Ucraina: Iulia Timoşenko a fost transferată din închisoare la spital!

0

Fostul premier, opozanta ucraineană Iulia Timoşenko a fost transferată miercuri de la închisoare la un spital din Harkiv, unde fostul premier, care suferă de hernie de disc, urmează să primească îngrijiri medicale, a anunţat serviciul penitenciar.

„Astăzi, Iulia Timoşenko a fost transportată de la colonia penitenciară Kaceanivska spre spital”, a informat serviciul penitenciar într-un comunicat.

Un convoi format dintr-o ambulanţă şi maşini ale poliţiei ucrainene a intrat miercuri dimineaţă în spitalul din Harkiv. Cu 20 de minute înainte, un convoi similar a părăsit închisoarea din acest oraş situat în estul Ucrainei, potrivit agenţiei de presă Unian.

Fiica sa, Evghenia, a anunţat marţi că Iulia Timoşenko a acceptat să fie internată la acest spital miercuri, cu condiţia să fie îngrijită de un medic german, trimis de spitalul berlinez Charite.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here