Andreea Paul Vass: 461.500.000 €, investiţi în 2011, 4.550 noi locuri de munca

0

Valoarea investiţiilor aduse în România de cele mai importante companii străine care au inaugurat capacităţi noi de producţie în anul 2011 se ridică la aproximativ 461,5 milioane euro, fiind create, astfel, 4.550 noi locuri de muncă, arată o analiză realizată de Andreea Paul Vass, consilier de stat al premierului Emil Boc.

Potrivit Andreei Vass, ţara noastră rămâne o destinaţie bună pentru creşterea şi dezvoltarea proiectelor de investiţii, atât din surse străine, cât şi autohtone.

România rămâne o locaţie fertilă pentru creşterea şi dezvoltarea proiectelor de investiţii, atât din surse străine, cât şi autohtone, în pofida pulsului mediatic creat în jurul plecării Nokia de la Jucu sau a incertitudinilor economice ridicate la nivel european.

Valoarea investiţiilor realizate de principalele companii străine care au inaugurat capacităţi noi de producţie în anul 2011 se ridică la 461,5 milioane euro. Au fost create astfel 4.550 noi locuri de muncă.

Investiţiile au vizat domenii diverse, de la industria alimentară la producţia de panouri solare şi echipamente electronice, însă preferat a fost din nou sectorul componentelor auto.

Cu toate că zona de vest a ţării şi oraşul Bucureşti sunt în mod tradiţional principalii destinatari ai investiţiilor, firmele străine s-au orientat mai mult în anul 2011 spre regiunile de nord-est şi sud ale ţării. Tendinţa de repartizare echilibrată a investiţiilor contribuie la rezolvarea problemei decalajelor economice dintre regiuni, conduce la crearea de locuri de muncă şi implicit, la creşterea nivelului de trai inclusiv în zonele mai puţin favorizate.

Cel mai mare proiect de investiţii a ţintit unul dintre sectoarele strategice pentru o economie verde şi eficientă energetic: domeniul biocombustibilor. Firma Prio Foods (Martifer) din Portugalia a profitat de avantajele competitive pe care România le deţine la acest capitol şi a investit 93 milioane euro la Lehliu Gară, în judeţul Călăraşi, creând 90 locuri de muncă.

Firma Olympus Dairy din Grecia, cu activitate în domeniul industriei alimentare, a demarat o investiţie de 55 milioane euro în judeţul Braşov, prin care au fost create 80 noi locuri de muncă. Delphi Diesel a creat, pentru început, 526 locuri de muncă în judeţul Iaşi, printr-o investiţie de 49,5 milioane euro. Firma a anunţat deja că va ajunge la 2.000 de angajaţi, prin extinderea investiţiei existente ca urmare a ajutorului de stat de 24,8 milioane euro pe care îl va primi de la Ministerul Finanţelor Publice. Prin urmare, valoarea totală a investiţiei de la Iaşi se ridică la 155 milioane euro.

Alte 3 companii străine au realizat investiţii noi în anul care tocmai s-a încheiat. Toate cele 3 societăţi îşi desfăşoară activitatea în industria auto. Este vorba de Honeywell Frictions, care a investit 58,7 milioane euro şi a creat 300 locuri de muncă la Ploieşti, de compania americană IAC (International Automotive Components), care a realizat o investiţie de 58 milioane euro şi a creat 400 locuri de muncă la Balş, în judeţul Dolj şi de compania germană Continental AG. Cu o investiţie de 15 milioane euro, au fost create 300 locuri de muncă în Carei, judeţul Satu-Mare. Cele trei firme urmează să primească ajutor de stat în valoare de 39,6 miliarde euro, acordat de Ministerul Finanţelor Publice.

Investiţiile româneşti s-au alăturat celor străine pe tot parcursul anului 2011. Investitorii români au apelat atât la surse din fonduri europene, cât şi la capacităţi proprii de finanţare pentru a-şi dezvolta afacerile.

Firmele private au contractat proiecte cu finanţare din fonduri europene care au vizat domenii de interes major, precum cercetarea şi dezvoltarea, domeniul farmaceutic sau infrastructura de apă. Platforma de Cercetare Farmaceutică avansată, a cărui beneficiar este SC Polipharma Industries SRL, cu o valoare de 16,67 milioane euro, sau proiectul privind dezvoltarea Laboratorului de Cercetare Tehnologică a sistemelor de iluminare LED pentru industria naţională de autoturisme derulat de firma Microelectronica S.A, în valoare de 15,81 milioane euro, sunt doar câteva exemple. Proiectele au fost demarate în anul 2011 şi vor fi finalizate pe parcursul anilor următori.

Românii au sesizat oportunităţie de investiţii cu bătaie pe termen lung, precum cele din sectorul energetic sau din cel medical.

Anul 2011 a marcat deschiderea de noi fabrici care au la bază idei originale româneşti şi au fost susţinute din fonduri proprii şi europene.

Un proiect de investiţii care a devenit realitate în prima jumătate a anului trecut a fost cel privind valorificarea energetică a deşeurilor organice prin gazeificare, realizat la Săcele, judeţul Braşov. Investiţia, de tipul eco-solution, reprezintă punerea în practică a unei invenţii româneşti pentru transformarea gunoiului menajer în sursă de energie şi s-a ridicat la aproximativ 37 milioane euro.

Un alt exemplu este Fabrica de detergenţi de la Ţipăreşti, judeţul Prahova, deschisă la începutul anului 2011, ca urmare a unei investiţii totale de peste un milion de euro.

Domeniul medical se îmbogăţeşte şi el cu noi investiţii în spitale private. Este vorba, de pildă, de Sanador şi Delta Hospital, care au investit 53 milioane euro pentru structuri spitaliceşti cu peste 340 de paturi în total. Investiţii asemănătoare au fost realizate de MedLife în diverse locaţii din ţară.

Proiectele de investiţii, atât cele româneşti cât şi cele străine, rămân sub semnul evoluţiilor economice la nivel european. O serie de firme străine şi-au anunţat deja intenţia de a investi în România. Valoarea investiţiilor aflate în stadiu de intenţie în portofoliul CRPCIS se ridică momentan la 71 milioane euro, care prefigurează crearea a 1.220 noi locuri de muncă în acest an. Este vorba de compania Tenaris din Argentina, Dana Holding Corporation din SUA, Amiantit Pipe Systems din Arabia Saudită sau Ness Tech din Israel. Sectoarele de interes pentru investitori rămân cel al componentelor auto, al materialelor de construcţii sau domeniul IT&C. Pe lângă acestea, două firme străine – firma germană Bosch şi de compania italiană De’Longhi – au anunţat realizarea de investiţii în parcul industrial Tetarom III de la Jucu, după plecarea Nokia.

În aprilie 2012 compania românească Iulius Holding inaugurează proiectul de servicii integrate Palace din Iaşi, investiţiile ridicându-se la 250 milioane euro şi care crează 4000 de noi locuri de muncă. In luna mai 2012 va functiona o noua capacitate de productie agro-alimentara, la SuinProd din Roman, unde s-au investit 15 milioane euro si se creeaza circa 70 de locuri noi de munca.

De asemenea, proiectele de afaceri româneşti s-au dezmorţit, competitivitatea mediului de afaceri autohton fiind semnificativ sprijinită de programele guvernamentale. Detalii aici.

sursă: http://www.andreeavass.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here