Nu creşte economia crescând salariile bugetarilor!

2

Ştiu că titlurile textelor mele sunt tot mai simpliste, spre deosebire de cele ale colegilor editorialişti de pe acest site. Dar mă adaptez la nivelul impus de politicieni şi de presa mainstream de la noi. Sunt nişte noţiuni foarte importante pe care toată lumea ar trebui să le înţeleagă, iar dacă soluţia este să le explicăm băbeşte, facem şi asta, în fond rezultatul contează.

Deci: ce ne interesează pe noi, cetăţenii României? Care este obiectivul politicilor economice? După umila mea părere, ar trebui să fie creşterea generală a nivelului de trai, evident proporţională cu străduinţa fiecăruia. Implicarea statului ar trebui să fie mai mică (după părerea mea) sau mai mare (în opinia altora), dar scopul final este să trăim mai bine.

Nu mică mi-a fost uimirea când am văzut pe mai multe site-uri şi televiziuni de ştiri dezbateri de genul: ce ar trebui făcut pentru a creşte economia – scăderea contribuţiilor pentru asigurări sociale (CAS) sau creşterea salariilor bugetarilor? Rar am auzit o întrebare mai idioată! Cele două propuneri sunt total diferite, nici măcar nu le poţi compara! Asta ca să nu mai spun că existau şi alte soluţii, dar mereu trebuie să alegem din ce ne oferă alţii.

Creşterea salariilor bugetarilor este o măsura populistă, care nu numai că nu va produce creştere economică, dar va genera inflaţie, iar pe termen lung chiar scădere economică. Banii daţi bugetarilor nu pică din cer, sunt obţinuţi de stat, fie prin creşteri de taxe (care afectează negativ sectoarele economice productive, adică cele private), fie se obţin din împrumuturi externe (iar ţara noastră oricum are deja o datorie consistentă, care ne va împovăra pentru mulţi ani).

Bugetarii vor cheltui banii primiţi în plus în cea mai mare parte pe produse de consum, iar majoritatea lor sunt importate de România. Efectul pozitiv al acestor bani introduşi pe piaţă este deci aproape zero, are doar rolul de a creşte dezechilibrele. Ştiu că este un adevăr crud, dar trebuie spus, chiar dacă te face nepopular (cunosc asta din proprie experienţă, ambii mei părinţi sunt bugetari). Nu este momentul pentru o asemenea creştere, economia încă stagnează, nu sunt resurse pentru aşa ceva!

Scăderea CAS-ului ar stimula într-adevăr economia, ca orice scădere de taxe de altfel. Trebuie însă să nu uităm că, ca efect al crizei, numărul persoanelor sprjinite de stat prin diverse tipuri de ajutoare sociale a crescut şi este posibil să se ajungă la un deficit, care să fie acoperit tot prin împrumuturi externe, astfel că ajungem de unde am plecat.

Doresc să-mi exprim mirarea faţă de declaraţia liderului social-democrat, Victor Ponta, care a declarat că susţine doar a doua variantă. Nu ştiu dacă a spus asta doar ca să fie în contradicţie cu preşedintele, dar oricum, este o declaraţie raţională şi o surpriză plăcută, venind de la cineva de stânga, cu un discurs destul de diferit în trecut.

Culmea, Traian Băsescu, campion declarat al reformei statului şi al economiei de piaţă, militează pentru prima variantă. Este an electoral şi partidul său de suflet are nevoie de voturi. În plus, o parte din bugetari sunt chiar clientela politică a puterii, adunată de-a lungul tranziţiei, care trebuie plătită în campanie pentru a rămâne fidelă.

Despre cât de mult contează doctrina pentru partidele româneşti am mai scris, nu intru în detalii acum. Sper doar ca amicii mei care susţin ideile liberale să nu se mai lase fraieriţi de declaraţiile unor politicieni care ani la rând au luat măsuri total opuse faţă de ce au promis.

2 COMENTARII

  1. am citit intr-un alt editorial de pe site ca unii nici macar nu au nevoie de observatii, se dau singuri de gol. In prima fraza a articolului tau ai facut o gafa. Iti dau definitia din dex ca dovada ca tratezi neadecvat unele probleme:

    SIMPLÍST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste

    Ca si cititor, astept texte inteligente, care sa ma provoace si sa imi dea de gandit. De aia e romanul atata de usor de fraierit – pentru ca nu s-a obisnuit sa gandeasca, i s-a dat mura-n-gura tot felul de minciuni. SI o intrebare: care anume e presa mainstream? aia care minte constant despre orice si deformeaza realitatea? La aia vrei tu sa te adaptezi?

  2. Din pacate, tu esti o exceptie. Nivelul mediu de cultura economica si politica este extrem de scazut. Daca nu te adresezi acestor oameni, vor primi informatiile doar de la presa de scandal si politicienii demagogi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here