal:profesorul.Acesta,pe langa temeinica pregatire si devotamentul fata de procesul invatarii,reprezinta o carte deschisa si un”luminator de minti” care nu esterasplatit cum se cuvine.Eu,ca eleva in Romania actuala, ma declar profund indatoritoare fata de aceasta meserie care are un rol atat de important pentru societate.Am avut parte de profesori exceptionali care atunci cand vin la ora iti inspira pofta de conoastere,dar sunt extrem de revoltata pe acest sistem in care „non-valorile” sunt apreciate si in care admiratia si respectul pentru dascali aproape ca nu mai exista.
    Eu ma inclin in fata profesorilor ca dumneavoastra cu profund respect si admiratie;totodata tin sa multumesc celor care au contribit pe parcursul anilor de scoala pentru ca eu sa devin eu.
    Inchei prin a face o „invitatie” la pretuirea scolii colegilor mei care considera scoala ca fiind o activitate obligatorie si lipsita de sens,prin spusele lui Seneca cel Tanar „Nu pentru scoala,ci pentru viata invatam…”

    • Si eu sunt proaspata absolventa a liceului, cu un picior in Facultatea de Litere, si eventual o profesoara in devenire. Am avut profesori minunati, care vorba ta Adina, m-au facut sa vreau si sa-mi placa sa invat. De ce la Litere? Pentru ca imi place si vreau; este singurul „job” care mi s-ar potrivi, analizat din toate punctele de vedere (exceptand salariul).
      Adevarul ilustrat aici imi da fiori, si ma face sa bat in retragere si sa ma axez pe altceva, dar nu as avea pe ce. Degeaba ai un loc de munca daca te duci cu sila dimineata la servici, si nu ti se potriveste.

      • Ioana, nu te duce! Daca la finele liceului tu scrii „servici” si pui virgule incalcand reguli elementare se sintaxa, cauta altceva decat Literele, fiindca acolo nu vei invata ceea ce nu ai invatat in 12 ani (nu neaparat cei de scoala, ci lectura din acesti ani te-ar fi ajutat sa deprinzi abilitatile de scriere corecta).

      • Urmeaza-ti visul!Daca inima iti dicteaza sa faci pasul asta,nu mai sta pe ganduri!Cand esti pasionat de ceea ce faci nu mai tii cont de salariu,de neintelegeri,de neplaceri!O faci pentru tine,pentru ca asta simti ca e menirea ta!Fa cu daruire ceea ce-ti place si vei obtine recunostinta!

    • Aplaud initiativa și recunosterea ta, Adina, eu sunt profesoara de geografie(14 ani vechime) si sunt tota de acord cu ce spune domnul profesor, dar aplaud asa cum am mai spus, laudele tale la adresa celor ce te-au invatat si pe care îi respecți aâat de mult.. Din fericire, iubim pe viață meseria asta, mergem cu ea pana la pensie , cu bune, cu rele dar sincer este chiar bataie de joc.

  2. Motto : Quem deii oderunt pedagogum fecerunt

    Foarte bine punctate „inteligentele” masuri pe care mintile luminate de la conducerea invatamantului romanesc le-au promovat in ultimii 22 de ani in sprijinul dezvoltarii sistemului novator de predare si apreciere a educatiei tinerelor generatii !
    Se mai poate adauga si faptul ca s-a ajuns la situatia hilara de a nu mai vedea padurea din cauza copacilor, respectiv la obligatiile profesorilor de a-si intocmi dosare personale cat mai stufoase, cu multitudine de diplome la concursuri scolare la care au participat elevii lor, pe care evident le-au castigat cu brio, dar care din pacate sunt in mare majoritate descarcate de pe internet.
    Valoarea adevarata a elevilor se vede clar in examenele nationale din ultimii ani, in rezultatele la BAC si de ce nu, in facultatile platite unde se intra fara examen si raspunsurile studentilor sunt doar un exercitiu de memorie a raspunsurilor la teste grila de asemenea copiate de pe internet.
    Si pentru ce aceste dosare personale ?
    Pentru a obtine din timp in timp un grad didactic care adauga vreo cativa lei la leafa si poate cu mult „noroc” (pile si relatii adica) o gradatie de merit care sa-ti permita cinci ani de supliment la leafa.(adica sa iei leafa intreaga, asa cum era inainte de „masurile necesare”de austeritate) .
    Dar cu toate astea meseria de dascal a fost si este necesara, niciunul dintre cei care azi au ajuns sa lucreze in domenii de varf si avand functii inalte nu a fost doar autodidact; un inceput si o indrumare in a invata au fost si sunt necesare, chiar daca sistemul ticalosit si politizat la extrem incearca sa distruga viitorul tinerelor generatii. Mi-a placut ideea Mariei Gainaru despre o implicare profunda a mass-mediei spre a se face si aici ceva, este posibil, realitatea celor intamplate recent pe plan politic o demonstreaza !
    Cat despre optiunea personala de a iesi din sistem, nu vreau sa comentez, doar sa remarc ce pacat de anii de studiu intr-un domeniu atat de vast si necesar spre a fi cunoscut cum este limba noastra materna.
    Personal sunt adeptul ideii ca timpul rezolva multe, iar daca oamenii se unesc in jurul unei idei, timpul se poate scurta.
    Felicitari Florin pentru articol, nu dispera, maine va fi mai rau, inainte de a putea fi mai bine !

  3. O radiografie excelenta a sistemului actual de invatamant!
    Dar, ce viitor va avea natia romana daca toti tinerii de acum f. bine pregatiti in acest domeniu, parasesc sistemul si nu numai acesta?
    Parcurgem o societate cand totul este „de consum imediat”, nimeni nu se mai gandeste la perspectiva.Banul primeaza, reprezinta valoare, conditia sociala nu mai este considerata fiind cumparata cu bani. Valorile morale s-au bulversat. Totul se cumpara cu bani dar, ce fel de bani si cum sunt castigati? Uniii trudesc din greu irosindu-si viata pentru foloase materiale de care, nu se stie cat se pot bucura. Altii pentru ascensiuni pe „treptele ierarhiei”, de unde spera sa-si inmulteasca veniturile si acelea castigate prin nu stiu ce mijloace, sfidind adevaratele valori care, umilite, iau drumul „bejaniei”. Nu intotdeauna afara, acestea sunt apreciate la justa valoare si acolo uneori, se lasa umiliti la gandul ca „acei bani ” le vor asigura un trai mai bun. Dar cate privatiuni sau compromisuri! Indirect, am asistat la toate acestea. Si atunci ma intreb, de ce tinerii profesori, cu adevarat „formatoti de oameni, de idealuri si sentimente”,
    sa paraseasca acest sistem -invatamantul, lasind locul unor non valori care, la randul lor, vor forma aceleasi caractere? Si ceilalti, care n-au bani dar au capacitati intelectuale si pt ajunge poteniale valori, ce vor face?
    Oare, sa ne rezumam numani la a exista, a detine bunuri materiale, a manca si a ne imbraca dupa „ultima moda”(si ea este supusa „economiei de piata”), a petrece concedii in cele mai exotice locuri si etravagante hoteluri?
    Cu tristete constat ca a inceput sa piara spiritul din noi!
    Nu vad bine un astfel de viitor!

    • nu ai inteles nimic. omul are perfecta dreptate. suntem priviti ca niste infractori nu suntem apreciati pt cea ce facem in clase la ore, nici de elevi, nici de parinti, nici de guvern. unii uita ca datorita noua au invatat sa scrie si sa citeasca si au ajuns unde au ajuns, iar fara carte ar fi un analfabet. e adevarat ca sunt foarte putini bani castigati ca profesor, dar placerea de a preda dispare in primul rand cand vezi din partea tuturor atata nepasare. cand vezi ca esti considerat un idiot ca vii sa stai in fata elevului sa il inveti ceva….

      • Daca articolul este scris de un adevarat profesor, este trista situatia dar si asa este discutabila problema. In invatamant au ajuns multe nonvalori cu examene luate pe bani si fara sa fie prezenti la cursuri. In alte situatii, profesorii acasa fac cursuri(pe bani buni) iar la scoala fac prezenta. Cei care conduc sistemul cunosc aceasta situatie. Sigur, aceste cazuri au facut sa planeze o impresie generala asupra tuturor profesorilor si asta a dus la disperarea unei mari majoritati de adevarati dascali, sa nu mai poata suporta, sa plece din tara, prestind alte servicii si f. rar sa practice meseria lor. Situatia este dramatica. Aceasta societate este de vina. Si ce va urma?

    • Si pentru cine sa te sacrifici? Omul are viata lui, nu a studiat atat de mult pentru a deveni calugar si a se supune la tot felul de umilinte. Cred ca ar trebui urmat si de altii, pana cand cineva, sau poate toti, vor intelege ca abuzurile politice trebuie limitate prin lege! Altfel, ierarhia valorilor va fi, tot mai mult, o caricatura.

  4. Profesorii de la scoala isi dau demisia si devin exclusiv profesori de meditatii, in invatamantul „subteran”! Guvernul incurajeaza asta!

    • Nu este adevarat. Vi se pare, din afara. Daca aveti exemple, contraziceti-ma! Cine pleaca de la catedra pierde credibilitatea si contactele. Ar fi posibil doar la limbile straine, mai ales care nu se fac in scoala.

  5. Inca o parte a economiei administrata de Stat care nu functioneaza? Ce surpriza. Elevii ies fara educatie, profesorii sunt prost platiti si maltratati de birocratia interioara.
    Exista o solutie, una adulta. Privatizarea sistemului de invatamant. Vrei educatie? Hai si cumpar-o. Detaliile se rezolva intre parinti si profesori, fara itnerventii de sus.
    Cati profesori sunt gata sa accepte asta?

    • Cred ca multi iar cei buni care au plecat se vor intoarce la catedra. Habar nu am avut ce se intampla in invatamantul din USA pana nu am ajuns aici. Si nu degeaba e a treia tara dupa CANADA si CORREA DE SUD, parca.

    • Ar fi o solutie daca in Romania ar exista o eonomie care sa le permita oamenilor sa plateasca pentru educarea copiilor lor. Dar … vedem cu ochiul liber (sau cu ochelarii impusi de lungile, nesfarsitele ore de lectura prin care am devenit porofesori) ca nu nici scolile de stat nu prea mai au elevi daca nu sunt atrasi cu programele sociale si cu alocatia de stat.
      Sau nu am inteles eu bine ce inseamna, in acceptia dv., privatizarea invatamantului?

  6. Intr o situatie asemanatoare sunt si eu.anul trecut am stat in somaj pentru ca alte persoane cu mai multe pile si relati au putut sa ocupe un post iar eu nu.sistemul este asa de prost gandit incat un profesor care termina o facultate de stat la zi in anii 2000 este pe aceeasi treapta cu unul care a terminat anul trecut o facultate la frecventa redusa.poate sunt printre ei si absolventi care au invatat insa marea parte sunt oameni care au vrut sa si adauge in cv inca o diploma dand doar niste examene tip grila,nefrecventand zilnic cursurile si platind o taxa care conteaza cel mai mult.nu contest ceea ce spui tu,faptul ca unii elevi ne iau in deradere insa printre noi se afla si colegi care nu ne fac cinste,care vin si mananca seminte impreuna cu elevii la clasa,vorbesc despre moda si mondenitati,despre cluburi si ,culmea,mai sunt si titulari.anul acesta am refuzat sa mai merg la examenul de titularizare din 2 motive:pe specialitatea mea nu erau posturi titularizabile si nu mi se parea normal sa dau un examen cu aceeasi dificultate ca cel de titularizare atata timp cat postul este viabil 1 an si cel mai tare motiv este ca am fost informata ca pentru a se titulariza persoane din judetul meu au dat spaga 4000 de euro iar pentru suplinire se cerea 1000.cum poti sa particip la un astfel de examen in care stiu sigur ca cel care scrie si invata nu are loc de cei care dau bani si maine vin si se bat cu pumnii in piept ca sunt titulari si mananca seminte cu elevii?mult noroc celor care au dat si asteapta maine rezultatele!

    • Cateva precizari: multi dintre dascali ma refer la educatoare si invatatori si-au completat studiile dupa 1990 si nu cred ca nu au invatat mai ales ca au o experienta in spate iar facultatea nu te invata ceea ce tu ai acumulat ca dascal. Eu personal am terminat un liceu pedagogic in 1972 cu 9,33 iar dupa revolutie am facut facultate si masterat , cu 9,72 si cu 10 am fost la cursuri mai mult ca cei tineri si am invatat .Multe colege au avut rezultate foarte frumoase.Iar in ceea ce priveste concursul, am avut f multe , am invatat si le-am luat….asa ca nu cred ca sunteti indreptatita sa va dati cu parerea…

  7. D-le PDL-ist Mihai Adrian,interventia dv este cat se poate de inoportuna. Din cauza unora ca dv este aceasta tara atat de jalnica.
    Iar pentru d-l profesor: va felicit pentru articol si alegerea de a parasi invatamantul! Va doresc mult succes in orice alta activitate! Va admir curajul, puterea de a spune lucrurilor pe nume si talentul de a exprima nu doar propriile pareri,dar si parerile celorlalti colegi (sau,din fericire pt dv,fosti colegi) de breasla.

  8. ma intreb cand o sa am si eu curajul de a parasi un sistem care mi-a oferit prea putine satisfactii… oricum nu mai rezist mult.

  9. M-am pensionat la sfarsitul anului scolar. Nu am niciun regret, ultimul an a fost tare complicat, iar ce-i asteapta pe tinerii dascali nu e nici pe departe incantator. Dipret si umilinta, de asta am avut parte in ultimii ani, indiferent de competentele avute si de rezultatele obtinute la E.N., de ex anul acesta, cea mai mica nota, 7,20. Cui ii pasa?

  10. Ce ati expus aici reprezinta situatia postului din invatamantul european. In Anglia e cu mult mai rau, profesorul este chiar la discretia elevului. SIngura problema este doar salarizarea. Daca ar fi 1600 lei salariul de start-up, am discuta altfel. IN rest, ca sa fii prof trebuie sa iti placa sa fii in tumultul respectiv, descris excelent.

    • Hai mai Mihai.. si ne spui si noua mai exact ce inseamna cu ” mult mai rau” fiind la ”discretia elevului”?? Mai suntem unii care cunoastem si sistemul educational din UK.Hai sa nu exageram! In Anglia profesorul e”prestator de servicii” iar elevul e beneficiarul pt simplu fapt ca acolo parintii platesc scoala iar profesorul este platit de catre scoala nu de catre stat, asa ca e si normal sa fie la ”discretia” elevilor iar daca parintii sunt nemultumiti de prestatia ta ca profesor pa si pusi!nu esti intepenit pe scaunul de la catedra ca titular.

    • Adica vrei sa spui ca elevul face programul si programa iar profesorul esteinvitat de elev cand are chef sa invete ceva? Eu am fost intotdeauna de parere ca odata ce ai ales benevol o scoala , esti obligat sa respecti programul, programa si regulamentul acscolii. Nu te ia nimeni cu forta sa urmezi cursurile unei scoli (dupa ce ai trecut de treptele obligatorii)dar odata ce ai ales, te supui. Problema e ca noi avem programe si continuturi foarte stufoase si, de multe ori, inutile sau , ca sa fiu mai blanda, nu neaparat necesare.

      • Stufoase, poate! Dar oare de ce ne cheama americanii la ei, pentru ca nu mai au oameni pregatiti in domenii de varf? De ce angajatorii din Canada si din S.U.A ii prefera pe romani? Pentru ca scoala romaneasca este de proasta calitate? E doar o diversiune de genul”Dezbina si stapaneste!” Si e mai usor cu cei prosti si multi. Stie si basescu si clica lui acest lucru. Cred si eu ca nu va convine sa recunoasteti ca ti facut tara asta praf si pulbere cu asa-zisele bune intentii. Mai multa birocratie si foarte multe masuri inutile, absurde, care aduc bani prin programe europene.

        • Imi pare rau ca sunt nevoita sa contrazic parerea general impartasita despre „calitatea educatiei romanesti” demonstrata exclusiv prin varfurile angajate de mari companii – acesta nu este un argument, deoarece la un „varf” romanesc, aceeasi companie angajeaza in acelasi timp 25 – 30 de „varfuri” locale. Ni se pare noua ca doar romanii au succes, deoarece nu sunt publice si restul angajarilor … si oricum, ai „nostri” au parte si de publicitate locala.
          Am avut elevi care lucreaza in prezent la mari companii internationale sau in universitati de renume. Si aceasta este statistica lor. Eu am lucrat intr-o scola internationala in Germania, acum m-am mutat in Anglia. Au fost si alti romani la interviuri pentru posturi libere in scoala si nu a intrebat nimeni despre calitatea sistemului educational, ci despre legalitatea diplomelor – deoarece nu esti angajat pentru renumele unui sistem, ci pentru cum te prezinti la probe, interviu si teste.
          Sper ca acest comentariu va poate ajuta sa priviti educatia nu din interior, ci prin efectele produse asupra majoritatii participantilor.

  11. Mult mai bine, NU!Profesorul e de vina de toate,inclusiv de faptul ca parintele trimite de acasa un dobitoc pe care profesorul ar trebui sa-l „returneze” geniu!

    • Da! Si tu trebuie sa dormi in scoala ca sa scoti bici din… stim noi ce! Alte categorii profesionale sunt platite pentru orele suplimentare. La noi se tot adauga la sarcini, in fisa aia a postului. Dar pana cand? Ideile domnului presedinte ca el munceste (prost, dupa cum se vede), iar noi stam patru ore la scoala, sunt ideile unui individ care nu a prea dat pe la scoala si nu stie cum este munca la catedra.

  12. ar fi bine daca toti profesorii si-ar da demisia. sa vezi atunci haos; dar unii nu au curaj, altii iubesc prea mult ceea ce fac, altii au inceput sa ofere ceea ce primisc:nepasare. si eu am spus game over de anul acesta;

    • Subscriu! Dar sunt si membri de partid. Si atunci? Nu demisia e solutia. Trebuie distrusa mafia politica si puterea absoluta a incompetentilor!

  13. Esenta articolului: „În învățământul românesc elevul are numai drepturi, iar profesorul numai obligații.” De aici ar trebui sa porneasca orice analiza pertinenta precum si orice tentativa de a reda invatamantului romanesc prestanta si rolul social necesar.

    • Corect! Si niste initiative legislative care sa limiteze accesul politicului si al presei in probleme profesionale. Presa si cei din spatele ie au facut un balci „you tube” din problemele scolii, culpabilizand profesorii de lipsurile grave ale legislatiei. Ce putere are un profesor? e politist cumva? Sunt aspecte care ar trebui sa faca obiectul unor dosare penale, nu sa fie silit profesorul sa devina politist. Poate ar trebui sa ne antrenam la arte martiale pentru a potoli elevii violenti si pe parintii lor. Munca intelectuala nici nu mai conteaza! Conteaza numai bataile filmate de niste elevi in pauze. Pai atunci sa fim platiti pentru protectie si paza!

  14. Felicitari colega pentru curajul dat.
    Noi restu suntem niste fraieri.
    Din pacate acesta este adevarul.
    Noi mai rabdam, dar nu stiu pana cand.
    E stres mare in invatamant. Nu se merita.
    prof. Andrei

  15. Mon cher,
    Eu am gasit antidotul de mai mult timp: proiecte europene, burse, stagii. Muncesc pe branci, dar am satisfactia ca doua luni si jumatate pe an sunt plecat in Europa.Scoala ma asteapta. Primavara, vara, toamna. Au vrut sa ma impiedice, dar…nu tine cand esti pe picioale tale. In Europa am colegi ca ma stimeaza, ma pretuiesc, uneori sunt uimiti ca le cunosc tara mai bine decat ei.Ma asculta cu atentie cand le servesc lucruri minunate despre tara mea, ca …are! Elevii se bucura cand ma reintorc (de fiecare data!)si le povestesc experienta traita. Atunci mai auzi pe cate unul: „e bine sa stii o limba straina…”. Se bucura acesti elevi si de experientele lor alaturi de mine, pentru ca i-au cu mine cat mai multi cu putinta. daca la inceput plecam singur in urma unei invitatii, a unei burse guvernamentale sau europene, a unui stagiu, acum plecam in grup: de la 7 la 12. Si toti sunt fericiti. Sa stai pe Coasta de Azur, la Cannes, la Nisa, la Monte Carlo (nu sunt miliardar!, pe Coasta Salbatica a Atlanticului, la Piriac sur Mer, Pornic, Guerande, La Baule s.a., la marea Manecii, Cherbourg, Tourlaville, Granville, sau la Lyon, la Paris, La Limoges, la Strasbourg, la Besancon, Bourg en Bresse, adica in sudul, centrul, vestul, estul si nordul Frantei sau al Europei, de exemplu, iti umple inima de bucurie. Sa va mai spun de Bruxelles, de Rotterdam, Amsterdam, Koln, Lille sau de Zagreb, Skopje, Sofia…? Si de aici vii cu un aer nou.Cu siguranta. Sunt oameni minunati in Balcani!
    Ce zic prin asta!? Aveti dreptate, suntem desconsiderati,marginalizati, „mal” tratati, dar ne putem ridica singuri,ne putem impune regeste, fara ajutorul celor din „cap”. Le putem arata ca suntem deasupra tuturor celor care ne ignora, ne sfideaza sau incearca sa ne batjocoreasca. Nu va lasati ignorati! Nu va lasati sfidati! Determinatii pe toti sa va asculte cu gura cascata. Asta le fac eu: ii umilesc si ei accepta! Ei sunt cei care ma cauta, ei sunt cei care vor sa intre intr-un proiect, ei sunt cei care imi cer sfatul…nu sunt eu acela. I-am uitat demult, inspectori, directori, ministri…pa!pa!
    prof.nfp

    • Si orele cine vi le face? Credeti ca rezultatele la clasa nu mai contează? Depinde ce predaţi, dar nu poate deveni regulă.Dacă 3-4, nu zic 5-10 cadre didactice din şcoală ar proceda aşa, unde s-ar ajunge?

      • Maria,

        Am rezultate excelente la clasa. Elevii mei sunt la bilingv la cele mai bune licee din oras. Dorinta lor de a invata limba franceza se trage mai mult din proiecte, dar si din talentul profesorului lor. Cine invata si ia note mari este poftit sa aplice intr-un proiect. Crezi ca trebuie sa intepenesti la catedra ca sa ai rezultate bune? Cred ca ai auzit de predarea prin proiect. Eu am extrapolat.Si iese al naibi bine!
        Cat despre regula, este chiar regula. Anul trecut am fost 12. Acum ne-am intors de la Marea Manecii, vreo OPT. Anul viitor este programata Spania (Jaca, la poale de Pirinei), tot OPT. Alti OPT. Limba de comunicare este franceza.Intre timp, a aparut Cote d’Ivoire, cu unii mai maricei.Te incumeti? Cote d’Ivoire si Burkina Faso.
        Cat despre 3-4 sau 5-10 cd care ar prtoceda ca mine, ar fi excelent: am muta scoala romaneasca in Franta.E super acolo! Au de toate, iar cu daruirea noastra i-am face… chou. Am coordonat stagiul a 25 de profesori stagiari francezi in Pitesti si erau incantati de scoala romaneasca. doar salariile i-au gonit, altfel, ramaneau aici.
        Timp de 2 ani consecutiv am fost in aceeasi clasa elevi francezi si romani, la Nantes. Si acum isi aduc aminte acesti adolescenti. Ma opresc….
        Multumesc pentru comentariu, si te rog sa-l folosesti pe TU, daca revii.
        Cu bine,
        nfp

        • Si eu multumesc pentru raspuns. Inteleg acum faptul ca ai rezultate si ca proiectele sunt eficiente. La limba romana, obiect de examen, nu se poate lipsi, nici elevi, nici profesori…timpul, programa ptr E.N., competentele de asigurat, necesita prezenta tuturor la toate orele+ore de pregatire suplimentara. Aceasta era problema mea… Mult succes mai departe si sa speram ca se va schimba ceva si la alte obiecte – modul de evaluare, admiterea la licee. Vacanta placuta!

      • Cu siguranta, domnul nu preda limba romana, pentru ca ar fi stiut sa scrie corect ”iau cu mine”, nu ”i-au”, iar orele-nu putine in care dumnealui se plimba cu proiectele prin strainatate sunt pierdute…”pa!pa!”, ca n-o fi fraier sa plateasca inlocuitor! Cam asa e , dragilor, din pacate, asa suntem multi umiliti, de cei ce au coatele foarte ascutite…”Bravo”, domnule coleg!

    • Florentin, felicitări, nu avem ce spune ! Și da, ai dreptate, dacă ești „pe picioarele tale”, nu are nimeni ce să-ți facă. Dar, totuși, nu vedem, de fapt nu înțelegem, cum reușești tu să fii atât de pregătit pe această latură a proiectelor europene, burselor, stagiilor și, mai ales, cum reușești să înveți pe alții limba franceză când nu stăpânești în totalitate limba română. În plus, Maria are dreptate, dar degeaba pentru că tu ai rezultate excelente la clasă, iar elevii tăi sunt la cele mai bune licee din oraș. Să-mi fie cu iertare, dar cunosc și eu coleg de breaslă care semnează în condică George Cojbuc …

    • Da, stagiile sunt foarte bune si iti deschid orizonturile. Am participat si eu si m-am intors in tara cu multe idei bune.Dar spuneti-mi ce se intampla cand inspectoratul isi bate joc de tine, cand in locul tau trimit alt om la detasare, desi scoala te vrea. Spuneti-mi unde mai incape optimismul cand am muncit pe branci ca sa devin titular si in ciuda acestui statut inspectoratul se uita la tine ca la un pres. Optimismul e inlocuit de stres, nervi si sentimentul infrangerii. Oamenii buni sunt inlocuiti de lichele ajunse prin interventia nu stiu cui. Pana cand nu va fi starpit acest mecanism si vom fi condusi de inapti invatamantul va involua mereu.

    • Am 29 de ani de invatamant, daca nu reuseam sa „urc” ierarhic ,era vai de capul meu la catedra..NU mai suport umilinta elevilor si parintilor!
      Aveti dreptate in TOT ce ati scris in articol! Cine nu ne crede sa vina in locul nostru si sa supravietuiasca! banii sunt cea mai mare problema! si atitutdinea dnilor elevi!!
      Cu Proiectele europene sunt intru totul de acord! si eu am reusit sa mai ies din sistem astfel, sa ma plimb, sa cunosc oameni deosebiti si sa ma echilibrez financiar datorita lor.
      Va indemn sa incercati! In rest, curaj, dragi colegi! a venit un nou an cu aceleasi vechi probleme!

    • Florentine, se vede ca stai mai mult prin cele strainataturi: ai cam uitat limba romana! Scrii cam ca o cizma…ma rog…ca un hexagon, ca tot iti place Franta! Bine ca nu predai limba romana, desi, daca nu stii sa scrii romaneste, ma indoiesc maxim de faptul ca franceza ai sti-o mai bine!

  16. Domnul profesor a facut o descriere destul de clara si reala a sistemului de invatamant actual. In Finlanda, profesorii sunt foarte bine retribuiti si respectati, este o competitie de 40-50 de persoane pentru ocuparea unui loc, invatamantul este de stat, iar disciplina este la loc de cinste. De aceea si rezultatele sunt foarte bune. Vedeti in Japonia ce disciplina este in randul elevilor si cat de strictete este! Am dat exemplu de 2 tari care au invamant de stat, au ordine si rezultatele sunt pe masura. La noi se spune ca scoala scoate tampiti si e haos total in toate domeniile.

      • Cu ironii din astea ne tine si marinarul sef. Cat mai toleram toti incompetentii? Fata are dreptate. Sa plece unde este bine pentru ea.

        • Sunt ironic mai ales la adresa unor oameni care au pretentia ca au studiat limba romana, dar se exprima precum un elev de clasa a II-a. Comparatia cu marinarul este total eronata. Cum este cineva mai acid in exprimare, il comparam cu Basescu ? Nu am zis ca nu are dreptate. Otilia poate pleca unde doreste. Pana la urma, nu o obliga nimeni sa intre in invatamant.

  17. Iubitii mei colegi tineri, va urmaresc intotdeauna cu foarte mult interes si in calitatea unui dascal care a slujit scoala peste 37 de ani, cu toata daruirea si pasiunea, va indemn sa fiti optimisti, entuziasti ca-n prima zi de munca. Este adevarat ca rasplata materiala a eforturilor noastre este foarte mica, dar satisfactia, bucuria unui „multumesc”, bucuria unei imbratisari calduroase la „revederi” si in alte momente, intrec toate bogatiile din lume. Despre guvernanti si toti cei care vremelnic ne conduc, ce sa mai spun ! Dupa unii mai bine n-am mai fi! Si, totusi noi ne incapatanam sa supravietuim si sa educam copii acestui neam atat de oropsit. Va indemn sa va creati zilnic motive de „lupta”. Cei mai multi copii va vor urma si impreuna veti fi invingatori.
    Va doresc mult succes si reusita pe toate planurile.
    Cu aleasa consideratie.
    Prof. Anusca-Doglan Elena
    Colegiul Economic „Anghel Rugina- Palatul Copiilor Vaslui

    • Romantica ai fost si asa ai ramas. Nu toti au pasiunea si daruirea ta, dar mai ales, putini mai sunt dispusi la sacrificiile pe care le-a facut generatia noastra pentru a rezista inainte de ’89 si pentru a se adapta dupa, ramanand mereu profesionisti, receptivi si implicati. Tu esti un exemplu, dar cati te urmeaza? Mariana Carlescu-eliberata din invatamant in 25 iunie. 😉

    • Draga doamna, intr-adevar acele gesturi despre care vorbiti dumneavoastra produc o satisfactie si o bucurie enorma, dar tin numai pana in momentul in care ma intorc de la scoala si-mi dau seama ca maine e ziua in care trebuie sa-mi platesc chiria pentru care nu am niciun ban…Iar atunci cand traiesti singur, fara sot sau familie, singura solutie sunt doar datoriile care se tot aduna… Nu vreau bani de nu stiu ce haine, concedii sau calatorii. Vreau bani de chirie, cheltuieli, mancare si sa mai ramana ceva de buzunar pentru a iesi din cand in cand cu prietenii la o cafea sau pentru a-mi cumpara din magazinele din second-hand cateva haine care imi plac (oricum nu am mai intrat de foarte multi ani in alte magazine de imbracaminte inafara de second-uri, dar nici nu-mi doresc). Si inca o suma micuta de bani pentru cand am nevoie sa merg la dentist. ATAT IMI DORESC!

  18. sunt destul de multe lucruri ok in articol, dar si unele care nu cred ca-s neaparat adevarate. chiar ma gandeam zilele astea, cand imi zicea cineva de rezultatele de la titularizare, ca cea mai buna solutie ca in anii urmatori sa fie rezultate mai bune/sa participe oameni mai competenti/sa se pregateasca mai bine participantii ar fi sa se mareasca salariile pentru incepatori. la ce salarii sunt acum, cine sa mai aiba vreo motivatie sa devina prof?

    pe de alta parte, nu sunt de acord cu afirmatia ca elevii ar avea numai drepturi si profii numai obligatii. cand eram in scoala stiu ca as fi vrut sa am dreptul sa-mi aleg ore care erau ‘optionale’, sau dreptul (daca pot sa-i spun asa) de a nu avea profi incompetenti la unele materii care m-ar fi interesat/mi-ar fi folosit mai tarziu. e adevarat ca se sparg o multime de oale in capul profesorilor, dar nu cred ca elevii (sau poate doar o anumita categorie de elevi) sunt atat de favorizati de sistemul actual de educatie.

    • Elevii au profesorii pe care ii merita! Si vor fi tot mai putini profesori de la care sa inveti ceva. Pentru ca nu au timp sa mai si invete elevii. Atatea hartii si atata balci!

  19. acum cca 2 ani presedintele suspendat zbiera la tv ca profesorii lucreaza doar 10-12 h/saptamana,
    habar nu are ce inseamna cu adevarat muca de profesor…
    intrebare totusi: daca elevul vine la scoala doar de forma, de profesorul nu il lasa repetent ?
    or fi obligatorii 8 clase, dar nu trebuie sa le termini la 14 ani…

  20. Da,problemele sunt reale si din pacate nu doar in sistemul de invatamant.Dar in acest sistem pe linga”multi veniti,putini chemati”mai sunt si cei care merg la castig pe usa din dos(meditatii)care nu sunt deloc deranjati de proasta functionare a sist.,ba dimpotriva,iar o alta mare categorie e cea care spune(asta e, asa au hotarat cei de sus).Cred ca dupa 22 de ani Romanii,incepand cu cei mai educati dintre ei,ar trebui sa indrepte spinarea si sa le spuna politicienilor ca ei sunt alesi sa reprezinte interesele tuturor si nu doar a unor grupuri care nu mai stiu de prea multa vreme ce inseamna respect pentru profesii ca acestea in care care pleaca de la un salariu umilitor.E momentul sa va implicati in a va castiga respectul.In viata nimic nu vine de la sine

  21. Pacat, doamnelor si domnilor,

    Pacat de engleza pe care o stiti si nu o folositi.

    Deschideti paginile forurilor tutelare din SUA (Canada, Marea Britanie etc.) si veti regasi acolo … sistemul „romanesc” actual.

    Asa veti intelege, in sfarsit, ce v-a lovit. Ati fost degeaba in viata in secolul XX, nu ati inteles nimic din evenimentele traite.

    Va dau doua fire de urmat:

    http://www.winnipegfreepress.com/opinion/westview/raise-the-lowered-bar-for-math-151493215.html

    http://www.wisemath.org/

    Naivitatea costa scump. Democratie ati vrut, democratie ati gasit. Daca nu va vine a crede, vedeti ce e pe la altii, mai „mari”.

  22. am citit de 2 ori acest articol. sunt punctate anumite probleme ale sistemului de invatamnt romanesc. dar, totusi, nu pot trece cu vederea ca cel care a scris acest articol este absolvent de limba romana si face greseli intr-un articol care, se presupune, ar trebui sa fie corectat inainte, nu pot sa nu observ ca se amesteca prea mult politicul si opiniile personale cu alte chestiuni. chiar nu ma intereseaza cine din politica a zis si ce a zis si ce a facut. nu este totul legat numai de bani. angajati-va la scoli particulare, sa vedeti acolo cum e. sa vedeti acolo cum esti calcat in picioare si cum zbori daca i se pare elevului sau parintelui (care plateste taxe usturatoare, dar pentru asta are un tupeu fantastic), ca ceva nu e in regula cu tine ca profesor. sa vedeti acolo cum, pentru 18 milioane pe luna, stai zi lumina si faci de toate, ai program fix, nu mai incape vorba sa dai o meditatie, sa poti sa te invoiesti daca ai copilul bolnav etc….esti ca la patron si patronul dispune de tine cum vrea. nu va place la stat, fugiti la particular. eu una am renuntat, desi m-am intors la salriul asta mizer. nu e totul doar salariul. e pasiunea si eu una n-am avut probleme pana acum cu elevii, desi predau muzica…daca stii cum sa-i iei, ce sa le spui, cum sa-i respecti, te respecta si ei. ce dai, primesti. nu spun ca nu sunt uscaturi, peste tot e asa. dar facand o comparatie cu ceea ce e la privat-ah, am uitat sa va spun ca la privat vi se impune si o anumita tinuta vestimentara, nu mai poti veni tu cu ce vrei, oricat de decent ar fi…-la stat e mai bine.cine vrea in invatamant, stie de la inceput in ce se baga. si la privat e hartogaraie peste poate, ctalog pe calculator, sedinte cu parintii, daca se intampla absolut orice cu un copil, e vai de tine, tr sa anunti imediat, parintii au niste aere de nu le ajungi cu prajina la nas, au venit la sedinte cu psihologul personal dupe ei si multe altele….in loc sa ne plangem, ar trebui sa facem ceva.am ajuns un popor de plangaciosi, zau asa. e o vorba”omul sfinteste locul”. sa-i dam batai si sa lasam plangerile, ca nu ne ajuta la nimic. daca avem sanatate, avem de toate.
    ganduri bune tuturor.

  23. Eu am ajuns a privi din altă perspectivă actul didactic, anume ca jertfă cotidiană.
    Nu pretind să mă fac înțeles de toată lumea și-mi dau seama că nu pot să conving pe cei care au alte preocupări în afara celor didactice; doar cu profesorii de vocație aș putea rezona.
    În altă ordine de idei, dacă toți am gîndi ca semnatarul acestui articol, renunțînd la profesie, sistemul ar intra în colaps. Aici e, în ultimă analiză, o chestiune de responsabilitate civic-patriotică. Totodată, nu-i de vină elevul că societatea e din ce în ce mai prost guvernată iar salarizarea din învățămînt e (foarte) proastă.
    În fine, a nu ceda în fața greutăților poate fi considerată o provocare pentru un tînăr! Directori ca aceia pe care-i evocă autorul pot fi ușor puși la punct recurgînd la deontologie. Legislația în vigoare protejează insuficient pe oamenii de la catedră, e adevărat; dar prin abnegație, curaj și umor se pot învinge atît lacunele cu pricina, cît și bădărănia, birocrația etc. Doar cu… sărăcia lupta ar putea fi pierdută și atunci vă dau dreptate să renunțați la catedră. Vă urez succes în noua meserie, așadar!

    • Bla, bla, blahhh… Valeu, ce de „destepti” p-aci si ce de sfaturi „înțelegere”… Iarna nu-i ca vara,breeee… :))

  24. Se pare că acest articol a stârnit un oarecare interes şi poate fi analizat din numeroase perspective: la prima vista sau la o analiză exhaustivă. La prima vista le-aş numi pe cele subiective şi pe cele din punct de vedere gramatical, al conţinutului logic, al formei lingvistice cât şi al impactului pe care-l produce asupra celor avizaţi şi aparţinând sistemului sau, a celor neavizaţi şi mai puţin intreresaţi de sistemul educaţional din România.
    Analiza exhaustivă poate fi restrânsă sau mai amplă, cuprinzătoare şi care ar putea aparţine experţilor pe felii dacă vreţi, sau globală la care să participe cadre didacticecare şi-au desfăşurat activitatea în regimul comunist dar şi tinerii profesori, directori şi cadre didactice cunoscîtoare şi a altor sisteme de învăţământ exemplu, US, UK, FRANŢA, ŢĂRILE NORDICE ETC.
    Aşadar provoc dascălii pentru că se numără printre experţi să încercăm să fim analitici şi critici în acelaşi timp dar să dăm şi să acceptăm dreptul la opinie să încercîm cu toţii să analizăm acest articol din aceste perspective.Ce părere aveţi? Cine are curajul? Cine se încumetă? Cine răspunde acestei provocări?

  25. Dragi colegi ,eu fac bilantul anilor daruiti generatiilor de copii,am gustul amar al recompensei care ma duce in pragul disperarii -PENSIA (1201 lei,net 1140)dupa 38 ani….Am fost mai mult Director,Gradatie de merit,Profesor…Am trait daruindu-ma profesiei ,VOCATIE era numele meu,dar nu traiesc numai din amintiri sunt ancorata in prezent. Cu multa consideratie, va urez :AN SCOLAR CU SANATATE!!!!!

  26. Stimată colegă,
    şi eu sunt în aceeaşi situaţie.După 39 ani de învăţământ din care 18 ca director am o pensie de 12.370 RON net. Părerea mea e că au calculat la ordin pensiile noastre, în sensul că să ni se dea ATÂT şi nimic mai mult.Asa încât cred că trebuie să-i dăm în judecată.Colegii nostri care s-au pensionat în 2010 au mai mult cu 500 RON.

  27. CE BINE CA AM PLECAT DIN TARA ACUM APROAPE 11 ANI…AM AVUT MOMENTE CAND IMI REPROSAM,GANDING CU NOSTALGIE LA ANII PETRECUTI LA CATEDRA,DAR,CITIND ACEST ARTICOL VAD CE AS FI TRAIT!

  28. Florentin,
    ma intreb cum aplici tu pentru proiecte europene si cum ai rezultate cu elevii cand tu nu stapanesti prea bine ,,scrierea”limbii romane….sa inteleg ca franceza e mai usoara ca romana???? Sau parintii sunt cei care completeaza tona de formulare pentru bursele cu care te lauzi????

  29. Pasiune, Daruire, Vocatie, etc. sunt cuvinte care nu-mi mai aduc satisfactie, multumire, implinire. Lehamite este cel care le-a luat incet, incet locul si cu care eu nu pot convietui. Dupa 36 de cariera didactica am ales sa raspund unei mari provocari: aceea de a inlocui activitatea la catedra cu o alta care sa-mi umple din nou sufletul. Vreau sa raman vie. Felicitari, Florine. Ai ales sa-ti fie bine. Daca tu nu o faci, altul….nici atat. Mult succes pe viitor!

  30. Cunosc bine, poate prea bine, invatamantul (matematic) romanesc.Adevarul ,pentru matematica, este undeva la mijloc.Cel putin jumatate dintre profesori sunt atat de putin DASCALI, incat n-ar avea ce cauta intrun sistem de invatamant normal.Cel mai mult le lipsesc: puterea de a da exemplul propriu ,interesul(dragostea) pentru disciplina predata. Cat despre elevi ei sunt produsele EDUCATIEI(!?) date de noi toti, ministri din ce in ce mai natangi si intodeauna neputinciosi,inspectori scolari careau un singur scop si ala politic,ca prin minciuna, servilism, sa tina capacul de pe puturosul cazanul cu rahat al invatamantului, parinti care nu pot fi un exemplu prin ceea ce gandesc si fac,profesori care nu stiu ca meseria de dascal este vocationala si nu pot mai mult.
    Am sa va dau tuturor care ati comentat, cele scrise de autorul articolului , spre dreapta si cinstita „intelegere”, doua exemple.
    1.In anul 2004 ,cu acordul invatatoarelor, a parintilor si cu ajutorul specialistilor s-a apreciat I.Q a peste 400 de elevi proapat intrati in clasa I si apoi, in 2008,IQ-ul la iesira lor din ciclul primar. Si acum atentie:
    – PESTE 75% dintre cei testati au avut IQ-ul la parasirea ciclului primar inferior celui la intrarea in ciclu!!!.Rezultatul il stie de pe atunci Ministerul autointitulat al Educatiei(!?). Cum a rectionat? A dat afara inspectoarea care raspundea de scolile in care s-a facut testarea.
    2. In anul 2013(luna octombrie)s-a propus, la cate 200 de elevi din clasele a II-a si a IV-a, spre rezolvare o aceiasi problema:
    Am un borcan in care ,am verificat, incape continutul a 8 cani cu apa. Cineva a turnat, in borcan, continutul a 6 cani si eu mai torn continutul a 3 cani. Continutul a cate cani se afla in borcan?
    Din nou mare atentie!
    – 80% dintre elevii , clasei I au raspuns 8 cani, deoarece atatea incap in borcan,
    – 75% dintre elevii clasei a IV- a, deci cu 2 ani de scoala romaneasca in plus efectuati, au raspuns: 9 cani, deoarece 6 + 3 = 9 !?
    .Rezultatul testarii a fost comunicat TUTUROR celor care se pretind in legatura(am evitat cuvantul responsabili) cu scoala si iau bani(multi) pentru aceasta pretinsa legatura,inca din luna noiembrie 2013 si nicio luare de pozitie, nicio actiune nu le-a miscat fundurile ministeriale, senatoriale, sindicale etc.
    Ramane ca dumnavoastra sa va asemanati cu olteanul din piata Obor care striga: Acolo unde ceilalti privesc, eu vad, acolo unde unii vad, eu inteleg.

  31. Sunt timpurile cele mai grele, sunt timpurile cele mai bune!
    Motivatia extrinseca face loc motivatiei intrinsece. Asa se purifica valorile. Cei care voiesc sa invete, aceia vor invata oricum. „Cei ce nu ard dezlantuiti”… „in flacarile”… vietii… „se destrama.” Asa se naste Romania de maine, asa se caleste otelul!

  32. Da, sunt putini oameni cu adevarat pasionati de meserie. Ei nu-si pot face treaba din cauza celor care au renuntat. Si totusi, secretul adaptarii in aceasta meserie este sa nu-ti pui mintea cu cine nu trebuie. Sa vezi care este nivelul, sa intelegi cu adevarat cum stau lucrurile intr-o scoala, sa nu atragi atentia asupra ta. Daca vezi ca elevii nu sunt interesati, sa-i lasi in pace, faci si tu ce poti, dar in limitele lor (altfel vei avea probleme).Pe scurt, in teren trebuie sa lucrezi diferentiat. Cu golanii nu trebuie sa ai de-a face, cu elevii buni lucrezi separat si poti avea satisfactii. Numai bine

  33. Dragii mei colegi actuali si viitori,
    Este adevarat si trist ceea ce s-a postat…Daca Dumnezeu vrea voi implini 50 de ani.Jumatate din varsta am ,,investit-o,, in invatamantul romanesc ,,de masa,,. Multi dintre noi isi fac meseria cu daruire lucrand diferentiat (cum sugera cineva ), cumparand creioane si caiete celor caare veneau doar sa-si primeasca ,,laptele si cornul,,…Banii sunt putini desi multa lume considera ca ,,stam degeaba pe scaun,, si nu producem precum brutariile, combinatele, etc.Invatamantul romanesc se duce de rapa din cauza proastei gestionari a resurselor de tot felul, inclusiv legislatie. Nu voi repetaa ceea ce s-a spus deja, dar voi adauga: daca aveti sansa plecarii spre ceva mai bun nu stati pe ganduri, PLECATI! Nu va irositi intelepciunea si nici celula nervoasa care nu se mai reface nicciodata! Daca eram cu 10 ani mai tanara nici nu mai priveam in urma….La noi nu mai poti sa faci carte din priccina ,,hartiilor,, din cauza unor reguli si regulamente aberante…Sanatate si multa bafta!

  34. „Au fost directoare care mi-au spus în prima zi de școală că dacă nu îmi convine salariul din învățământ să mă duc repede, că angajează barman în barul de la colț, nu cumva să pierd postul!”

    unei astfel de directoare i-as fi raspuns ca se cauta bucatarese la x pizerie si ca i-as urma sfatul numai daca procedeaza si ea la fel(niciodata nu este prea tarziu). oricum copii atat de obraznici nu cred ca exista decat daca sunt instigati de cineva.
    Multa bafta

  35. trist, dar adevarat:(…
    putinii profesori naivi, dar cultivati, care mai sunt inca in sistem spera.:(…spera ca prin sacrificiul lor vor mai putea salva ceva… un elev, o familie, pe ei insisi, caci au fost crescuti de intelectuali idealisti ce se voiau luptand pentru dreptate, caci stiu in sinea lor ca nici un alt loc de munca nu le va mai oferi atatea batai de cap, insatisfactii si satisfactii sporadice deopotriva…
    atata bataie de joc, atata dependenta financiara, atata uzura, iti manaca energia si rabdarea pe care ai putea-o investi in proprii tai copii…insa nu in tara asta, care se pravaleste pe un tobogan abrupt spre nicaieri.
    speram ca intr-o tara mai calda, copiii nostri – pentru ca merita tot ce e mai bun – vor putea sa traiasca si sa se dezvolte armonios atingandu-si potentialul maxim.
    si mie mi-a ajuns pana peste cap risipa invatamantului romanasc!
    de 10 ani ma framant prin scoli (speciale, normale, de stat sau private) si prin afara lor (dupa demisii sau plata la negru)… apoi ma confrunt cu nevrozele noogene ale omului ce-si cauta activitati si scopuri de a merge mai departe…
    toate cartile citite, toate experintele acumulate si sperantele desarte mi le-am pus in examenul asta de titularizare. si pentru mine e ultimul an, ultima sansa ce o dau trenului numit „invatamant romanesc”.
    daca ma titularizez anul asta voi exersa antidotul lui Florentin!:)
    daca nu, ma indrept, cu parere de rau, spre lucruri pragmatice, spre job-uri remunerate financiar, spre master si formare in strainatate, spre noi orizonturi…

  36. POATE CEL MAI ACUT SENTIMENT CARE MA DETERMINA SA RENUNT ESTE CA ELEVII NU MERITA CHINUITI PENTRU NEAJUNZURILE NOASTRE, NEDREPTATILE LA CARE SUNTEM SUPUSI SI FRUSTRARILE ACUMULATE DE NOI! ELEVII MERITA TOT CE E MAI BUN! DATORITA LOR EXISTAM, FARA EI NU NE-AM MAI NUMI PROFESORI. NOI AVEM NEVOIE DE EI, CUM AU SI EI DE NOI! MAIESTRIA DIDACTICA CONSTA IN MODALITATILE PRIN CARE NOI REUSIM SA NI-I APROPIEM, SA II CONVINGEM DE UTILITATEA SI APLICABILITATEA CUNOSTINTELOR NOASTRE, DE CUM REUSIM SA-I INARMAM SA REZISTE SI SA REUSESCA IN VIATA.
    IN RITMUL HALUCINANAT IN CARE EU AM CONSTATAT CA NEVOILE LOR NU SUNT LUATE IN SEAMA DE SISTEM, IAR EU LUPT SINGURA CU MORILE DE VANT ALE SISTEMULUI SI SUNT INNABUSITA CA NU CUMVA SA TULBUR APELE, MA TEM CA SCARBA SI DEZAMAGERIEA CE MA INCEARCA I-AR PUTEA MOLIPSI.
    EU, LA VARSTA MEA, POT AVEA MOMENTE CAND SIMT CA MI-AM EPUIZAT RESURSELE, INSA EI MERITA SA SPERE, SA VISEZE, SA ACUMULEZE TOT CE E MAI BUN, SA CREASCA LIBER SI DREPT!

  37. Sunt professor titular la un liceu de renume din Constanta de 17 ani si pot spune ca sunt exceptia care confirma regula in ceea ce priveste starea invatamantului romanesc. E adevarat ca salariul este mic dar elevii carora le predau de atatia ani sunt deosebiti.Atmosfera din scoala e diferita de aceea din cele mai multe scoli si licee din acesta tara. Elevii nostri poarta uniforma, respecta profesorul, in scoala e ordine si disciplina si ce e cel mai important chiar dupa ani de zile elevii nostril se intorc cu drag la scoala si recunosc ce rol hotarator a avut liceul in viata lor.De ani de zile liceul nostru are promovabilitate de 100% la bacalaureat.Pot spune din toata inima ca ma simt priveligiata si norocoasa ca predau intr-o astfel de scoala.Din pacata au ramas putine astfel de scoli in Romania…

  38. Saraciii!!! tot EI care lucreaza 45 de minute si fac pauza. SARACII tot ei se plang. Ar trebuii sa li se taie 75% din salar la cat „efort” depun.

    • Doamna Maria Pop,

      V-as invita cu mare drag sa ne impartasiti experienta dumneavoastra de dascal, din moment ce va permiteti sa aruncati astfel de ironii. Eu una nu mi-as permite sa postez astfel de afirmatii gratuite la adresa vreunei meserii pe care nu am practicat-o vreodata (dar dvs. stiti mai bine ce experienta aveti asa ca nu vreau sa insinuez lucruri pe care nu le cunosc).
      Oamenii vorbesc cu mare usurinta de cele „doar patru ore” petrecute la scoala, de programul lejer si de vacantele lungi. In spatele celor patru ore se inghsuie dosare masive, fise de progres, planuri de lectii, cursuri de formare, examene dificile, pe care un job in sistemul privat nu le cere inca, grafice de progres si ore lungi de stres. Eu lucrez in invatamant de aproximativ cinci ani. Sunt un profesor bun, preocupaat de ore, de formare, de evolutie. Am terminat facultatea printre primii. Am fost prima la master, am cursuri de formare in Anglia, Irlanda, Germania si alte cateva traininguri in niste tari euroopene si asiatice. Am avut cele mai mari note din judet la gradele didactice. Citesc mult. Biblioteca mea e plina de materiale didactice pe care le folosesc la ore. Am teancuri de diplome si de hartii. Si cu toate ca nu plata de la sfarsitul lunii ma deranjeaza, vreau sa plec din invatamant. NU pentru ca nu stiu sa fac meseria ci pentru ca oameni ca dumneavoastra ma privesc asa. Si implicit, daca un adult poate sa afirme astfel de lucruri, un elev o va face cu si mai multa sete si rautate. Si din cauza oamenilor ca dumneavoastra, foarte curand nu va mai avea cine sa ne educe copiii. Ar trebui sa ne axam toti pe homeschooling, sa scoatem bani grei din buzunar, ca sa vedem cum e sa platesti cu adevarat pentru educatie. Profesorii sunt o categorie tot mai marginalizata, ei nu au drepturi, nu au voie sa se planga si nu trebuie sa ceara mai mult – respect, bani, statut in societate. Profesorul, dupa cum spunea o amica, nu trebuie sa se formeze, el trebuie sa aiba acel har abstract si sa se inchine la usa sistemului si sa fie slujitorul capriciilor tot mai absurde ale elevilor.
      Eu insa va invit, insistent chiar, sa ne spuneti experienta dumneavoastra din invatamant, o poveste frumoasa, in care mergeati la 3-4 ore zilnic, veneati acasa si aveati timp sa va plimbati, sa petreceti mai multe ore cu familia, sa va relaxati si sa aveti cea mai usoara viata posibil. Si va mai invit sa ne spuneti ca in momentul acela ati fi dorit sa vi se taie 75% din cei 800 RON pe care ii castigati.

  39. Foarte frumos spus Alexandra C.!! Multa bafta in continuare!
    si multe felicitari autorului articolului!! pe cat de comice unele lucruri subliniate pe atat de triste…oricum toata stima si respectul celor care aleg aceasta meserie din placere si se lupta zi de zi doar din dorinta de a-si urma pasiunea…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here